Povestea aurului                                                                            

Cât timp poate fi exploatată o mină de aur? În general, între 10 şi 35 de ani, spun specialiştii. Şi apoi? Apoi, urmează ceea ce oamenii de specialitate numesc reabilitare: locul fostei mine este eliberat, curăţat de reziduuri, replantat cu vegetaţie… În răstimp de câteva decenii, prin intervenţia omului şi cu ajutorul dat de natură, locul se transformă într-un peisaj renaturat, în care îşi duc viaţa plante, animale şi oameni.

Cei care cred că, odată explotarea unei mine încheiată, compania minieră îşi strânge utilajele şi pleacă, lăsând totul vraişte, greşesc. O fi fost aşa pe vremuri, dar în lumea occidentală nu mai e de mult aşa.
Legislaţia actuală obligă companiile miniere să readucă ecosistemele din zonă la un stadiu în care să poată fi locuite fără pericol de comunităţi umane şi să poată fi colonizate natural de forme de viaţă sălbatice. (În Uniunea Europeană, de pildă, se aplică în acest sens Directiva 2006/21/EC). Un aspect important în conceptul modern de reabilitare este cel al implicării comunităţilor locale - oamenii care locuiesc în apropierea minei sunt primii interesaţi în calitatea mediului lor de trai şi sunt cel mai strâns legaţi de ţinutul lor, deci tot ceea ce se face ţine seama de ei şi implică participarea lor.
Reabilitarea unei mine este un proces îndelungat - durează, de obicei, 5-20 ani, uneori mai mult, în funcţie de condiţiile locale. La Roşia Montană, de exemplu, lucrările, planificate pe o perioadă de 25 de ani, includ 14 ani de exploatare a minereului, restul perioadei cuprinzând lucrările necesare reabilitării. După cel de-al 25-lea an ar urma, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 50 de ani, o monitorizare post-închidere.
Iar acest proces îndelungat este şi extrem de complex; implică tot atâta ştiinţă cât şi artă, cunoştinţe tehnice, dar şi viziune estetică, ingenioase soluţii tehnologice şi idei creative.

Există câteva linii directoare, lucruri care se fac mai peste tot, dar, dincolo de acestea, nu există două situaţii la fel. Fiecare loc are specificul său, iar soluţiile de reabilitare trebuie să ţină seama de el. Formele de relief, sursele de apă, condiţiile tehnice, fauna şi vegetaţia sunt tot atâţia factori care sunt luaţi în considerare atunci când se realizează un astfel de proiect de reabilitare, iar rezultatele sunt, uneori, neaşteptat de impresionante.

• Grămezile de material pietros, lipsit de valoare economică (halde de steril - fotografia de mai jos) rămase la suprafaţă, sub forma unor uriaşe movile de sfărâmături de rocă, sunt acoperite cu pământ, cu sol fertil, în care sunt sădite plante ierboase, arbuşti şi copaci (proces numit revegetare). În felul acesta, solul se stabilizează, datorită rădăcinilor plantelor, rezistând eroziunii. De obicei, aceste movile sunt modelate în forme ce se potrivesc cu relieful natural al regiunii, pentru a se integra cât mai bine în peisaj.                                                                                                                                                    
• În cazul în care rocile conţin sulfuri, se aplică măsuri speciale de protecţie, acoperind totul cu un strat de argilă impermeabilă, împiedicând astfel oxidarea sulfurilor sub acţiunea oxigenului din aer şi din apă şi prevenind, în acest fel, formarea acidului sulfuric.
• Alteori, aceste resturi de rocă pot fi folosite, împreună cu pământul rezultat din săpături, pentru a umple gropile uriaşe ale minelor deschise (open pit) sau galeriile subterane. Gropile umplute până la margine şi nivelate sunt şi ele plantate şi, în câţiva ani, acolo unde fusese o enormă adâncitură în sol se poate întinde o păşune.
• Alternativ, gropile pot fi umplute cu apă, formându-se lacuri în care, cu vremea, dacă apa are o calitate corespunzătoare, se instalează comunităţi de plante şi animale acvatice.
• Iazurile de decantare, în care a fost depozitat sterilul trecut prin procesul de denocivizare, sunt lăsate descoperite, pentru a se evapora apa, apoi, după câţiva ani, pot fi acoperite cu pământ şi nivelate.
• Permanent, se monitorizează calitatea apei, a aerului şi a solului şi se fac studii care să evidenţieze mersul procesului de reabilitare.

În America de Nord şi în Uniunea Europeană, reabilitarea a devenit o componentă obişnuită a mineritului modern.

Iată câteva exemple de reabilitări ale unor mine americane de aur, exemple furnizate  din SUA.

• Mina de aur Ridgeway, din statul american Carolina de Nord, a funcţionat din 1988 până în 1999, având două cariere, şi acum este în plin proces de reabilitare. Gropile uriaşe ale carierelor se umplu treptat cu apă, urmând să formeze, în final, două lacuri înconjurate de peste 36 de hectare de zone umede. Monitorizarea calităţii apelor freatice şi de suprafaţă va continua timp de 30 de ani.
• Mina McLaughlin, din California (fotogarfia de mai jos) are o istorie complexă şi interesantă, atât în ceea ce priveşte exploatarea, cât şi reabilitarea ulterioară. Încă de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, de aici se extrăgea mercur, iar această activitate a durat peste 100 de ani, Nu se ştia, la vremea, aceea, că în regiune există şi aur. În anul 1978, mina era părăsită; nu fusese întreprinsă nicio lucrare de reabilitare şi locul arăta dezolant. Apoi, s-a descoperit aici aur. Extragerea lui a început în 1985, iar în paralel, au început, în alte secţiuni ale exploatării, lucrările de reabilitare, cu atâta succes încât, în 1993, pe locul fostei exploatări miniere a fost înfiinţată o rezervaţie naturală. În 1998, în urma acordului dintre compania Homestake Mining (proprietara minei) şi Universitatea din California a fost instalată o mică staţiune de cercetări, unde se desfăşoară studii de geologie şi biologie. Ultimul lingou de aur a fost turnat aici în 2003, după care lucrările de reabilitare au continuat cu şi mai multă forţă. A fost creat un lac de acumulare care a atras numeroase păsări de apă, mamifere mici, cerbi, apoi şi specii prădătoare: urşi, coioţi, pume, păsări răpitoare. O faună bogată şi diversă s-a stabilit astfel pe acest petic de pământ, odinioară sterp şi poluat. Mina McLaughlin rămâne, astfel, un model de reabilitare reuşită.                                                                                                                                                       
• Minele de aur McCabe şi Alto, din SUA, oferă, în urma reabilitării, locuri de păşunat pentru animale sălbatice şi domestice, deopotrivă.
• La mina americană Cannon (unde a existat o exploatare subterană), fostele clădiri au fost transformate în birouri şi construcţii tehnice destinate şcolii locale.
• La mina de aur şi cupru Flambeau (fotografia de mai jos), din statul american Wisconsin, operaţională între anii 1993-1997, conform reglementărilor stabilite, compania proprietară, care s-a ocupat şi de lucrările de reabilitare, este răspunzătoare de ceea ce se întâmplă acolo timp de încă vreo câteva decenii bune, urmând să monitorizeze parametrii mediului şi succesul proiectului de reabilitare timp de 40 de ani după iniţierea acestuia. Aici s-a realizat, practic, un proiect de reconstrucţie ecologică, locul fiind readus aproximativ la starea sa de odinioară (de dinaintea începerii exploatării): a fost recreat peisajul originar, cu mlaştini şi 50 de hectare de prerie, populată cu specii native de plante. Iar pentru a stimula turismul local, au fost croite poteci ce formează un traseu turistic cu lungimea de 7 km.                                                                                                                                                           
• Ce altceva mai poţi face într-o mină? Turism! În multe părţi ale lumii, foste exploatări miniere sunt azi obiective turistice, ademenind turiştii cu atracţii specifice, ce amintesc de istoria şi tehnologia extragerii aurului. Ce poţi face în asemenea locuri? De la caz la caz: poţi vizita vechi galerii de mină, pe jos sau cu mijloace de transport anume proiectate (cum este trenuleţul galben care plimbă vizitatorii prin galeriile fostei mine de aur Old Hundred, din Silverton, SUA); poţi spăla câteva şaitrocuri de nisip aurifer dintr-un jgheab (o distracţie oferită de numeroase mine de aur din America de Nord) sau poţi petrece un week-end sau o săptămână într-o tabără cum este cea de la mina Goldbottom, din Yukon, Canada (de fapt, aceasta e o mică exploatare încă operaţională, o afacere de familie), unde poţi locui în cabane şi spăla nisip aurifer la râu cât e ziua de lungă, singur sau cu toată familia.(De altfel, pentru cei care nu se mulţumesc cu o fostă mină, ci vor să vadă una aflată în plină activitate, există tururi organizate în mine aflate în exploatare, turismul fiind, în acest caz, parte componentă din activitatea locală; de pildă, mina Reefton, din Noua Zeelandă, exploatată de compania Oceana Gold, oferă curioşilor posibilitatea de a vizita mina, în timpul zilei, cu maşini 4x4, pentru a vedea în direct ce înseamnă o mină de aur şi cum arată viaţa de miner în secolul XXI.)
  
  Prin urmare, nici mineritul nu mai e ce-a fost. Conceptul de mină abandonată, cu conotaţiile ei tradiţionale - sterp, secătuit, dezolant etc. - nu se mai potriveşte cu ideea modernă de minerit aurifer. La vremuri noi, reguli şi concepţii noi: locurile în care extragerea aurului s-a încheiat devin, cu ajutorul tehnologiilor noi de reabilitare, terenuri de construcţie, păşuni, locuri de agrement…
  Ca şi cererea de aur, cererea de terenuri - într-o lume cu populaţia aflată în expansiune - creşte mereu. Iar aceste petice de pământ, mai mari ori mai mici, vor deveni, în viitorul apropiat, resurse preţioase, pe care nu ne vom mai permite să le ignorăm şi să le abandonăm. Le vom da o nouă valoare şi le vom utiliza.                                                                                                                                                        
  

  Cele mai mari zăcăminte de aur din lume                                                                        

  Aurul a fost, este şi va rămâne una dintre cele mai preţuite comori ale omenirii, fie la nivel de individ sau de grup. Cu atât mai importante sunt cele mai mari exploatări miniere şi zăcăminte de aur de pe întregul mapamond. În faţa volatilităţii valutelor de hârtie şi a diverselor crize financiare, aurul îşi demonstrează încă o dată valoarea şi puterea - motiv în plus pentru creşterea cererii de aur pe pieţele internaţionale, odată cu intensificarea exploatării preţiosului metal galben. Şi, ca să ştim cu stăm, iată cele mai bogate şi valoroase mine şi zăcăminte de aur.                                                                                                                                                           
  10. Mina Hishikari - Japonia
  
  Nimeni nu s-ar aştepta ca Japonia zilelor noastre să aibă vreun cuvânt important pe piaţa de profil a aurului, ţinând cont de aşa-zisa sărăcie a solului şi subsolului nipon în minerale preţioase. Cu toate acestea, în cronici vechi din secolul al XIII-lea neobositul călător Marco Polo descrie Ţara Soarelui Răsare drept "Tărâmul Aurului", bazându-şi descrierea pe multitudinea artefactelor din aur de provenienţă niponă expuse în palatul lui Kublai Han, precum şi pe povestirile neguţătorilor musulmani întorşi din Japonia. Din punct de vedere istoric, majoritatea aurului produs în arhipelagul nipon a fost extras din doar două mine, iar până în anul 1980, nu exista niciun centru de comercializare a aurului extras din ţară.
  Schimbarea a venit odată cu anul următor. În 1981, când compania Sumimoto Metal Mining a descoperit cele mai mari filoane singulare de aur din întreaga lume, în locul care avea să devină mina Hishikari. Concentraţia de aur din zăcământul din Sumimoto este de la şase până la zece ori mai mare decât concentraţia medie dintr-o mină obişnuită de aur.
  Secretul acestei concentraţii maxime de aur rezidă în geologia unică a Japoniei.
  În ultimele milioane de ani, ridicarea spre suprafaţă a pungilor de magmă şi a fluidelor hidrotermale a dus la depunerea unor imense "vene" verticale de aur.
  Aceste filoane au o grosime medie de cca. 1,20 metri, lungimea de circa 122 metri şi se găsesc la adâncimi de 99 metri. Până în prezent, minerii niponi au identificat la Hishikari un total de 87 de filoane.
  În ultimii 25 ani, cantitatea de aur extras din Hishikari a depăşit cantitatea de aur extrasă în ultimii 400 ani de la cele două mine deschise anterior din Japonia.                                                                                                                                                 
  Mina Dawson - Teritoriul Yukon, Canada
  În luna iulie a anului 1857, ziarele din San Francisco relatau povestea unor mineri întorşi din Yukon cu sacii plini de pepite. Din acele momente s-a declanşat celebra Goană după Aur spre Klondike. Peste 100.000 de aventurieri plini de speranţă au purces într-o călătorie periculoasă spre noua capitală a aurului nord-american, Dawson City.
  Doar 30.000 dintre ei aveau să ajungă vii la destinaţie. Gerul cumplit, molimele, bandiţii, foametea şi amerindienii aveau să-şi ia tainul de vieţi omeneşti.
  Mineritul în condiţiile dure din Yukon avea să se dovedească la fel de dificil şi periculos precum drumul spre minele din Klondike. Majoritatea zăcămintelor de aur sunt localizate la peste 5 metri adâncime, în condiţiile în care doar pe perioada verii se pot efectua săpături, şi chiar atunci trebuie forat prin dificilul strat de permafrost. Iarna este exclusă orice activitate, căci temperaturile medii variază între -20 şi -35 grade Celsius.
  De-abia de la începutul secolului trecut, exploatarea aurului s-a făcut prin intermediul utilajelor industriale. Se estimează că, până în prezent, din aceste mine s-a extras aur în valoare de peste 30 milioane USD.                                                                                                 
  
  
  8. Insula Lihir - Papua Noua Guinee                                                                                                
  
  Cu toate că nimeni nu ar asocia una dintre cele mai mari mine de aur din lume, unui peisaj paradisiac tropical, exploatările aurifere din îndepărtata Papua Noua Guinee au dus la o competiţie acerbă între marile companii din domeniu.
  La aproximativ 800 kilometri nord-est de Port Moresby, în Marea Bismarck, se găseşte Insula Lihir. În estul insulei, compania Newcrest Mining exploatează metalul preţios din Mina Lihir.
  Insula a luat naştere ca urmare a activităţii vulcanice din zonă, iar aurul a fost descoperit iniţial în timpul prospecţiunilor din anul 1983, pentru ca exploatarea şi producţia sa să demareze odată cu anul 1997.
  Datorită faptului că exploatarea minieră se află în imediata apropiere a oceanului, firma care operează aici a instalat o serie de pompe de apă uriaşe pentru a evida inundarea minelor.
  Mina principală este situată deasupra unei zone cu importantă activitate geotermală. Pentru a elibera presiunea din scoarţa terestră, inginerii au forat găuri prin care sunt eliberate gazele şi apa fierbinte. Fluidele subterane sunt folosite, de altfel, şi la activarea unui generator special, care acoperă 75% din nevoile energetice ale minei.
  Planurile de viitor includ folosirea energiei geotermale pentru a furniza toată energia necesară utilajelor.
  Îmbunătăţirile şi modernizările recente permit producţia a peste 28 tone de aur anual, până în anul 2020. Conform specialiştilor, resursele totale de aur din mina Lihir sunt estimate la peste 1.134 tone de aur.                                                                                                                                                           
  
  7. Mina Homestake - Dakota de Sud, Statele Unite ale Americii                                                                                             
  
  Când mina Homestake din Dakota de Sud şi-a încetat aparent activităţile în pragul anului 2002, era cea mai mare şi mai adâncă mină auriferă din America de Nord. Timp de peste 125 ani, americanii au extras de aici cantitatea de 1.133 tone aur.
  Homestake Mining Company a fost fondată în anul 1877 de către George Hearst, tatăl mogulului media de mai târziu, William Randolph Hearst.
  George Hearst a dat o lovitură colosală când a cumpărat mina auriferă pentru suma de doar 70.000 USD. Episodul a fost unul deosebit de dur, fiecare persoană care i s-a opus în timpul procesului de cumpărare fiind redusă la tăcere prin mijloace violente.
  Serialul TV marca HBO, intitulat Deadwood, prezintă povestea din spatele minei Homestake.
  Mina a jucat un rol important şi în domeniul cercetărilor din cadrul fizicii particulelor.
  Spre sfârşitul deceniului 1960-1970, cercetătorul Raymond Davis Jr. a condus echipa de fizicieni care a reuşit în premieră detectarea şi numărarea neutrinilor solari, cu ajutorul unui aparat special amplasat în interiorul minei. Experimentele au continuat până în anul 1994, iar în anul 2002, Raymond Davis Jr. a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică acordat pentru toată activitatea sa de cercetare desfăşurată în mina Homestake                                                                                                                                               
  Gold Country - California, Statele Unite ale Americii                                                                                            
  
  Gold Country este un termen-umbrelă pentru a desemna un imens zăcământ aurifer situat pe versantul vestic al Munţilor Sierra Madre, zăcâmânt care se întinde până în dreptul Autostrăzii 48.
  Descoperirea zăcământului de aici a declanşat celebra goană după aur din California, fenomen desfăşurat între anii 1848-1855.
  La doar câteva săptămâni după ce vestea descoperiii de aur în California a ajuns în localităţile de pe Coasta de Est, aproape 300.000 de oameni s-au îndreptat spre vest pentru a-şi încerca norocul. Singur, acest zăcământ aurifer a contribuit la creşterea populaţiei din San Francisco de la 1.000 persoane la peste 25 000, într-un singur an.
  Dacă primii prospectori se bazau pe şaitrocuri pentru a exploata aurul, ulterior s-a trecut la mineritul hidraulic, în care apa aflată sub mare presiune era expulzată în jeturi puternice. Cercetătorii au estimat că doar prin intermendiul acestei metode, s-a reuşit extragerea unei cantităţi de peste 567 tone de aur pur.                                                                                                                                                         
  
  5. Yanacocha - Peru                                                                                                     
  
  Situat într-un mediu ambiant mai mult decât inospitalier, respectiv înălţimile prăpăstioase ale Anzilor, zăcământul aurifer de la Yanacocha constituie exploatarea minieră situată la cea mai mare altitudine din întreaga lume. Exploatarea în sine se extinde pe o suprafaţă totală de peste 100 kilometri pătraţi, fiind cea mai mare exploatare din America Latină şi, posibil, a doua ca mărime din lume. Tot Yanacocha este considerată a fi una dintre cele mai profitabile exploatări aurifere de pe mapamond.
  Yanacocha este, totodată, cea mai mare exploatare auriferă deţinută de grupul Newmont Mining, şi principala sursă de venituri pentru această companie. Cei de la Newmont Minig au investit în Peru "doar" 2 miliarde USD, dar Yanacocha le-a adus deja un profit de peste 7 miliarde USD.
  Exploatarea a fost zguduită în anul 1994 de un scandal de proporţii între Newmont Mining şi partenerii lor francezi de la BRGM, după cei din urmă au dorit să-şi vândă partea de acţiuni rivalilor celor de la Newmont. Scandalul a luat sfârşit în urma unei decizii controversate date de autorităţile peruane. Partenerul peruan al celor de la Newmont a cumpărat acţiunile deţinute de grupul francez.
  Nu e de mirare că autorităţile au intervenit, având în vedere miza uriaşă. De la începutul operaţiunilor, demarate în anul 1993, s-au extras din Yanacocha peste 738 tone de aur pur.                                                                                                                                                       
  Zăcământul Super Pit - Regiunea Kalgoorlie, Australia                                                                                            
  
  Este cea mai mare exploatare minieră de suprafaţă de pe continentul austral, fiind îndeajuns de mare pentru a fi observată din spaţiul cosmic. Săpăturile la acest zăcământ au început după ce toate minele artizanale din zonă au fost cumpărate de către consorţiul Kalgoorlie Consolidated Gold Mines. Chiar şi în prezent, noile prospecţiuni geologice dau peste vechi tuneluri săpate în decursul secolului trecut, în perioada de început a Goanei după Aur australiene.
  Zăcământul de la Super Pit mai este denumit în jargonul local şi Golden Mile, aluzie directă la vremurile aceleiaşi Goane după Aur. În acea perioadă Super Pit era considerat pe bună dreptate, cel mai bogat zăcământ aurifer din lume înscris într-un pătrat cu latura de o milă (1.609).
  Zăcământul a fost exploatat neîntrerupt timp de peste 100 de ani, iar specialiştii susţin că mai există încă aici rezerve serioase de aur, care pot fi exploatate cel puţin până în preajma anului 2017. După ce mina va fi închisă, autorităţile au luat decizia de a o lăsa să fie inundată de apele subterane, proces care va dura cel puţin 50 de ani.
  O pătrime din cei 30.000 de locuitori ai orăşelului Kalgoorie lucrează în activităţi legate de mineritul aurifer de aici.                                                                                                                                                       
  3. Grasberg - Indonezia                                                                                           
  
  Intr-unul dintre cele mai inaccesibile şi inospitaliere puncte miniere de pe planetă, se află cel mai mare filon de aur singular şi al treilea filon de cupru ca mărime descoperite până în prezent.
  Mina Grasberg este situată în mijlocul munţilor din partea indoneziană a insulei Papua Noua Guinee, la altitudinea de peste 3.000 metri. Structura sa gigantică a făcut ca mina Grasberg să beneficieze de un episod special al serialului Super Structures, produs de Discovery Channel.
  Cei peste 19.500 angajaţi ai minei au extras şi prelucrat, numai în anul 2006, circa 610 800 tone cupru, 175 tone argint şi 58 tone de aur. Exploatările iniţiale au început în anul 1967 sub regimul dictatorului Suharto, dar în prezent consorţiul minier american Freeport-McMoRan deţine peste 90% din acţiuni.                                                                                                                                                  
  2. Carlin Trend - Nevada, Statele Unite                                                                                                    
  
  Timp de peste o suta de ani, prospectorii americani au trecut pe lângă cel mai mare zăcământ aurifer din Statele Unite şi unul dintre cele mai bogate din întreaga lume.
  Istoric vorbind, majoritatea zăcămintelor au fost descoperite ca urmare a prezenţei filoanelor şi pepitelor de suprafaţă. Nu a fost şi cazul celui de la Carlin Trend, situat în nord-estul statului Nevada.
  Izvoarele fierbinţi au aruncat timp de milenii apă cu un conţinut ridicat de fragmente de aur. Cum fragmentele erau de dimensiuni foarte mici, invizibile cu ochiul liber, ele au fost identificate doar după apariţia microscoapelor.
  În anul 1961, John Livermore, un geolog din cadrul companiei Newmont Mining, a fost cel care a descoperit uriaşele rezerve de aur de la Carlin Trend.
  Newmont Mining a început exploatările în anul 1965, iar zona a devenit în scurt timp cunoscută drept una dintre cele mai bogate regiuni aurifere din lume.
  Cât de bogate? Ei bine, zăcământul de la Carlin Trend produce circa 80 % din aurul extras anual în Statele Unite. Dacă Nevada ar fi o ţară independentă, ar fi pe locul 4 în lume ca bogăţie în aur.
  Doar la nivelul anului 2008, din acest zăcământ a fost extras aur în valoare de 85 miliarde USD.                                                                                                                                                      
  1. Bazinul minier Witwatersrand - Johannesburg, Africa de Sud                                                                                                      
  
  Acesta este, de fapt, cel mai bogat zăcământ aurifer din lume descoperit până în prezent.
  Experţii estimează că aproximativ 40% din aurul extras anual din lume provine de aici, din bazinul Witwatersrand.
  Mineritul din zonă se face prin intermediul galeriilor de mare adâncime. Galeria de la Tau Tona are o adâncime de peste 4 kilometri.
  Activităţile umane sunt posibile doar cu ajutorul ventilatoarelor de mare putere, care asigură un flux de aer fără de care niciun om nu ar putea munci.
  Aerul este menţinut astfel la temperatura medie de 32 grade Celsius, dar gradul de umiditate atinge 100%.
  Zăcământul a fost descoperit în anul 1886 de către minerul australian George Walker, iar bogăţia aurului de aici a dus la fondarea metropolei de mai târziu, Johannesburg.                                                                                                                                        
  Atentie:Iar în cazul în care vă întrebaţi unde s-ar putea situa România într-un top al ţărilor producătoare de aur, să amintim că, recent, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi, a declarat că România ar avea cca. 700 de tone de aur (comparabil cu cantitatea extrasă din zăcământul peruan Yanacocha în 18 ani de exploatare), iar această cifră corespunde cantităţilor estimate pentru numai 4 zăcăminte, pentru care datele au fost făcute publice. Rezervele totale de aur din subsolul românesc ar putea fi, în realitate, mult mai mari.                                                                                                                                                      
  

  Cei mai mari producători de aur din lume                                                                        

  Oamenii au fost atraşi de aur de la începuturile civilizaţiei, semne ale goanei după acest metal preţios dăinuind de mai bine de şase mii de ani. De-a lungul istoriei au fost consemnate călătorii şi expediţii în căutarea aurului, această tendinţă accelerându-se în ultimele două veacuri. Secolul al XX-lea a fost cel mai bun din istoria exploatării aurului: dacă în 1900 producţia mondială se ridica la 386 de tone, cantitatea extrasă în anul 2000 se ridica la 2.590 de tone, de aproape şapte ori mai mult!
  De la început, producţia mondială de aur a crescut constant, vârful fiind atins în anul 2001, atunci când au fost produse 2.600 de tone de aur. De atunci, cantitatea de aur produsă anual a înregistrat o scădere treptată, în 2009 fiind produse 2.450 de tone, conform  (Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite, agenţie oficială a guvernului SUA). În 2010, cantitatea produsă a crescut din nou, ajungând la 2.528 de tone, conform. Cererea de aur în 2010 a fost mult mai mare decât cantitatea produsă - 3.812 tone, conform  - un nivel record, atins în ciuda faptului că preţul aurului a crescut cu 40% faţă de nivelul anului 2008.
  Conform, patru ţări domină producţia de aur la nivel mondial, fiind răspunzătoare de 39% din aurul produs: China, Australia, SUA şi Rusia. Aceasta din urmă îşi dispută locul 4 cu Africa de Sud, ţară care în 2006 era cel mai mare producător. Producţia din această ţară a scăzut semnificativ în ultimii ani, nivelul din 2010 (204 tone) fiind aproape de două ori mai mic decât cel înregistrat în 2001, de 402 tone de aur.                                                                                                                                                      
  
  China, ţara în care se extrage în prezent cel mai mult aur, a produs în 2010 aproximativ 345 de tone de metal preţios. Gigantul asiatic a devenit lider în producţia de aur de doar 3 ani, însă nu pare să cedeze primul loc în clasament prea curând, deoarece este singura ţară care anunţă o creştere a producţiei, contrar tendinţei actuale la nivel mondial. Dacă din 2001 până în 2010 producţia mondială a scăzut cu 9,6%, în China aceasta a crescut cu 62%. Oficialii chinezi anunţă că în următorii 3 ani intenţionează să crească producţia anuală la 400 de tone.
  Chiar şi aşa, această creştere a producţiei nu va reuşi să satisfacă cererea de aur de pe piaţa chineză. Întreaga producţie anuală nu satisface în acest moment cererea de aur a unei singure industrii chineze, cea a bijuteriilor, estimată pentru anul 2010 la 400 de tone.
  De asemenea, Banca Centrală Chineză intenţionează să îşi mărească masiv rezerva de aur. Dacă între 2003 şi 2009 rezerva de aur a crescut cu 76%, ajungând la nivelul de 1.054 de tone, se estimează că Banca Centrală a Chinei doreşte să atingă un nivel colosal - 4.000 de tone de aur. Spre comparaţie, rezervele de aur ale Fondului Mondial Internaţional se ridică la 2.814 de tone.
  Top 15 companii producătoare de aur din lume
  În ceea ce priveşte companiile producătoare de aur, clasamentul este dominat de Barrick Gold Corporation, un gigant canadian care a produs în 2010 aproximativ 241,5 tone de aur.
  1. Barrick Gold - Canada - 241.5 tone
  2. Newmont Mining - SUA - 167.7 tone
  3. AngloGold Ashanti - Africa de Sud - 140.4 tone
  4. Gold Fields - Africa de Sud - 102.4 tone
  5. Goldcorp - Canada - 78.4 tone
  6. Newcrest Mining - Australia - 72.8 tone
  7. Kinross Gold - Canada - 68.0 tone
  8. Navoi MMC - Uzbekistan - 62.5 tone
  9. Freeport-McMoRan - SUA - 52.9 tone
  10. Polyus Gold - Rusia - 43.1 tone
  11. Harmony Gold - Africa de Sud - 41.7 tone
  12. Cia de Minas Buenaventura - Peru - 34.1 tone
  13. Agnico-Eagle Mines - Canada - 30.7 tone
  14. Zijin Mining Group - China - 30.1 tone
  15. Iamgold - Canada - 30.1 tone                                                                                                                                                         
  Puţine fenomene sociale din istoria omenirii au avut amploarea şi, mai ales, febra şi dinamismul declanşate la nivelul maselor de către celebrele goane după aur. Aparent, soluţia perfectă pentru scăparea de sărăcie şi de toate grijile care decurg din lipsa banilor, aurul a fost, pentru milioane de oameni, visul pentru care nu au precupeţit nimic. Nici timp, nici, familie, nici sănătate, nici măcar propriile lor vieţi.                                                                                                                                                       
  Deşi oamenii au fost atraşi orbeşte de aur încă din Antichitatea timpurie, termenul tipic de Goană după Aur a fost consacrat de perioada de sfârşit a secolului al XIX-lea şi începutut secolului XX, când nenumărate suflete au purces spre izolatele (pe atunci) tărâmuri ale Australiei, Braziliei, Africii de Sud, Californiei, Canadei şi Alaskăi.
  Posibilitatea ideală de îmbogăţire fără precedent a răpit minţile şi întunecat judecăţile multor oameni - încă un episod din istorie când mulţi se sacrifică şi foarte puţini reuşesc.
  Mineritul propriu-zis s-a dovedit a fi complet neprofitabil pentru mulţi mineri şi chiar proprietari de mine. Unii au avut totuşi noroc dar, în marea lor majoritate, cei care s-a îmbogăţit, de fapt, au fost intermediarii, bancherii şi speculanţii.
  Rezultatul a dus la creşterea cererii de aur pe pieţele internaţionale şi, evident, stimularea comerţului de profil şi a investiţiilor în domeniul mineritului aurifer. Analele istoriei moderne cuprind mii de pagini care detaliază aventurile acestor temerari, alături de migraţiile, comerţul, colonizările şi alte fenomene sociale şi economice asociate goanei după aur şi îmbogăţire.
  Fenomenul a fost alimentat de slogane forţă precum "Liber pentru toţi" şi "Visul Californian", acesta din urmă fiind precursorul mult mai celebrului " Vis American". Aurul a avut darul de a atrage un spor imigraţional fără egal, care a dus în cele din urmă la colonizarea permanentă a regiunilor relativ neexplorate, fenomenul în sine definind de fapt istoria multor state americane şi australiene.
  Reţineţi, că pe atunci, capitalul bancar şi chiar moneda multor state era din aur, deci mineritul aurului avea un stimulent economico-financiar mult peste importanţa aparentă a terenurilor şi minelor aurifere.
  Goana după aur nu a fost un fenomen recent, doar că a atins apogeul său istoric la sfârşitul secolului al XIX-lea. Alminteri, asemenea întâmplări sunt cunoscute din Antichitate. Imperiul roman a fost o entitate statală avidă după rezervele de aur, istoricii de pe atunci - precum Diodor din Sicilia şi Pliniu cel Bătrân -, lasând posterităţii o serie de documente în care descriu mineritul aurifer administrat de romani.                                                                                                                                                  
  Viaţă cruntă de miner.                                                                                                  
  
  O expediţie de minerit în teritorii necunoscute era, pe atunci, un fenomen mult mai complex decât ne pare astăzi la o simplă estimare.
  Mare parte din noutăţile şi ştirile de pe atunci cu privire la descoperirea de noi terenuri aurifere erau zvonuri care nu puteau fi confirmate, deci cei care le luau de bune riscau enorm. Multe s-au dovedit a fi zvonuri false, cu impact devastator asupra celor care şi-au vândut în grabă agoniseala sau au făcut împrumuturi la bănci, în speranţa îmbogăţirii sigure şi izbăvitoare.
  La început, pionierii mineritului american, sud-african sau australian au început să exploateze aşa-numitul aur aluvionar, transportat odată cu nisipul de cursurile de apă.
  Evident, această metodă primitivă nu a fost folosită decât de căutătorii individuali, şi doar în perioada iniţială a fenomenului.
  Apoi, a început să lase locul excavaţiilor în căutarea aşa-ziselor "vene de aur", adică filoane aurifere de mare adâncime.
  În mod obişnuit, febra aurului se întindea pe episoade periodice care durau în medie doar câţiva ani.
  Mineritul de adâncime urma să se transforme şi el, dintr-o ocupaţie de amatori, cu capital minim şi tehnologie simplă, într-o industrie în toată puterea cuvântului, bazată pe uriaşe infuzii de capital şi tehnologie de ultimă oră.                                                                                                                                                          
  
  Australia, California, Alaska, Africa de Sud - noile El Dorado
  Istoria exploatărilor aurifere în Australia este un proces deosebit de interesant, fie şi numai prin prisma faptului că acolo s-au descoperit unele dintre cele mai bogate zăcăminte de aur din lume. Din acest motiv, Australia a fost martora a nu mai puţin de zece astfel de goane după aur, cele mai importante ca anvergură, descoperiri şi exploatări, fiind cele petrecute în anii 1851, în regiunea Victoria, şi în 1890, în vestul ţării-continent.
  Ambele "goane" au avut o funcţie extrem de importantă în dezvoltarea statelor unde au avut loc. Impactul social şi economic a fost deosebit, prin apariţia unui mare număr de imigranţi, de diferite etnii, şi masivele investiţii în infrastructura locală. În ansamblu, fenomenul s-a dovedit a fi unul pozitiv. Unii dintre mineri s-au îmbogăţit, dar şi mulţi dintre cei lipsiţi de norocul aurului s-au realizat totuşi, în cele din urmă, profitând de legile extrem de liberale şi devenind fermieri de succes.
  Dar, pe alte continente, nu toţii alergătorii după aur au avut acelaşi noroc.
  Prima goană a aurului de mari proporţii din Statele Unite a fost cea din Cabarrus County, Carolina de Nord. 30 de ani mai târziu, în anul 1829, goana aurului din Georgia avea să înflăcăreze imaginaţia multora din cetăţenii noii naţiuni americane, pentru ca fenomenul să atingă proporţii epice odată cu faimoasa goană a aurului din California anilor 1848-1852.
  Această goană după aur a fost atât de importantă încât a dus practic la colonizarea Californiei de către cetăţeni americani şi, în cele din urmă, la anexarea acestui teritoriu Uniunii Americane, în anul 1850.
  De fapt, goana după aurul californian a determinat, în anul 1849, stimularea interesului pentru aur la nivel mondial. Din California aveau să purceadă spre nord alte căutări febrile după preţiosul metal. Canionul Fraser, districtul Cariboo şi alte părţi din Columbia Britanică, apoi Munţii Stâncoşi, Resurection Creek, până în Alaska, aveau să fie scormonite în căutarea aurului, cu toate mijloacele primitive, lipsa de logistică şi experienţă a primilor americani. Nimic nu conta atât timp cât timp entuziasmul era la cote maxime, iar perspectiva ipoteticei îmbogăţiri întuneca bruma de raţiune a aventurierilor şi disperaţilor sorţii de pretutindeni, care sperau să dea lovitura şi să-şi schimbe definitiv vieţile.
  Dar nicăieri pe continentul nord-american, căutarea aurului cu orice preţ nu s-a dovedit atât de aprigă şi periculoasă precum celebrele deja goane după aur din Alaska şi nordul Canadei.
  Cumplita febră a aurului din Yukon (anii 1896-1899) imortalizată de capodoperele lui Jack London şi Robert W. Service, precum şi în monumentala "Goană după Aur" a lui Chaplin, avea să sfărâme multe vise şi să transforme în sloiuri de gheaţă numeroşi aventurieri. Principalul zăcământ aurifer de aici era situat undeva pe malul stâng al râului Klondike, la confluenţa acestuia cu fluviul Yukon. Aici a fost fondat oraşul Dawson, capitala neoficială a mineritului aurifer din nordul îngheţat al continentului american. Bazele mineritului aurifer în Alaska au fost puse, de fapt, de către exploratorii ruşi, care descoperiseră întâmplător aur pe râul Kenai, la finele anului 1848. Exploatarea serioasă a aurului Alaskăi a luat proporţii începând cu anul 1870, iar astăzi Alaska este una dintre cele mai "rodnice" regiuni aurifere ale planetei, cu numeroase mine extrem de productive. Din mina Fort Knox, din districtul minier Fairbanks s-a extras, numai în anul 2006, cantitatea de 10,3 tone de aur pur.
  Africa de Sud este nu doar cel mai mare producător de aur din lume, ci şi locul unde s-au desfăşurat unele dintre cele mai dinamice goane ale aurului din epocă.
  Goana de aur de la Witwatersrand, provincia Transvaal, a avut o importanţă capitală pentru istoria statului sud-african, ducând în cele din urmă la fondarea oraşului Johannesburg. Exploatarea aurului în Africa de Sud a beneficiat încă de la începuturile sale de marile descoperiri tehnologice ale epocii, precum metoda pusă la punct de chimistul scoţian John Stewart McArthur alături de fraţii Robert şi William Forrest (metoda cianurării).
  Astăzi, nebunia declanşată de descoperirea de noi zăcăminte aurifere s-a adaptat la particularităţile prezentului.
  Goane după aur, de mai mică amploare, au avut loc şi în anii 1970, în anii 1980 şi chiar în secolul XXI. Noua destinaţie-vedetă pare să fie Amazonia (zonele situate în Brazilia şi Peru), migraţia spre această regiune fiind stimulată de creşterea recentă a preţului aurului. Dar şi zone noi au fost adăugate în secolul nostru pe harta "goanelor după aur": Mongolia şi Papua Noua Guinee.
  Conform datelor reieşite din programul Communities and Small-Scale Mining (CASM), finanţat de Banca Mondială, există în prezent, în întreaga lume, între 10 şi 30 de milioane de mineri implicaţi în operaţiuni de minerit aurifer de mică anvergură, animaţi de aceeaşi sete de îmbogăţire precum înaintaşii lor din epoca de apogeu a Goanei după Aur.
  Totuşi, vremurile când goana după aur era o acţiune solitară, îndrăzneaţă şi riscantă, o plecare spre necunoscut în căutarea miraculosului filon aurifer ce urma să nască bogăţia, apun încet-încet.
  Mineritul aurului a evoluat, devenind o industrie modernă; pierzându-şi aura tragic-romantică a aventurilor minereşti din secolul al XIX-lea, a devenit mai eficient, mai stabil, mai sigur pentru toţi cei implicaţi - adică mai potrivit cu mersul lumii de azi.
  

  ----------

  Simbolurile şi semnificaţiile aurului                                                                     Primii oameni l-au asociat aproape instinctiv cu Soarele, al cărui simbol a rămas şi astăzi în multe tradiţii şi doctrine ezoterice. Iniţiaţii au avut pentru el cea mai înaltă preţuire, considerând culoarea sa reprezentativă drept stăpâna tuturor culorilor revelate. Cum albastrul este asociat cu pacea, liniştea şi seninătatea, iar roşul cu pasiunea mistuitoare şi pericolul emergent, auriul este un simbol vizibil al perfecţiunii, puterii şi împlinirii. Un periplu printre sensurile şi simbolurile aurului ne prezintă o faţetă mai puţin cunoscută, dar extrem de interesantă a aurului văzut prin ochii iniţiaţilorVirtuţile metalului galben După cum aminteam, culoarea sa galben-aurie, strălucitoare cu irizaţii metalice, a fost dintotdeauna asociată cu simbolismul solar. Aurul trimite direct spre concepte şi valenţe universale precum : vitalitatea, viaţa, sănătatea, înţelepciunea, lumina, virtutea, uniunea şi, evident, prosperitatea. Când oameni au descoperit rezistenţa metalului galben la coroziune, l-au ridicat direct la rangul de metal-simbol al eternităţii şi perfecţiunii. Purtatul zilnic al bijuteriilor sau ornamentelor de aur ar duce, în concepţia iniţiaţilor, la creşterea charismei, a curajului şi capacităţii de a-i conduce şi coordona pe ceilalţi. În aceeaşi notă, se consideră că purtarea lanţurilor sau colierelor din aur menţine starea optimă a sănătăţii celui(celei) care le poartă, duce la creşterea încrederii în sine şi a optimismului, iar aceste calităţi îmbunătăţesc prestigiul social. Opulenţa şi luxul au fost legate dintotdeauna de prezenţa aurului, la fel şi conceptele de monarhie şi aristocraţie. Portul aurului sub forma diferitelor ornamente şi podoabe a fost dintotdeauna apanajul regilor, împăraţilor şi tuturor conducătorilor. Dacă, în limbaj iniţiatic, verdele este simbolul banilor, auriul este culoarea extravaganţei şi a bogăţiei perene. Chiar şi pentru profani, aurul suscită fascinaţie şi interes. Bunăoară, obţinerea mult râvnitelor medalii de aur la olimpiade sau alte competiţii sportive este o realizare monumentală, care arată rezonanţa în subconştient a aurului. Aniversarea nunţii de aur, în cadrul căsniciei ideale, comportă un mic cadou simbolic pe care cei doi soţi şi-l fac unul altuia. Cadourile sunt bineînţeles din aur. Niciun metal nu a avut un impact atât de revoluţionar pentru evoluţia omenirii precum aurul. Astăzi, metalul galben este folosit în cele mai diverse si neaşteptate domenii. Lumea modernă a marilor cluburi şi corporaţii a menţinut importanţa şi valoarea dată aurului. Bunăoară, în cluburile elitiste şi exclusiviste, statutul suprem la care poate ajunge un membru este atins în momentul în care acesta primeşte mult râvnitul "Gold Card".                                                                                                                                                        Aur pentru iniţiaţi                                                                             În India Antică, brahmanii credeau că aurul este "lumină mineralizată". Este definit ca un produs al focului solar, ba chiar divin. Actul definitoriu şi punctul culminat al spiritualităţi alchimiştilor europeni era transformarea plumbului în aur. Această transmutaţie chimică, aparent imposibilă, era de fapt o parabolă ezoterică, prin care maeştrii alchimişti sugerau neofiţilor căutările şi aspiraţiile ultime ale sufletului omenesc pentru a transforma, literalmente, defectele inerente fiinţei umane în calităţi şi virtuţi. Defecte precum lăcomia, ura şi egoismul trebuiau transformate în virtuţile iubirii, compasiunii şi înţelepciunii.Procesul auto-purificării şi devenirii fiinţei omeneşti era deci, asociat cu transformarea plumbului, un metal considerat lipsit de valoare, vulgar şi otrăvitor, în aur, metalul suprem prin excelenţă. În diferitele regiuni ale lumii, în special în Extremul Orient, se credea în legătura intrinsecă dintre aur şi elementul Pământ, iniţiaţii chinezi crezând că aurul se naşte din pământ. În doctrinele ascunse ale Asiei, aurul era produsul unei gestaţii îndelungi suferite de aurul-embrion, rezultat al transformării şi perfecţionării metalelor obişnuite. De altfel, chinezii îl considerau metalul perfect. Caracterul grafic Kin desemnează concomitent şi aurul, şi metalul în genere. Forma primitivă a literei-termen Kin, evoca de fapt pepitele subterane. Iniţiaţi şi mari figuri ale ezoterismului asiatic, precum budistul Nagarjuna sau misticul hindus Sri Ramakrishna au înţeles că pentru cel ce a depăşti bariera contrariilor şi capcana dualităţii, "aurul şi lutul sunt unul şi acelaşi lucru". Dar trebuie să fii un iniţiat şi un maestru autentic pentru a realiza această maximă, cu toata deplinătatea minţii şi judecăţii omeneşti. Aurul-Lumină reprezintă aici simbolul cunoaşterii, Yang-ul esenţial şi primordial. Aurul, spun Vedele, este nemurirea personificată. De aici a decurs utilizarea sa la propriu în India şi China, unde timp de milenii se pregăteau elixiruri de nemurire pe bază de aur. Evident, iniţaiţii credeau că prin cunoaşterea autentică, şi nu prin elixirurile propriu-zise, care nu erau decât simboluri active, omul atingea nemurirea fizică. La azteci, aurul era "pielea cea nouă a pământului" de la începului anotimpului ploios. Din nou simbol al reînnoirii periodice al Lumii, aurul era legat de Xipe Totec - Zeul nostru, Cel ce jupoaie, Zeul primăverii, care era şi zeul patron al aurarilor. Jertfele umane oferite acestui zeu erau jupuite în prealabil, iar preoţii (după cum consemnează călugărul dominican Diego Duran în secolul al XVI-lea) se îmbrăcau cu pielea acestora, vopsită în galben. Conform cronicilor lui Guaman Pomo de Ayala, băştinaşii din Cincha-Suyu, în nordul Imperiului Inca, puneau în gura celor decedaţi frunze de coca şi bucăţi de aur şi argint.                                                                                                              .Aurul şi Sacrul                                                                                  În anumite culturi, aprecierea pentru metalul galben a mers până într-atât încât se considera că nu doar carnea zeilor era făurită din aur, ci şi cea a faraonilor sau regilor. Imaginile tradiţionale ale lui Gautama Buddha, fie ele picturi sau statui, erau aurite, semn al iluminării şi perfecţiunii absolute. Icoanele ortodoxe în stil bizantin prezentau fundalul aurit, răsfrângere a Duhului Sfânt şi a Luminii Cereşti. La popoarele uralice, aurul era în strânsă legătură cu marele şarpe al pământului, reptila mitică fiind gardianul preţiosului metal. Divinitatea în formă de şarpe apărea deseori împodobită cu o coroană de aur sau sub forma unui bărbat fermecător, îmbrăcat complet în galben, cu ochii, pielea şi pletele negre. Conceptele şi simbolistica religioasă a aurului sunt omniprezente şi la vechii evrei. În Vechiul Testament, Abraham era un personaj deosebit de bogat, care deţinea mari cantităţi de aur şi argint. Alte referinţe ne parvin din perioada când Moise era profetul propriului popor. Şi în Noul Testament, aurul îşi păstrează valoarea, regăsindu-l între darurile oferite lui Hristos prunc, de către magii care-i dăruiau aur, ca unui mare rege. În tradiţia greacă, aurul evoca Soarele alături de întreaga simbolistică aferentă astrului zilei: bogăţie, fecunditate, dragoste, dăruire, lăcaş al luminii, cunoaştere. Apolo, zeul-Soare, purta veşminte şi arme din aur. Conceptul de armă şi cel de lumină se regăsesc împreunate în armele/uneltele din aur. Din acest motiv, la sacrificiile oferite zeităţilor uraniene, nu se foloseau decât pumnale de aur, cu care se înjunghiau animale sau chiar oameni. În aceeaşi notă, druizii, preoţii populaţiilor celtice, nu tăiau mult râvnitul vâsc, din stejar, decât cu o seceră de aur. În acelaşi timp, aurul poartă şi un simbolism ambivalent, ce se regăseşte în numeroase culturi ale lumii. Metalul perfect poate aduce şi fericirea, dar deseori, dacă nu este folosit corect, adică pentru aflarea cunoaşterii, aurul poate duce la moartea proprietarului. Dacă aurul-culoare şi aurul-metal sunt simboluri solare, evolutive, aurul-monedă a fost văzut adesea ca un simbol al pervertirii, lăcomiei şi exaltării iraţionale a dorinţelor. Îniţiaţii avertizau că acest metal, simbol al materializării spiritualului, esteticului şi religiosului, poate duce la decădere, la degradarea nemuritorului în muritor. Înţelepţii spuneau, pe bună dreptate, că "Este pe atât de greu să-l utilizezi corect, pe cât de dificil este să-l dobândeşti" şi încercau să recomande oamenilor o preţioasă lecţie spirituală: trebuie să fie călăreţii şi stăpânii aurului, nu sclavii care îl duc în spate, copleşiţi de puterea sa.

    A fost dintotdeauna unul dintre cele mai râvnite atribute ale celor avuţi. De-a lungul istoriei, a stat la temelia tranzacţiilor monetare din întreaga lume. Niciun alt metal nu a avut un impact atât de interesant şi hotărâtor în evoluţia şi dezvoltarea societăţilor umane. Existenţa sa a provocat patimi, războaie, drame. Cum trăim într-o lume pasionată de recorduri, interesaţi mereu de cine/ce este „cel mai” ori ”cea mai”, am consemnat, alături de câteva calităţi interesante ale aurului, şi câteva superlative, ţinând uneori de calităţile deosebite ale acestui metal, alteori de întrebuinţările pe care oamenii i le-au dat, alteori de prezenţa sa în natură.Aurul este metalul cel mai maleabil: poate fi prelucrat în foiţe care ating grosimea unei zecimi dintr-un milimetru.
  
  Aurul este extrem de ductil: o singură uncie de aur, adică aproximativ 28, 349 grame, poate fi prelucrată într-un fir care depăşeşte lungimea de 80 kilometri.
  Aurul este unul dintre cele mai grele metale - de aproape două ori mai greu decât plumbul.
  
  În schimb, este un metal moale; este puţin mai dur decât o unghie umană, dar mai "moale" decât o monedă metalică obişnuită sau decât sticla. De aici, obiceiul -întâlnit pe vremea când circulau bani de aur -, de a muşca o monedă pentru a consta dacă e din aur bun: cu cât conţinutul de aur era mai mare, cu atât dinţii lăsau o urmă mai bine marcată.
  
  Moneda denumită Double Eagle (o monedă americană de 20 dolari), emisă în anul 1933, deţine recordul celei mai scumpe monede de aur din lume: în anul 2002, CNN a anunţat că un exemplar a fost cumpărat în anul 2002, în cadrul unei licitaţii organizate la New York de către Casa Sotheby's pentru suma de 7,59 milioane USD.
  
  Cel mai mare lingou din lume cântăreşte 250 kilograme şi este expus în Muzeul Aurului din Toi, Japonia.
  
  Cel mai mare inel de aur din lume este aşa-numitul Najmat Taiba sau Steaua din Taiba. Inelul, lucrat din aur de 21 carate, cântăreşte aproape 64 kilograme şi este împodobit cu 5 kilograme de cristale Swarowski. Costul său, în prezent, este estimat la peste 3 milioane USD.
  Pentru realizarea sa, o echipă formată din 55 de bijutieri a lucrat timp de 45 zile.
  Cumpărătorul său a dat pe el "doar" 547.000 USD, în anul 2000, când preţul aurului pe pieţele internaţionale scăzuse până la 250 USD uncia.
  Steaua din Taiba poate fi admirată la reprezentanţa Kanz Jewellers din Dubai.
  
  Cea mai mare rezervă de aur din lume, aflat sub formă de lingouri, se află oficial în posesia Federal Reserve Bank din New York. În seifurile acestei instituţii se află depozitat circa 25% din rezervele de aur ale omenirii, sub forma a 540.000 de lingouri.
  
  Cu ocazia recesiunii financiare din luna martie 2008, preţul aurului a depăşit suma de 1.000 USD per uncie pentru prima dată în istorie.
  
  Cea mai mare pepita de aur din toate timpurile a fost celebra "Welcome Stranger", descoperită în mina Moliagal din statul australian Victoria în anul 1869 de către John Deason şi Richard Oates. Măsura 61 cm lungime şi 31 cm lăţime; cântărea iniţial 78 kilograme, iar după prelucrarea de bază, cântărea 71 kilograme de aur cu puritatea de 98,61%. A fost descoperită lângă rădăcinile unui copac, la numai câţiva cm adâncime.
  
  Cea mai mare pepita descoperita cu ajutorul unui detector de metale este "Hand of Faith". A fost descoperită pe data de 26 septembrie 1980, în apropierea minelor Kingower, tot în statul australian Victoria. Pepita cântăreşte 27, 21 kilograme şi a fost vândută unui cazinou din Las Vegas (numit chiar Golden Nugget - Pepita de Aur) unde este expusă în prezent.Cel mai mare consumator de aur este India; în această ţară sunt cumpărate anual 800 de tone de aur (în special pentru bijuterii); jumătate din această cantitate este importată, ceea ce face din India şi cel mai mare importator de aur.
  Pe primele 10 locuri între ţările care consumă cel mai mult aur strict pentru producţia de bijuterii se află, în ordine: India, China, Statele Unite, Turcia, Arabia Saudită, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Indonezia, Marea Britanie.
  Aurul produs la nivel mondial este utilizat, la ora actuală, în proporţie de 50% pentru bijuterii, 40% ca investiţii şi 10% în industrie.
  În secolul al XIX-lea şi secolul XX, Africa de Sud a fost cel mai mare producător de aur din lume, circa 50% din aurul extras anual provenind de la minele sale. În deceniul 1970-1980, Africa de Sud producea 79% din aurul extras anual în lume.
  Începând cu anul 2007, China a detronat Africa de Sud din topul ţărilor producătoare de aur. Dacă din acel moment Africa de Sud extrage anual circa 226 tone de aur, China extrage în medie 276 tone.                                                                                                                                                         
  
  Fructe învelite în foiţă de aur, lichioruri în care plutesc fărâme de aur, îngheţate decorate cu praf de aur… Ireal? Nu. Decadent, poate, dar foarte-foarte real. Ba mai mult: asemenea lucruri nu doar că se prepară, dar se şi mănâncă! Poate este pentru mulţi o surpriză să afle că aurul e comestibil, dar, printre multele însuşiri uimitoare ale acestui excepţional metal, se numără, iată, şi calitatea de a putea fi consumat. E drept, prea multe beneficii nu aduce sănătăţii, dar măcar nu face rău. Restul e… răsfăţ.Pare o noutate, dar nu este. Obiceiul de a consuma aur există de secole.
  În Evul Mediu, cei foarte înstăriţi ofereau la ospeţe - şi mâncau ei înşişi - fructe aurite (poleite cu foiţă de aur foarte fină) şi care puteau fi consumate ca atare, ori dulciuri preparate şi ele cu aur. Oamenii acelor vremuri nu se gândeau, însă, făcând asta, numai să-şi demonstreze bogăţia. Ei aveau asupra aurului o viziune diferită de a noastră: îl considerau - sub influenţa gândirii magice şi alchimice - un metal valoros sub multe aspecte, inclusiv cel al efectelor asupra corpului uman. Un metal atât de nobil nu putea fi decât binefăcător sănătăţii.
  Cine ştie, poate chiar se simţeau mai bine după ce-l ingerau, dar pesemne datorită unui efect placebo. Altminteri, strict fizic vorbind, aurul nu le făcea nici bine, nici rău. Mulţumită uneia dintre calităţile lui remarcabile - foarte slaba reactivitate chimică, aceea care îl fereşte de oxidare şi coroziune şi îl face atât de preţuit în industrie - aurul nu era atacat nici de acidul clorhidric din sucul gastric, nici de puternicele enzime din restul tubului digestiv şi trecea nealterat prin corp.
  Pe măsură ce concepţiile medievale legate de presupusele beneficii ale consumului de aur păleau în lumina concepţiilor mai ştiinţifice ale secolelor progresiste care au urmat, a mânca aur nu mai includea ideea de terapie. Odată ce oamenii se lămuriseră că aurul nu oferea beneficii majore sănătăţii, ideea de a mânca aur ca tratament preventiv ori curativ nu mai era de actulitate şi cei care doreau să consume aur o făceau doar pentru a-şi etala posibilităţile materiale.
  
  Una dintre formele interesante, apărute de secole şi păstrate şi azi, de a include aurul în produse alimentare o reprezintă băuturile cu aur:
  
• Goldwasser este o băutură alcoolică, aromată cu extracte de plante şi îmbogăţită cu fărâme de foiţă de aur de 22 sau 23 de carate. Tradiţia preparării sale este germană, băutura fiind fabricată începând din secolul al XVI-lea la Danzig (pe atunci un oraş german), astăzi Gdansk, în Polonia.
• Goldschläger este un produs italian (deşi iniţial a fost fabricat în Elveţia), o băutură spirtoasă cu destul de mult alcool (43,5 %) şi cu minusculi "fulgi " de aur plutind în ea.
• Ceai verde în care pluteau fragmente mărunte de foiţă de aur era vândut în Japonia în oraşul Kanazawa. (Acesta este centrul productiei japonez de folie de aur, 99% din toată producţia Japoniei fiind realizată aici. Foiţa de aur este folosită în decorul templelor, pentru ornarea ceramicii sau a obiectelor din lac japonez şi, în mică măsură, pentru consum alimentar, în scopul promovării acestei industrii locale.).Aici e momentul să precizăm că, spre deosebire de aurul pur, căruia nu se cunosc, în momentul de faţă, efecte toxice asupra organismului uman, anumiţi compuşi chimici care conţin aur (de pildă, săruri de aur) nu sunt comestibili.
  Aurul potrivit pentru consum uman este un aur foarte pur - cel puţin 22 de carate. Atunci când e utilizat în produse alimentare, aurul devine şi el un "E" - un aditiv alimentar aprobat pentru consum în Uniunea Europeană - anume E 175.
  
  În bucătăria unor ţări ale Asiei, foiţa de aur - cu conotaţia ei de lux şi distincţie - intră şi astăzi în compoziţia unor dulciuri specifice: prăjturi, jeleuri de fructe, bomboane etc.
  Iar urmând exemplul asiatic - şi inspirându-se şi din tradiţia medievală occidentală, pe care o adaptează gastronomiei actuale -, câteva localuri pretenţioase propun unui mic număr de clienţi, blazaţi de minunăţiile gastronomiei moderne, feluri opulente, în care aurul vine să aducă acea notă de "special", de "exclusivist" care le scoate în evidenţă în peisajul supraaglomerat al lumii restaurantelor.În anul 2007, Cartea Recordurilor a consemnat aparitia celui mai scump desert din lume - la vremea aceea - sub forma copleşitorului Frrrozen Haute Chocolate, oferit de restaurantul new-yorkez Serendipity 3 la preţul de 25.000 USD. Cacao, lapte, 5 grame de aur - cam aşa e reţeta; în esenţă, e vorba despre o îngheţată care conţine şi niţel aur, garnisită cu frişcă şi cu încă un pic de aur, totul servit într-o cupă de aur, cu o linguriţă tot de aur…Şi să nu vă imaginaţi că nu se poate şi mai şi: anul acesta, recent de tot, nu-i nici o lună de atunci, hotelul Lindeth Howe Country House, din nordul Marii Britanii a ieşit la rampă cu o ofertă şi mai decadentă: o budincă decorată şi ea cu aur (plus un diamant de 2 carate, ca şi cum aurul nu era de ajuns!) la preţul fabulos de 22.000 de lire sterline - cca. 25.000 euro. O fi ea făcută din cea mai fină ciocolată belgiană, scăldată în arome de piersici, portocale şi whisky - sună foarte îmbietor oricum şi precis e nemaipomenită la gust dar, oare, aurul chiar o face mai bună?
  Pentru unii, da. Pentru alţii, e doar o exagerare (eufemistic spus). Ceea ce e important aici este că asemenea mâncăruri - ca şi fructele poleite cu aur, ca şi băuturile în care sclipesc fulgi mărunţi de aur -, sunt, dincolo de orice alte conotaţii, (încă) o mărturie a relaţiei aparte, intense şi misterioase, pe care noi, oamenii, o avem cu aurul, încă de când l-am descoperit.