Vindecare miraculoasa în Bucegi
De ce sîntem atraşi de Bucegi? Doar spiritul ne poate spune de ce răspundem chemării acestor munţi, unde simţim uneori sensul real al veşniciei, al renaşterii şi al armonizării cu însăşi Matricea Divină primordială... O asemenea experienţă a trăit dl. Anghel Nicu, prietenul revistei noastre.
„Inainte de a aduce în faţa dvs. evenimentele pe care le-am trăit în anul 1991, trebuie să fac două mici precizări: în primul rînd, mă definesc ca un iubitor al muntelui, care a colindat cam toate masivele montane naţionale, capabil să simtă particularităţile fiecărui loc în parte, iar în al doilea rînd nu sînt şi nu am fost niciodată un credincios fervent, dar nici ateu. Sînt mai degrabă un liber cugetător. Acestea fiind precizate, revin la excursia din anul amintit. In acea primăvară, am hotărît cu alţi prieteni din ţară să petrecem sărbătorile pascale la o cabană din munţii Bucegi. Am reuşit să închiriem cabana Bolboci, cu tot cu dependinţe. Urma să ne adunăm acolo după-amiaza, iar apoi să mergem cu toţii la Mînăstirea Peştera, unde avea să ne prindă miezul nopţii. Din păcate pentru mine (ulterior aveam să-mi reconsider opinia), pe drumul spre locul de campare am suferit un accident, în urma căruia mi s-a umflat un genunchi şi aveam nişte dureri atroce. Am ajuns cu greu la cabană, iar colegii (aveam în grup şi o asistentă de la Spitalul judeţean Braşov) au reuşit să-mi imobilizeze articulaţia. Pe măură ce se apropia seara, durerile deveniseră insuportabile, iar bandajele au trebuit desfăcute, deoarece piciorul meu luase proporţii alarmante. Evident, grupul a plecat la mînăstire, iar eu am rămas singur şi, pînă la întoarcerea lui, uşor trist, m-am tîrît afară din cameră şi, sub cerul înstelat străjuit de brazii vînjoşi, mi-am ascultat propriile gînduri, în acordurile repetate ale melodiei Heaven (Vangelis). A doua zi era clar… nu mă mai puteam deplasa. Spre norocul meu, prietenii au oprit un microbuz ce mergea spre cabana Peştera, de unde puteam coborî cu telecabina pentru a reveni acasă. Şoferul a fost de acord să mă ia în maşină împreună cu asistenta medicală, care m-a ajutat permanent încă din momentul accidentului. Trecusem de cheile Tătarului, eram aproape de intersecţia drumurilor auto ce leagă cabanele Peştera şi Padina de Bolboci, dar, cînd credeam că totul este bine, maşina s-a oprit şi astfel am fost invitaţi să ne continuăm drumul pe jos. Fiecare pas era însoţit de dureri cumplite şi parcă nu înaintam deloc. Ajunşi cam în zona în care acum se află cabana Salvamont, de lîngă cabana Padina, am simţit că toate gîndurile mele se disipează şi că repet, parcă împotriva voinţei mele, o mantră. Orice încercare de a păstra un dialog cu însoţitoarea mea era <bruiat> de această tendinţă involuntară de a repeta mantra. La un moment dat, am renunţat să mai lupt, lăsînd mentalul meu să repete la nesfîrşit <Om Mani Padme Hum>, iar şirul evenimentelor a luat o notă stranie…
Nu ştiu decît că eram undeva unde era cald şi bine, dar un cald imaterial şi un bine nefizic. Cuvintele nu mă ajută să povestesc ceea ce trăiam. Voi încerca însă să dau o imagine verbală unor trăiri pur spirituale şi sper să pot fi înţeles de cititori. Mă simţeam nu mergînd, ci mai degrabă plutind deasupra solului (levitînd ?). Mă simţeam fascinat şi totuşi <acasă>… o stare de armonie îmi acaparase total fiinţa. Am recunoscut totuşi locul. Eram în apropierea peşterii, lîngă un canton silvic, aflat într-o primitoare poiană. Ciudat, mai trecusem pe aici, dar acum... <ceva> era altfel! Deşi vedeam foarte clar planul fizic, de data asta eram înconjurat de o lumină omniprezentă, ce părea a fi de culoare aurie, iar trupul îmi era scăldat de valuri de iubire generatoare de linişte şi căldură protectoare, aşa cum numai copilul simte la pieptul mamei sale iubitoare. Privind mai atent, am observat că această lumină era formată din milioane de raze aurii, ce aveau o particularitate stranie şi totuşi atît de firească în acele momente. Toate veneau spre mine şi îmi atingeau corpul în zona centrală din dreptul inimii (chakra Anahata), dar simultan plecau de la mine spre exterior. (Va urma)
ROMÂNIA
un tărîm miraculos
Călătorind împreună cu Agenţia de Turism INTERAD descoperi că ai toate motivele să te simţi mîndru că eşti român. România are locuri cu o puternică încărcătură istorică şi spirituală, care au fost date uitării un timp nepermis de lung.
Cei dinaintea noastră ştiau unde e bine să fie amplasată cetatea sau templul, care sînt momentele prielnice cultivării pămîntului sau ale rugăciunii, ce strategie militară să adopte. Ei trăiau într-o strînsă comuniune cu Divinitatea şi întreaga creaţie, legătură după care noi astăzi tînjim şi pe care ne străduim să o restabilim în interiorul nostru.
Este bine „să simţi”, nu doar să vizitezi, cetăţile şi templele dacice: Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru, Feţele Albe, Pietrele lui Solomon, Tîmpa, Adamclisi, Histria, Capidava şi altele.
De asemenea, peşterile au avut şi au rol nu numai de adăpostire a populaţiei autohtone în vremuri de asuprire, dar şi de reculegere şi încărcare energetică. Salinele au un efect benefic şi purificator, de aceea în excursiile noastre am inclus şi Salina de la Slănic Prahova.
Informaţiile transmise de către organizatori şi invitaţi au rolul de a îmbogăţi cunoştinţele, dar sarcina filtrării lor îi revine fiecărui participant în parte.
Energia acestor locuri te îndeamnă să revii, căci de fiecare dată trăirile, experienţele interioare şi confirmările primite sînt mereu altele.
Pentru perioada acestei veri, Agenţia Interad a pregătit circuite către obiective spirituale şi încărcate energetic, cum ar fi: Peştera Ialomicioarei, Sfinxul, Sîmbăta de Sus (Izvorul şi Grota Părintelui Arsenie Boca), Templul de la Şinca Veche, Peştera Valea Cetăţii Rîşnov, Cetatea de la Pietrele lui Solomon, Cetatea Poenari, Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru, Feţele Albe, Ansamblul Brâncuşi de la Tîrgu-Jiu, Peştera Polovragi, Pietrele Doamnei din Rarău şi mînăstirile din Moldova.
Anumite locuri sînt „înzestrate spiritual” şi prin trecerea pe acolo a unor oameni plini de har, printre care îl putem aminti pe Părintele Arsenie Boca, Zalmoxe, Sf. Andrei, Sf. Epictet şi Astion. Vibraţia înaltă a acestor „Lucrători în Lumină” rămîne impregnată în tot ce a venit în contact cu ei. Mergînd în zonele în care au vieţuit, practic le simţi prezenţa şi poţi primi răspunsuri de ordin personal, ce te pot ajuta să mergi mai departe.
Participînd la aceste excursii, observi cît de importantă este deplasarea în grup, deoarece împărtăşirea experienţelor pe care le trăieşte fiecare îţi poate confirma propriile trăiri. Astfel, constaţi că există o unitate în diversitate. Faptul că toţi participanţii se deplasează cu un singur mijloc de transport te ajută să te deconectezi mai repede, ascultînd muzică de relaxare, vizionînd documentare în timpul deplasării şi participînd la schimbul de informaţii care are loc în autocar. Cînd ajungi la primul obiectiv trăieşti deja sentimentul că te afli printre prieteni şi că nu mai eşti singur printre străini.
Este timpul să ne mîndrim şi noi ca alte naţiuni, care se laudă cu fiecare urmă a trecutului, şi să nu mai suferim de o „modestie extremă”, să abandonăm frica de a ne considera „Buricul Pămîntului”. Şi dacă sîntem mai mult decît credeam?
România este mai mult decît o ţară minunată, este şi o stare de spirit, pe care o avem în sufletele noastre
Dubrovnik (în italiană Ragusa, în română Raguza) este un port și una dintre cele mai proeminente stațiuni turistice de la Marea Adriatică în sudul extrem al Croației și centrul cantonului Dubrovnik-Neretva.
Patronul spiritual al orașului este martirul Sfântul Blasiu (Sveti Vlaho în croată). Statuile sale sunt amplasate în incinta orașului, care în fiecare vară se organizează mari procesiuni, pentru că are o importanță similară cu cea a Sfântului Evanghelist Marcu pentru Veneția.
Dubrovnik a fost fondat prin unirea a două mici orășele: Ragusa, inițial Laus (numele vine de la cuvântul latin pentru stâncă) care era doar o mică insulă inatacabilă pe coasta de sud a Dalmației, ce oferea adăpost pentru refugiații italieni din orașul Epidaurum; și Dubrava (denumit după cuvântul slavic dub care înseamnă stejar), o așezare târzie a migratorilor slavi creată la poalele dealului Srđ. Strâmtoarea de mare dintre fortăreața Ragusa fost ștearsă treptat prin umplerea cu pământ de către croații dornici să fie acceptați în cetate: astfel orașul croat Dubrava de sub pădure s-a extins spre poarta nordică a fortăreței Ragusa, cea care se continua cu Stradone și Piazza (astăzi Stradun și Placa). Folosirea glagoliticului durează până la sfârșitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.
Evul mediu
În timpul migrației popoarelor din secolul VII, locuitorii din Epidaurum (orașul Cavtat de astăzi) s-au retras pe o insulă apropiată de coasta dalmatică și au fondat orașul Ragusium sau Raguza. În timp, această așezare s-a unit cu orașul slav de pe coastă, Dubrovnik. Raguza era separată de cetatea slavă ridicată pe coasta din apropiere printr-o strîmtoare. În scurt timp aceasta a fost acopeită, iar în prezent pe locul ei se află Strada Placa (Stradun).În Evul Mediu Republica Ragusa era punctul de constituire și plecare a Cruciadelor, inclusiv ultima cruciada (nefinalizată), a cărei tabere de grupare a fost la Timișoara. Sprijinit de comerț prosper și diplomația sa experimentată, Republica Raguzana a cunoscut un nivel remarcabil de dezvoltare în secolele XV și XVI.
Bine apărată, Raguza a rămas mult timp o repubică liberă, axată pe comerț și condusă de patricieni. Acest fapt s-a datorat așezării sale avantajoase pe malul Adriaticii și distanței care o separa de marile puteri europene. În oraș au fost construite, de timpuriu, sisteme de canalizare și spitale, care serveau drep exemplu pentru numeroase capitale europene. Raguza a devenit o mare putere economică, capabilă să concureze pînă și cu Republica Veneția.
Guvernul orașului Raguza era liberal în vederi și acținue: a abolit sclavia în 1418 și a devenit primul stat care a recunoscut independența nou-formatei țări, Statele Unite ale Americii. Vechiul steag al orașului conține cuvântul Libertas (libertate), iar la intrarea în fortăreața Laurenția Lovrijenac, amplasată în afara zidurilor orașului, se află inscripția Non bene pro toto libertas venditur auro, Nu e bine să fie vândută libertatea, pentru tot aurul.
Epoca modernă
Cutremurul de pămînt din 1667 a distrus sectoarele întinse ale orașului. Numeroase biserici și palate vestite au trebuit reconstruite din temelii. Abia în timpul Războaielor Napoleoniene, Raguza s-a vazut silită să renunțe la autonomie.Între anii 1806 și 1814, ea s-a aflat sub dominația Franței. Ca urmare a Congresului de la Viena, orașul a devenit parte a Regatului Dalmației, condus de monarhia austro-ungară.
Epoca contemporană
Raguza și-a schimbat numele în Dubrovnik în 1918. Și în ziua de astăzi, aici domnește atmosfera orașului liber de trecut.Întreaga structură a orașului vechi din Dubrovnik (Stari Grad), ridicată pe o peninsulă stîncoasă, a fost inclus în anul 1979 pe lista UNESCO a Patrimoniul Mondial Cultural și Natural.
Războiul civil
Războiul civil a distrus parțial orașul și a pus capăt, pentru o vreme, valurilor de turiști. Toamna anului 1991 a marcat începutul unei perioade dificile din istoria orașului. Trupele militare sârbe au înconjurat Dubrovnikul, iar asediul a durat 80 de zile. Orașul declarat de UNESCO unul dintre cele mai importante monumente ale culturii a fost bombardat în mod regulat de pe pămînt, de pe apă și din aer. O parte dintre locuitori au fugit pentru a-și salva viața. Multe dintre monumente au fost distruse.Apărarea orașului nu a fost o sarcină ușoară. Croația amintește prin forma sa de un cap cu o trompă lungă, care se întinde de-a lungul coastelor Mării Adriatice. Dubrovnik este situat la capătul sudic al acestei trompe. Cîțiva kilometri mai departe începe teritoriul statului Bosnia și Herțegovinei. Orașul a făcut față surprinzător de bine bombardamentelor sârbe. Aproape toate edificiile medievale, precum Palatul Rectorilor datînd din 1463, bisericile în stil baroc, Catedrala și Palatul Sponza au scăpat practic neatinse. Numai "a cincea fațadă" (după cum locuitorii orașului numesc acoperișurile clădirilor din Dubrovnik) a suferit distrugeri. Reconstruirea orașului s-a făcut într-un timp foarte scurt. Locuitorii au observat cu bucurie cum Dubrovnik își recapătă strălucirea de altădată și cum turiștii încep să își facă din nou apariția. Pînă la izbucnirea războiului civil, două treimi din venituile populației locale proveneau din turism.
Dubrovnik aparține în prezent Croațieie, dar continuă să își cultive caracterul aparte.
Loc al deschiderii renascentiste spre arte tipice italienilor, Raguza a atras și format și intelectuali croați, devenind implicit și unul dintre centrele de dezvoltare a limbii croate. Raguza a fost locul natal a mai multor poeți și scriitori bilingvi, ca Giovanni Gondola, zis Ivan Gundulić și Marin Držić. Notabili au fost și pictorii Lauro, zis Lovro și Vicko Dobričević, și oamenii de știință ca Ruggiero Giuseppe Bosco, zis Ruđer Josip Bošković și Marino Ghetaldi, zis Marin Getaldić.
Legend Of Crearea CITY Geneza de declin, în trecutul îndepărtat, şi, ca şi în cazurile de mai multe orase antice mediteraneene invaluita legende voal. Istoria din Dubrovnik, şi mai târziu state, republici, au început să se prăbuşească fundaţii Elene, şi apoi un roman oraş Epidaurum (Epidaur - Epidaur), care a fost situat la site-ul de Cavtat astăzi. Epidaurum de data decesului său, în al 7-lea Evul n.e. a existat pentru cel puţin 10 şi, eventual, de peste 12 secole. Potrivit unor istorici susţin că a fost fondat de greci, în al 7-lea Evul p.n.e. şi prin dimensiunea sa a fost al doilea oras pe malul de est ale Mării Adriatice, chiar în spatele Salona (Split), care, la rândul său, a fost dimensiunea, apoi la Roma. În vremurile romane a fost o lungă dezvoltat centru urban şi un important şi maritim comercial Emporium. Potrivit istorici susţin Epidaurum ar putea avea pana la 40 000 de locuitori.În patra Evul n.e. mare cutremur de pământ distruge Epidaurum, parte a oraşului în mare, în cazul în care astăzi se află sub straturi de nisip. Dar oraşul este încă acolo, sa un dezastru complet experienţă în 7 lea, când a fost cucerit şi distrus în timpul invaziei de avari şi slavi. Populaţia sa stabilit slab este o mica insula de-a lungul coastei, pe care au numit-Laus - care, în stâncă înseamnă greacă. Dat fiind că a încuraja mai târziu nume: Raus - Rausium - Ragusium - Ragusina. Acest lucru este confirmat de înregistrări ale împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul, în al 10-lea Pop de viaţă şi de lucrări de Dukljanin 12 secol. În caz contrar, primele inregistrari ale numelui de Dubrovnik poate fi găsită în documentele de bosniac Ban Kulin de la 1189. an. Soarta de dezvoltare Epidaurum şi istoric al oraşului Dubrovnik este foarte similar cu apariţia de la Veneţia şi 7 Splita.Tokom din secolul al triburile slave stabilit Dalmaţia şi în apropiere Ragusium (cum se numea pe atunci), vizavi de limitele de mare, o asezare de nume slovene de Dubrovnik. Numele probabil provine din padurile de stejar din această regiune, a cerut astazi Dubrava (Dub - stejar, în limba slavă veche).Insula este situată la doar câteva zeci de metri de la ţărm şi mai târziu, în timpul secolelor al zecelea si al unsprezecelea din impas resturi între continent şi insula a devenit mult mai superficial, şi în final acoperit cu o două aşezări sunt conectate la sfârşitul secolului al XI. La această intersecţie (dig) este Stradun de astăzi. Mai târziu, în secolul al doisprezecelea târziu, ambele aşezări au fost stabilite şi înconjurat de ziduri aceleaşi.





Asculta Live - Server 1
Asculta Live - Server 2

High quality server 192 kbps