Undeva, acolo sus, exista!Sau nu exista?
Urmatoarea poveste ne-a fost spusa, in urma cu 3 ani, de domnul Ion Hobana, scriitor, critic literar si - nu in ultimul rand - cel mai mare ufolog roman."O expresie a convingerii in existenta extraterestrilor o reprezinta Programul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligences), continuatorul Proiectului Ozma, initiat in 1960 cu scopul de a detecta semnalele radio emise de catre ipoteticele fiinte rationale din afara sistemului nostru solar. Directorul Proiectului, astrofizicianul Frank D. Drake, il botezase astfel dupa numele feericei tari Oz, inchipuita de L. Frank Baum in 1900.
N-ar fi de mirare ca ideea Proiectului sa-i fi fost sugerata lui Drake de o intamplare neelucidata de la inceputul deceniului trei al secolului douazeci. In numarul sau din 2 septembrie 1921, New York Tribune publica aceasta stire: "J.C.H. Macbeth, managerul londonez al cunoscutei Marconi Wireless Company, Ltd., a declarat in fata mai multor sute de oameni, in timpul unui dejun la Rotary Club din New York, ca domnul Marconi crede ca a interceptat mesaje de pe Marte, in timpul unor recente experiente atmosferice de telegrafie fara fir, efectuate la bordul iahtului sau Electra, in Marea Mediterana. Dl Macbeth a adaugat ca domnul Marconi n-a putut sa dea nici o alta explicatie faptului ca, in timpul desfasurarii experientelor, a receptionat semnale magnetice pe lungimi de unda de 150.000 de metri, pe cand cea mai mare lungime de unda produsa astazi in lume este de 14.000 de metri. Regularitatea semnalelor elimina presupunerea ca undele s-ar fi putut datora unei perturbatii electrice. Semnalele erau ininteligibile, apartinand probabil unui cod, si unicul semnal recunoscut semana cu litera V din codul Marconi."
As fi putut sa elucidez chestiunea posibilei influente in martie 2001, cand l-am intalnit pe Frank Drake in San Marino, cu prilejul Simpozioanelor Mondiale avand ca teme, primul, frontierele bioastronomiei si ale SETI, iar al doilea, obiectele zburatoare neidentificate si fenomenele conexe.
Vedeta incontestabila a celui dintai, astrofizicianul american a surprins intreaga asistenta prin prezenta asidua la conferintele si dezbaterile consacrate OZN-urilor. O fericita intamplare a facut sa ne aflam alaturi la o masa de pranz. L-am intrebat cum se explica interesul lui pentru un subiect neagreat de cei mai multi dintre oamenii de stiinta. Mi-a raspuns, zambind, ca e vorba despre o mai veche preocupare:
- Am discutat cu colegul astronom J. Allen Hynek, pe vremea cand era consultant stiintific al Proiectului Blue Book. Am intreprins chiar cateva investigatii pe cont propriu...
- Cu ce rezultate?
- Pentru cazurile cele mai interesante, nu dispuneam de date suficiente.
- Si care este opinia dumneavoastra astazi?
- Pur si simplu ca, deocamdata, nu pot fi trase concluzii definitive.
- Iar in legatura cu extraterestrii?
Drake a zambit din nou:
- E imposibil ca undeva, acolo sus, sa nu existe!
Ne-am despartit sub semnul acestei credinte comune."
Asumandu-si riscul de a fi ridiculizati de public, care nu au un motiv evident sa minta continua sa raporteze, an de an, aparitii OZN. Mai mult de atat, in ultimul timp, se inmultesc substantial acele cazuri OZN in care martorul aparitiei este un grup considerabil de oameni, nu o singura persoana. Nu in cele din urma, au inceput sa-si declasifice dosarele OZN din urma cu 50 de ani: desi inca nu s-a produs acea dovada incontestabila a existentei extraterestrilor, aceste dosare au sporit misterul, relatand despre o multime de cazuri ramase efectiv fara nicio explicatie.
Despre toate acestea si despre multe altele, am vorbit in cadrul maratonului "Descopera extraterestrii dintre noi" - un serial care ti-a oferit, in egala masura, argumente pro si existentei extraterestrilor, un maraton a tratat, obiectiv si critic, o parte a celor mai controversate ipostaze ale cazuisticii OZN. De la prezumtive dovezi ale existentei extraterestrilor din cele mai vechi timpuri, de la interviuri cu experti pana la dezvaluirea celor mai mari falsuri, maratonul "Descopera extraterestrii printre noi" te-a provoacat sa gandesti liber, sa lasi prejudecatile de o parte si sa-ti formulezi o opinie in privinta posibilei existente a extraterestrilor, in cunostiinta de cauza.
Sub semnul credintei comune a domnilor Hobana si Drake, incheiem si
noi, dupa o luna de zile, maratonul de articole "Descopera
extraterestrii dintre noi". Va invitam, in continuare, sa votati tema
primului maraton din 2011 si , in cazul in care ati ratat unul dintre ele. Înainte de a trage noi o concluzie, am stat de vorbă cu doi dintre cei
mai mari promotori contemporani ai literaturii science fiction din
România – scriitorii şi criticii Mircea Opriţă şi Michael Haulică. Ne-am
reconfirmat, prin interviul de mai jos, ipoteza că tema pe care am
abordat-o nu este defel apanajul presei tabloid, ci o preocupare comună a
întregii lumi în care trăim, o pasiune care poate fi "tratată" atât
lejer, în stil de divertisment, cât şi la modul cel mai raţional. Fiecare epocă îşi are miturile ei. Extratereştrii primeau la antici
înfăţişarea unor ciclopi, sirene, ca să nu mai vorbim de zeităţile din
Olimp. În Evul Mediu şi-au dat la iveală aripi de înger sau coarne de
diavol. De când am început să înţelegem cât de cât ce-i cu astronomia,
i-am mutat în spaţiul cosmic, întâi pentru distracţia unor iluminişti ca
Voltaire şi Fontenelle, a unor comediografi de înclinaţie utopică, până
când, furaţi de subiect, am început să-i vedem, adesea cu toată
seriozitatea, răspândiţi prin Galaxie sau chiar raspândiţi printre noi.
Ei există pentru că există visările, aşteptările şi totodată spaimele
noastre un pic iraţionale.Pentru că universul e mare şi sunt multe planete în el. Pentru că
universul nu a fost creat ca să apărem noi, oamenii, ci noi am apărut
pentru că fost creat universul. Chiar ar fi trist să nu existe nimic
altceva decât Pământul cu oamenii lui.
Sunt extratereştrii un avatar,
la scară planetară, al mitului Zburatorului în epoca modernă? Care este
motivul pentru care ni-i imaginăm în ficţiune şi-i căutăm în realitate
de peste 100 de ani?
Ni-i imaginăm în ficţiuni fiindcă au pătruns deja adânc în cultura populară a contemporaneităţii noastre, cu statut de personaje exotice. Ne permit, astfel, să ne confruntăm cu o altă imagine a omului de pe Pământ, transferat, cu bunele şi relele lui, în nişte tipare diferite de cele convenţionale. Am început să-i căutăm şi în universul real din clipa când ne-am dat seama că am putea cu adevărat să nu fim singuri în atâta infinitate de spaţiu. La urma urmelor, nici o teorie nu poate rămâne în picioare fără o verificare practică. E adevărat că şi verificările pot spulbera teoria. Din fericire, ipoteza extratereştrilor rezistă şi dincolo de orice concluzii sceptice, evoluând spre un moment în care nimeni nu s-ar mai mira să afle că "extratereştrii suntem noi". Faţă de alte corpuri cereşti, pe care ne tot bântuie gândul să descindem.Cred că extratereştrii au mai degrabă legătură cu ştiinţa decât cu miturile. De căutat nu-i caută cei care vorbesc despre mituri, ci aceia care construiesc nave cosmice şi telescoape şi habar n-am de ce-i caută. Eu cred că atunci când ei vor considera că a venit timpul să ne cunoaştem vor veni ei la noi. Dacă acel timp a venit sau nu... încă nu ştim (oficial cel puţin). Încorsetaţi cum stăm în tiparul uman, suntem tentaţi să credem că extratereştrii ar veni pe Pământ din aceleaşi motive care ne mână pe noi în spaţiul cosmic: curiozitatea, simţul proprietăţii (inclusiv al luării în posesiune de noi teritorii, precum în atâtea "descălecări" de care ne e plină istoria), nevoia de hrană şi de resurse geologice, poate chiar disperarea. Dacă aş fi un extraterestru autentic, presupun că aş avea un cu totul alt tipar structural şi mental, aşa că: fie aş veni pe Pământ din motive necunoscute omului, fie n-aş veni deloc, în ideea că omul nici nu mă interesează.Din curiozitate, pentru a-mi salva specia (presupunând că vor fi fiind şi extratereştri la fel de inconştieni pe cât sunt oamenii în legătură cu planeta, cu mediul înconjurător).
Ni-i imaginăm în ficţiuni fiindcă au pătruns deja adânc în cultura populară a contemporaneităţii noastre, cu statut de personaje exotice. Ne permit, astfel, să ne confruntăm cu o altă imagine a omului de pe Pământ, transferat, cu bunele şi relele lui, în nişte tipare diferite de cele convenţionale. Am început să-i căutăm şi în universul real din clipa când ne-am dat seama că am putea cu adevărat să nu fim singuri în atâta infinitate de spaţiu. La urma urmelor, nici o teorie nu poate rămâne în picioare fără o verificare practică. E adevărat că şi verificările pot spulbera teoria. Din fericire, ipoteza extratereştrilor rezistă şi dincolo de orice concluzii sceptice, evoluând spre un moment în care nimeni nu s-ar mai mira să afle că "extratereştrii suntem noi". Faţă de alte corpuri cereşti, pe care ne tot bântuie gândul să descindem.Cred că extratereştrii au mai degrabă legătură cu ştiinţa decât cu miturile. De căutat nu-i caută cei care vorbesc despre mituri, ci aceia care construiesc nave cosmice şi telescoape şi habar n-am de ce-i caută. Eu cred că atunci când ei vor considera că a venit timpul să ne cunoaştem vor veni ei la noi. Dacă acel timp a venit sau nu... încă nu ştim (oficial cel puţin). Încorsetaţi cum stăm în tiparul uman, suntem tentaţi să credem că extratereştrii ar veni pe Pământ din aceleaşi motive care ne mână pe noi în spaţiul cosmic: curiozitatea, simţul proprietăţii (inclusiv al luării în posesiune de noi teritorii, precum în atâtea "descălecări" de care ne e plină istoria), nevoia de hrană şi de resurse geologice, poate chiar disperarea. Dacă aş fi un extraterestru autentic, presupun că aş avea un cu totul alt tipar structural şi mental, aşa că: fie aş veni pe Pământ din motive necunoscute omului, fie n-aş veni deloc, în ideea că omul nici nu mă interesează.Din curiozitate, pentru a-mi salva specia (presupunând că vor fi fiind şi extratereştri la fel de inconştieni pe cât sunt oamenii în legătură cu planeta, cu mediul înconjurător).
Apropo de ficţiune, care consideraţi că sunt cei mai iluştri extratereştri pe care-i întâlnim în literatura universală?
Nu ştiu dacă sunt iluştri sau nu - pentru mine, extraterestrul care m-a atras cel mai mult este cel din nuvela lui Barry B. Longyear, "Enemy Mine" (premiile Hugo, Nebula, Locus şi Campell în 1980), publicată şi la noi în 1990 (Duşmanul, ed. Orion, trad. Mihai-Dan Pavelescu). Anticipaţia românească tratează, de regulă, subiectul extratereştrilor la modul comico-parodic. Ei descind în Bucureşti fie ca să-şi găsească soţi viguroşi (când sunt extraterestre), fie ca să ne înveţe câte ceva din ce nu ştim, ceea ce se dovedeşte în cele din urmă o absurditate, fiindcă ne place să credem că ştim mai multe decât ei. În aceste condiţii, e limpede că extraterestrul "român" e condamnat să fie mai degrabă o figură de fundal, o "voce din public", fără şansă de a se ilustra în vreun fel anume. ODPN, ca să dau un nume dintr-o lucrare a lui Victor Bârlădeanu, ceea ce vrea să spună, bineînţeles, "omul de pe planeta necunoscută".Pesonajele lui Dan Doboş din trilogia Abaţia, şi ale Onei Frantz din romanul Sfâşierea. NU dau pe-afară extratereştrii în SF-ul românesc...
Nu ştiu dacă sunt iluştri sau nu - pentru mine, extraterestrul care m-a atras cel mai mult este cel din nuvela lui Barry B. Longyear, "Enemy Mine" (premiile Hugo, Nebula, Locus şi Campell în 1980), publicată şi la noi în 1990 (Duşmanul, ed. Orion, trad. Mihai-Dan Pavelescu). Anticipaţia românească tratează, de regulă, subiectul extratereştrilor la modul comico-parodic. Ei descind în Bucureşti fie ca să-şi găsească soţi viguroşi (când sunt extraterestre), fie ca să ne înveţe câte ceva din ce nu ştim, ceea ce se dovedeşte în cele din urmă o absurditate, fiindcă ne place să credem că ştim mai multe decât ei. În aceste condiţii, e limpede că extraterestrul "român" e condamnat să fie mai degrabă o figură de fundal, o "voce din public", fără şansă de a se ilustra în vreun fel anume. ODPN, ca să dau un nume dintr-o lucrare a lui Victor Bârlădeanu, ceea ce vrea să spună, bineînţeles, "omul de pe planeta necunoscută".Pesonajele lui Dan Doboş din trilogia Abaţia, şi ale Onei Frantz din romanul Sfâşierea. NU dau pe-afară extratereştrii în SF-ul românesc...
De unde a apărut, în literatură, "obsesia" pentru marţieni?
Cred că această "obsesie" a apărut în momentul când utopia a ajuns în
impas cu insulele sale închipuite, iar literatura de călătorii s-a văzut
constrânsă să se tot repete, întreg repertoriul de pământuri
necunoscute ajungând să fie înscris pe hărţi. E ca în gravura aceea
medievală în care pelerinul ajuns la capătul pământului ridică un colţ
din draperia cerească şi admiră corpurile cereşti. Nu cred că este o obsesie, nici măcar cu ghilimele. Extratereştrii sunt
personaje normale din cărţile SF, un gen destul de consistent şi
cuprinzător, cu mulţi, mulţi cititori. Şi, mai ales, cu mulţi fani. E
pasiune, nu obsesie. Oare au fost vreodată, scriitorii SF, cu adevărat anticipativi? Despre
Jules Verne s-a afirmat cândva că a născocit o mulţime de aparate care
îşi devansau epoca, submarin, navă cosmică, tunuri gigantice etc. etc.,
pentru ca ulterior să ne dăm seama că el agăţa din zbor câte o idee ce
plutea în aerul timpului său, plasând-o în centrul unor desfăşurări
epice cuceritoare. Eu nu mă aştept ca scriitorul SF să fie un om de
planşetă, un făuritor de invenţii tehnologice, ci un inventator de lumi
alternative şi, bineînţeles, de situaţii şi conflicte "verosimile" în
cadrul acestora. În măsura în care poate deveni în chip firesc personaj,
extraterestrul îşi va ocupa, tot firesc, locul cuvenit în astfel de
lumi ale imaginaţiei literare. În toate romanele SF contemporane există, poate, germenii unor noi
descoperiri, noi invenţii. Aşa cum şi tehnologia extratereştrilor a
apărut (dacă există) tot în gândurile unor tipi "anticipativi". Descoperirile ştiinţifice nu pot să nu influenţeze SF-ul, dacă acesta nu
vrea să rămână prizonierul unor modele vetuste. Nimeni nu mai poate
scrie romane de explorare didactică a sistemului solar, gen Drum printre
aştri de I. M. Ştefan şi Radu Nor, azi, când astrofizica ne deschide
orizontul zăpăcitor al "găurilor de vierme" şi al universurilor
paralele, descrise pe bază de ecuaţii, aşa cum autorii SF le descriu pe
bază de intuiţii cu aspect de metaforă, simbol şi avertisment. Cred că
ficţiunea merge în pas cu epoca hi-tech sub aspectul recuzitei pe care o
foloseşte astăzi SF-ul, dar nu trebuie uitat că nu recuzita face
literatură, ci, eventual, modul în care se raportează omul la ea.
Asimov, Fred Hoyle, Arthur C. Clarke şi, într-adevăr, mulţi alţii, se
înscriu în curentul hard al genului, pentru care raportarea la faptul
ştiinţific a fost mereu esenţială. Dar acest curent nu este singura
modalitate de manifestare a SF-ului, abordările de tip soft producând
adesea reuşite literare mai pregnante decât cele ce rămân prea strâns
legate de reinventarea tehnologică a Universului. Pe de altă parte,
experimentele mai noi ale genului tind, în mod evident, spre dezamăgirea
degustătorilor de texte tradiţionale, spre o fuziune intergenerică unde
fantasticul (dar nu mă refer aici la partea sa rudimentară) poate aduce
cu succes partea sa de contribuţie la progresul SF-ului. Poate s-a mai schimbat echilibrul între hard SF, space opera şi fantasy,
dar ele coexistă în continuare. Încă se mai scrie şi hard SF, şi space
opera, chiar dacă literatura fantasy pare să domine cantitativ piaţa
literară de gen. Poate că hi-tech-ul n-a luat-o înaintea ficţiunii, doar
a ajuns-o, şi e din ce în ce mai greu pentru un autor de SF să
"inventeze" tehnologia de mâine.Sunt convins că la o asemenea solicitare unii vor veni cu diverse
"studii de caz", din România sau de aiurea. Eu încerc să mă menţin la un
nivel al generalităţilor teoretice, afirmând că tot ceea ce preocupă
mintea şi sufletul omenesc trebuie luat în serios. S-ar putea ca în
fenomenul OZN inexplicabilul să rămână pentru totdeauna inexplicabil,
sau, dimpotrivă, să ni se reveleze la un moment dat o explicaţie, ca în
cazul unor boli incurabile de odinioară, cărora le cunoaştem astăzi
cauzele şi tratamentul. Fenomenul OZN ar fi cu adevărat ridicol dacă am
descoperi că este o farsă, sau nici măcar atunci, în caz că farsa ar fi
pusă la cale de chiar entităţile extraterestre preocupate, să zicem, să
ne testeze reacţiile la genul lor de umor.Râzi de prostii, râzi de minciuni, râzi de păcăleli... Dar treaba asta cu OZN-urile... dacă e adevărată?E posibil ca în unele centre de conducere subterană a lumii actuale să
existe laboratoare preocupate şi de asemenea experimente. Deşi nu cred
că ar fi necesare proiecte atât de complicate. Mintea ne este şi aşa
ocupată cu atâtea prostii zilnice, de la cele emanate dinspre politică
şi până la cele pe care le inventăm noi înşine în relaţiile cu cei din
jur, încât nu văd ce "omuleţi verzi" ar mai putea să se substituie
acestora… Ceva îmi spune că oricât ne-ar pregăti SF-ul, inclusiv SF-ul
Vaticanului, pentru marile întâlniri cosmice, în momentul producerii lor
vom fi tot nepregătiţi. Ca pentru moarte, ca să rămân într-o formă de
SF hard, sau ca pentru Judecata de Apoi, ca să folosesc un termen din
anticipaţiile de la Vatican. Se poate şi asta. Informaţia este ca o bombă cu ceas. Poate se apropie
ora. Dar eu nu sunt prea agitat pe chestia asta. Am altele care să mă
agite. Şi nu sunt nici fata de la pagina 5, nici guvernele care nu ne
lasă să trăim.Depinde cum vedem civilizaţia aceea paşnică şi depinde de felul cum ne
priveşte ea. Nu am la îndemână decât unealta analogiei. Dacă furnicile
ne descoperă pe noi ca fiind nişte extratereştri faţă de muşuroiul care e
lumea lor, probabil că-şi vor vedea mai departe de problemele
muşuroiului. Asta ar fi şi şansa furnicilor, fiindcă altminteri ar
însemna să-şi iasă pur şi simplu din minţi. Sau, cine ştie? E greu de
înghiţit gândul că nu mai eşti stăpânul Universului, cum te credeai până
în clipa aceea. Dar omul s-a obişnuit cu multe şi, în fond, după toate
catastrofele au existat şi supravieţuitori.Întrucât oamenii deştepţi de pe Pământ sunt mult, mult, mult mai puţini
decât ceilalţi, cred şi eu că este nevoie de multă pregătire pentru un
astfel de moment. Şi oricît de bine am fi pregătiţi, reacţia "omenirii"
va fi exagerată. Pe de altă parte, luând în considerare întâlnirea
paşnică, momentul ar trebui să fie unul bun pentru omenire. Ar trebui.Stephen Hawking scria, într-o lucrare recentă,
că venirea unor extratereştri pe Pământ ar avea un efect devastator
pentru oameni, întrucât s-ar replica tragedia amerindienilor de după
descoperirea Americii de Columb. Împărtăşiti o asemenea viziune sumbră?
Ei, acum îi avem în vedere pe extratereştrii cei răi, care îşi urmăresc doar propriile lor interese. SF-ul e plin de asemenea situaţii imaginate: unii ne vor doar femeile, ca să-şi depună ouăle în ele, alţii ne vor trupurile vii, să se vâre în ele ca într-o haină de împrumut şi să se lăfăie în experienţe noi, alţii sunt doar flămânzi şi ne vânează pentru frigiderele instalate în OZN-uri… Da, Hawking flutură un steag de avertizare: "Rechini la orizont!", pe care SF-ul l-a mai fluturat de multă vreme şi în repetate rânduri. De o asemenea viziune sumbră nu te poate feri decât speranţa că nu există extratereştri. Că eşti singur în Univers. Să rămânem numai cu rechinii noştri, de care încă te mai poţi feri, trăgându-ţi picioarele afară din apă.Vorbim aici de extratereştri buni şi extratereştri răi. Dacă nu cumva ei ne vor face rău convinşi fiind că ne fac un bine. Că tot veni vorba despre civilizarea populaţiilor decoperite de Columb.Cred că după răul pe care l-ar face extratereştrii lui Hawking, aceştia nu pot fi căutaţi decât în afaceri şi în politică. Mi-e greu să numesc o singură astfel de personalitate, concurenţa e prea mare. Şi nici n-aş vrea să nedreptăţesc pe cineva, cu riscul de a ajunge pe platoul de cină al unor intruşi ranchiunoşi!Giordano Bruno. Că de unde ştia el toate alea cu universul infinit şi lumile populate de fiinţe inteligente? Nu era cumva o astfel de fiinţă? De fapt, orice geniu ar putea fi extraterestru, pentru că are parte de aceeaşi învăţătură ca toţi ceilalţi, trăieşte în acelaşi mediu cu toţi ceilalţi, aşa că de unde gândirea lui altfel decât a celorlalţi?
Ei, acum îi avem în vedere pe extratereştrii cei răi, care îşi urmăresc doar propriile lor interese. SF-ul e plin de asemenea situaţii imaginate: unii ne vor doar femeile, ca să-şi depună ouăle în ele, alţii ne vor trupurile vii, să se vâre în ele ca într-o haină de împrumut şi să se lăfăie în experienţe noi, alţii sunt doar flămânzi şi ne vânează pentru frigiderele instalate în OZN-uri… Da, Hawking flutură un steag de avertizare: "Rechini la orizont!", pe care SF-ul l-a mai fluturat de multă vreme şi în repetate rânduri. De o asemenea viziune sumbră nu te poate feri decât speranţa că nu există extratereştri. Că eşti singur în Univers. Să rămânem numai cu rechinii noştri, de care încă te mai poţi feri, trăgându-ţi picioarele afară din apă.Vorbim aici de extratereştri buni şi extratereştri răi. Dacă nu cumva ei ne vor face rău convinşi fiind că ne fac un bine. Că tot veni vorba despre civilizarea populaţiilor decoperite de Columb.Cred că după răul pe care l-ar face extratereştrii lui Hawking, aceştia nu pot fi căutaţi decât în afaceri şi în politică. Mi-e greu să numesc o singură astfel de personalitate, concurenţa e prea mare. Şi nici n-aş vrea să nedreptăţesc pe cineva, cu riscul de a ajunge pe platoul de cină al unor intruşi ranchiunoşi!Giordano Bruno. Că de unde ştia el toate alea cu universul infinit şi lumile populate de fiinţe inteligente? Nu era cumva o astfel de fiinţă? De fapt, orice geniu ar putea fi extraterestru, pentru că are parte de aceeaşi învăţătură ca toţi ceilalţi, trăieşte în acelaşi mediu cu toţi ceilalţi, aşa că de unde gândirea lui altfel decât a celorlalţi?
Mircea Oprita:(n. 1943) a debutat cu poezie în revista clujeană Făclia, în
1960. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1976, membru
fondator al Societăţii Culturale Lucian Blaga din Cluj, din 1990, membru
fondator şi preşedinte al Asociaţiei Române de Science Fiction, ARSF. A
fost detaşat în Ministerul Afacerilor Externe ca director al Centrului
Cultural al României de la Budapesta (1996-1998); director al Filialei
clujene a Editurii Paralela 45 (1998); lector colaborator, cu un curs de
utopie, la Facultatea de Litere a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj
(2000-2001); membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor şi în Comitetul
Director (2000-2004); angajat prin concurs în Ministerul Afacerilor
Externe ca director al Institutului Cultural Român de la Budapesta
(2002-2006). A susţinut şi susţine rubrici în numeroase reviste, printre
care: "România literară", "Convorbiri literare", "Secolul 20",
"Helion", "Almanahul "Anticipaţia" şi "Ziarul de duminică". Are peste 15
volume publicate, printre care: Semnul licornului, povestiri si nuvele, 1980; Cina cea mai lunga, roman, 1983; H. G. Wells: utopia moderna, eseu critic, 1983; Anticipatia romaneasca. Un capitol de istorie literara, 1994; Discursul utopic. Momente si sinteze, 2000; Figurine de ceara. Integrala povestirilor SF, 2004; Mic tratat de concordie nationala sau Cartea tranzitiei, proza scurta, 2005; Discoteca din Alexandria sau Cartea stiintelor, proza scurta, 2007.
Michael Haulica:a debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974. A înfiinţat şi
coordonat numeroase reviste de anticipaţie. În prezent, este director
editorial al Editurii Millennium Books, redactor la revista "Galileo",
redactor-şef la "Galileo Online". Susţine rubrici despre literatura
F&SF în "Observator cultural", "Ziarul Financiar (suplimentul Ziarul
de duminică)" şi "Dilemateca". Din septembrie 2010 este membru titular
al Uniunii Scriitorilor. Volume publicate: Madia Mangalena (Institutul European, 1999 - premiile Vladimir Colin 2000 şi RomCon 2002), Despre singurătate şi îngeri (Karmat Press, 2001 - premiul SIGMA 2002), Aşteptînd-o pe Sara (Millennium Press, 2005 şi Tritonic, 2006 - ediţia a doua), Povestiri fantastice (Millennium Press, 2010) - proză; Nu sînt guru (Tritonic, 2007) - culegere de articole.
Intrebare pe un forum de discutii cu tematica paranormala: “Cati
extraterestri traiesc, in acest moment, pe Pamant, deghizati in oameni?”
Raspuns: “Toti, in afara de tine, suntem extraterestri; esti singurul
om ramas, dar nu te teme, vom veni si dupa tine, curand”. Dincolo de
aceasta gluma, mai multe sondaje, extrem de serioase, releva un fapt
uimitor: unul din cinci pamanteni crede ca extraterestri traiesc printre
noi, deghizati in oameni.O sondare a opiniei publice, efectuata de Reuters cu ajutorul a 23.000 de subiecti adulti din 22 de tari, a conchis ca India
este, in constiinta locala, un epicentru de activitate extraterestra,
iar 45% dintre oamenii de aici sunt convinsi ca o invazie extraterestra
este deja in derulare. Nici chinezii nu sunt departe, 42%
dintre acestia aderand la idei similare, urmati de cei 29% dintre
japonezi care isi suspecteaza concetatenii ca ar putea avea origini
extraterestre. In Australia, 23% dintre cei chestionati cred ca
extraterestrii exista pe Pamant, in timp ce belgienii, germanii si
suedezii sunt mai sceptici si doar in proportie de 8% acrediteaza o
asemenea teorie. Desigur, multi dintre cei care au dezmintit
posibilitatea ca fiinte straine sa traiasca printre noi ar putea fi ei
insisi extraterestri care doresc sa ramana nedescoperiti.Lasand gluma deoparte, cel mai important lucru pe care ni-l spun toate aceste cifre este acela ca teoria
infiltrarii unor fiinte din alte lumi in randurile noastre nu are doar
trei adepti nebuni, rataciti in colturi izolate de lume ci, dimpotriva,
zeci de milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului dau curs unei
asemenea posibilitati.
O teorie a conspiratiei plauzibila?
La o prima vedere, ideea unor "spioni extraterestri" strecurati printre noi pare, dincolo de a fi copilareasca si paranoica, rezultatul direct al unor povesti si filme stiintifico-fantastice, de tipul "Oameni in Negru", prin care tocmai un asemenea scenariu le este servit consumatorilor. Dar, la o aplecare mai atenta asupra subiectului, pastrand desigur rezervele de bun simt ale gandirii critice, se naste timid intrebarea "si totusi, de ce nu?"
Este suficient sa ne gandim in felul urmator, pentru a lasa sa ne patrunda "in sistem" un crampei de indoiala: oare noi, oamenii - aventurieri, oportunisti, curiosi si iscoditori, cum ne stim -, am evita sa ne strecuram in sanul unei civilizatii inferioare, nou descoperita, ca membri ai ei, pentru a o studia si chiar manipula din interior, in masura in care abilitatile noastre fizice si psihice sau tehnologia de care dispunem ne-ar permite acest lucru? Oare ce anume, dincolo de discutabile bariere morale sau anumite riscuri, ne-ar opri sa intreprindem o asemenea actiune?
Desigur, chiar si pentru cei care cred sincer in extraterestri, paralela poate parea fortata si ideea in sine mai degraba apanajul unei minti foarte entuziaste. Cat despre cei bigoti, care resping oricum din start existenta unor fiinte extraterestre, nici nu mai poate fi vorba ca ar acorda ceva mai mult decat statutul de blasfemie unor ganduri de acest fel. Si totusi, chiar in proportie minima, o posibilitate ca unii dintre noi, poate chiar liderii nostri, sa fie extraterestri, nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, si poate nici macar constient, exista. Tot asa cum exista, in acelasi procentaj, eventualitatea ca tot ceea ce frizeaza fantezia si despre care nu s-a demonstrat ca nu ar putea sub nicio forma exista, pana la urma... sa existe. Pur si simplu, pentru ca ne trece prin gand, sunt sanse sa se intample.
Toata povestea este, la urma urmei, conditionata strict de existenta sau inexistenta extraterestrilor. Daca Ei exista intr-adevar, daca zboara prin spatiu cu viteza luminii, daca sunt extrem de avansati tehnologic si daca ne-au descoperit, mai mult chiar, daca ne si seamana fizic, atunci, ironic, sansele ca extraterestri sa fi coborat intre oameni sunt mai mari chiar decat sa nu o fi fa cut. Deci si in aceasta situatie, cumva, discutia se rezuma tot la problema existentei extraterestrilor si nu la posibilitatea ca ei sa recurga la asemenea tactici de... spionaj.
Dusmani, sau prieteni?
Cultura populara ne-a "programat" sa vizualizam in mod standard fiintele extraterestre: vedem aceste creaturi in nuante cenusii sau verzui, cu capete mari, alungite, atasate unor corpuri semi-atrofiate, cu ochi mari si negri. Totusi, mai multi cercetatori, din diferite motive, au ajuns sa creada ca exista multiple, chiar o multitudine, de specii sau rase extraterestre. Cateva dintre ele sunt unanim acceptate de adeptii ideii.
Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu, prezentat mai sus si cunoscut uneori sub denumirea de Zeta Reticulan. Acest tip de extraterestru este principalul suspect din spatele fenomenului rapirilor. Banuiti ca ar avea sentimente putine spre deloc, Cenusii sunt priviti ca cercetatori reci si cruzi, care deruleaza experimente pe oameni, fiind lipsisi de orice fel de compasiune. Par sa lucreze ca o singura unitate coeziva, cu o oarecare constiinta colectiva, controlata de un Cenusiu Sef. Singura grija pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred ca ar fi genetic avariata.O alta specie de extraterestri, care face, mai ales in ultima vreme, subiectul principal al multor teorii conspirationiste, este cea a reptilienilor. Aceasta rasa se numara printre putinele de a caror existenta aproape toti entuziastii fenomenului sunt convinsi, dar ale caror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin si care le este misiunea? Multe subcategorii de extraterestrii sunt incadrate ca fiind de provenienta reptiliana. Unii dintre cei mai titrati sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, si-ar fi format colonii acolo, dar proclama Pamantul ca fiind planeta lor de bastina. Indiferent de situatie, ii percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasa veche, daca nu chiar primordiala, fiind cruzi si abili. Escaladand subiectul, miturile spun ca reptilienii isi pot schimba forma, simuland aspectul uman. De aici, mai e un pas pana la inchegarea unor comunitati intregi adepte ale teoriei ca acesti extraterestri ne conduc in secret lumea, chiar de sub ochii nostri.Aceste fiinte s-ar fi deghizat in oameni si ar trai printre noi ca lideri, regi, presedinti, patroni de concerne media si oameni de afaceri; s-au pozitionat in toate punctele de putere si detin controlul popoarelor, creandu-si un mediu propice inainte de a putea sa isi arate adevarata fata si de a se proclama, in mod oficial, stapanii Terrei. Mai mult chiar, exista o teorie conform careia reptilienii nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Unii cred ca acestia sunt "extraterestri" doar pentru ca nu sunt umani, insa impart planeta cu noi in sferele ei subterane, ascunsi de ochii omenesti. In aceasta optica, reptilienii ar fi fost fortati sa se retraga in galerii subpamantene, iar guvernele noastre stiu despre existenta lor si se ingrijesc astfel de fragilul echilibru in care traim. Tot fiinte reptiliene mai sunt si Nagas, conform legendelor hinduse, care le asociaza cu "Lumea Serpilor", un sistem cavernos cu mai multe niveluri, de sub coastele sud-vestice himalayene: lacasul Naga.
Avem stramosi extraterestri?
O alta specie extraterestra celebra in randul ufologilor este cea a Pleiadienilor, nume dat unui grup de extraterestri nordici, sau "fiinte spirituale multidimensionale" din clusterul stelar al Perseidelor, aflat in constelatia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumina de Pamant. Planeta lor originara este Erra, localizata intr-o dimensiune alternativa situata cu o fractiune de secunda inaintea celei in care traim. Acesti extraterestri ar fi extrem de asemanatori cu oamenii. Elvetianul Billy Meier, cel care i-a scornit, sustine ca Ei l-ar fi contactat telepatic, prin anii '40, pentru ca in 1970 barbatul sa vina cu fotografii ale navelor pleiadienilor si cu schite ilustrandu-i chiar pe acestia. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei ca sunt profund spirituali si apropiati de natura, fiinte pasnice care doresc sa previna autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii si cai alternative de existenta.Si Anunnaki reprezinta o rasa importanta de extraterestri, provenind de pe o planeta controversata din Sistemul Solar, Nibiru. In miturile sumeriene, acest corp astral ar fi casa unei avansate specii extraterestre de tip uman, numita Anunnaki, fata de care si Biblia ar avea unele referinte ascunse. Aceasta rasa ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani in urma, in cautare de minerale, mai ales aur, pe care le-au gasit si exploatat in Africa. Se crede ca Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca sa le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea de Homo erectus. Inscriptiile antice indica faptul ca civilizatia umana sumeriana din Mesopotamia a fost plamadita sub atenta indrumare a acestor "zei", notiunea de regalitate fiind inaugurata tocmai ca mediere intre specia umana si Anunnaki. Acestia sunt descrisi ca semanand cu oamenii, dar mai mari si mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum si o rasa foarte agresiva si temperamentala, lipsita de moralitate, dupa standarde umane, si avand metode brutale.
Un caz documentat:
Victor Martinez, coordonatorul e-mail-urilor informative, este un fost angajat federal preocupat de spatiu, aparare si probleme de natura curenta. Destinatarii stirilor sale prin e-mail numara o larga varietate de indivizi, la randul lor interesati de chestiuni stiintifice emergente si de varf, precum si de alte chestiuni mai degraba elitiste.
In e-mail-ul informativ din 24 aprilie 2010, Martinez si-a citat unul dintre pretinsele sale contacte, un actual sau fost oficial DIA, in legatura cu informatii proaspete pe marginea interactiunilor cu extraterestri, care ar putea fi de interes public. Se pare ca legatura din DIA a furnizat informatii despre monitorizarea si interventia oficialilor SUA in cazul unei fiinte extraterestre pozand in om undeva pe teritoriul american. Acelasi contact a atras atentia si asupra unei sensibile operatiuni sub numele de cod "Operatiunea TANGO-SIERRA", derulata in 1980 si care a constat in implicarea serviciilor militare americane in capturarea unui extraterestru care traia printre oameni.In acei ani, mai multi americani au pretins ca ar fi fost rapiti de extraterestri cu aspect uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor si i-ar fi examinat in diferite chipuri, fara a-i "lua" de pe Pamant. Toti acesti indivizi au fost supusi testului cu poligraful, pe care l-au si trecut. Una dintre fiintele extraterestre a fost identificata in persoana unui barbat care locuia in apropiere de Landover, Maryland. Entitatea presupus non-umana a fost atent supravegheata, fotografiata si intr-un final capturata in apropierea unui supermarket. S-a stabilit rapid ca masculul nu avea puteri sau abilitati speciale.
Suspectul a fost interogat de mai multe echipe, pe parcursul mai multor saptamani, fiind, in total, chestionat si analizat vreme de patru luni. Se spune ca, in tot acest timp, extraterestrul si-ar fi marturisit rasa, planeta de provenienta si motivul vizitei sale pe Pamant. Practic, a cooperat si a oferit detalii despre viata pe planeta sa de bastina. Ar fi fost eliberat la ordinul direct al presedintelui Carter, la finele anului 1980, parasind Pamantul si plecand acasa. "Neomul" provenea din sistemul stelar Delta Pavonis, situat la 20 de ani-lumina distanta de Pamant, de pe a patra planeta de la soarele respectiv, planeta avand dimensiunea aproximativ egala cu cea a Pamantului. Rasa astfel descoperita a fost denumita Septeloida. Calatoria spre Terra a specimenului, conform propriilor declaratii, ar fi durat 18 luni pamantene, extraterestrul intrebuintand un foarte complex sistem de propulsie si un mod de a calatori prin distorsionarea continuumului spatio-temporal.
In momentul in care a fost eliberat, personajul non-uman a disparut pur si simplu. Inainte de aceasta a marturisit, intr-o engleza impecabila, ca extraterestrii din Delta Pavonis vizitau Pamantul deja de 100 de ani omenesti. Puteau imprumuta forma si aspectul umane, traind cu usurinta printre noi. In persoana terestra subiectul non-uman se ocupa cu pastrarea in evidenta a populatiei pentru Departamentul de Comert din Washington. A reusit astfel sa isi manufactureze propriile documente de identitate, preluand numele si datele de identificare ale unui pamantean decedat.
Mai mult, conform sursei tutor acestor informatii, septeloizii, in ciuda faptului ca aici, pe Pamant, poseda trasaturi si anatomie umane, nu sunt fiinte asmenea noua. Aspectul lor real ar fi unul de creaturi hidoase in ochii nostri, de natura sa inspaimaine orice om normal. Dar mai presus de orice, nu au puteri speciale, nu au arme asupra lor si nici intentii de a face rau. Singura lor misiune ar fi aceea de a studia fiintele pamantene si a obtine informatii despre structura trupului, anatomiei si interactiunii sociale umane.
Cultura populara ne-a "programat" sa vizualizam in mod standard fiintele extraterestre: vedem aceste creaturi in nuante cenusii sau verzui, cu capete mari, alungite, atasate unor corpuri semi-atrofiate, cu ochi mari si negri. Totusi, mai multi cercetatori, din diferite motive, au ajuns sa creada ca exista multiple, chiar o multitudine, de specii sau rase extraterestre. Cateva dintre ele sunt unanim acceptate de adeptii ideii.
Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu, prezentat mai sus si cunoscut uneori sub denumirea de Zeta Reticulan. Acest tip de extraterestru este principalul suspect din spatele fenomenului rapirilor. Banuiti ca ar avea sentimente putine spre deloc, Cenusii sunt priviti ca cercetatori reci si cruzi, care deruleaza experimente pe oameni, fiind lipsisi de orice fel de compasiune. Par sa lucreze ca o singura unitate coeziva, cu o oarecare constiinta colectiva, controlata de un Cenusiu Sef. Singura grija pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred ca ar fi genetic avariata.O alta specie de extraterestri, care face, mai ales in ultima vreme, subiectul principal al multor teorii conspirationiste, este cea a reptilienilor. Aceasta rasa se numara printre putinele de a caror existenta aproape toti entuziastii fenomenului sunt convinsi, dar ale caror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin si care le este misiunea? Multe subcategorii de extraterestrii sunt incadrate ca fiind de provenienta reptiliana. Unii dintre cei mai titrati sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, si-ar fi format colonii acolo, dar proclama Pamantul ca fiind planeta lor de bastina. Indiferent de situatie, ii percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasa veche, daca nu chiar primordiala, fiind cruzi si abili. Escaladand subiectul, miturile spun ca reptilienii isi pot schimba forma, simuland aspectul uman. De aici, mai e un pas pana la inchegarea unor comunitati intregi adepte ale teoriei ca acesti extraterestri ne conduc in secret lumea, chiar de sub ochii nostri.Aceste fiinte s-ar fi deghizat in oameni si ar trai printre noi ca lideri, regi, presedinti, patroni de concerne media si oameni de afaceri; s-au pozitionat in toate punctele de putere si detin controlul popoarelor, creandu-si un mediu propice inainte de a putea sa isi arate adevarata fata si de a se proclama, in mod oficial, stapanii Terrei. Mai mult chiar, exista o teorie conform careia reptilienii nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Unii cred ca acestia sunt "extraterestri" doar pentru ca nu sunt umani, insa impart planeta cu noi in sferele ei subterane, ascunsi de ochii omenesti. In aceasta optica, reptilienii ar fi fost fortati sa se retraga in galerii subpamantene, iar guvernele noastre stiu despre existenta lor si se ingrijesc astfel de fragilul echilibru in care traim. Tot fiinte reptiliene mai sunt si Nagas, conform legendelor hinduse, care le asociaza cu "Lumea Serpilor", un sistem cavernos cu mai multe niveluri, de sub coastele sud-vestice himalayene: lacasul Naga.
Avem stramosi extraterestri?
O alta specie extraterestra celebra in randul ufologilor este cea a Pleiadienilor, nume dat unui grup de extraterestri nordici, sau "fiinte spirituale multidimensionale" din clusterul stelar al Perseidelor, aflat in constelatia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumina de Pamant. Planeta lor originara este Erra, localizata intr-o dimensiune alternativa situata cu o fractiune de secunda inaintea celei in care traim. Acesti extraterestri ar fi extrem de asemanatori cu oamenii. Elvetianul Billy Meier, cel care i-a scornit, sustine ca Ei l-ar fi contactat telepatic, prin anii '40, pentru ca in 1970 barbatul sa vina cu fotografii ale navelor pleiadienilor si cu schite ilustrandu-i chiar pe acestia. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei ca sunt profund spirituali si apropiati de natura, fiinte pasnice care doresc sa previna autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii si cai alternative de existenta.Si Anunnaki reprezinta o rasa importanta de extraterestri, provenind de pe o planeta controversata din Sistemul Solar, Nibiru. In miturile sumeriene, acest corp astral ar fi casa unei avansate specii extraterestre de tip uman, numita Anunnaki, fata de care si Biblia ar avea unele referinte ascunse. Aceasta rasa ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani in urma, in cautare de minerale, mai ales aur, pe care le-au gasit si exploatat in Africa. Se crede ca Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca sa le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea de Homo erectus. Inscriptiile antice indica faptul ca civilizatia umana sumeriana din Mesopotamia a fost plamadita sub atenta indrumare a acestor "zei", notiunea de regalitate fiind inaugurata tocmai ca mediere intre specia umana si Anunnaki. Acestia sunt descrisi ca semanand cu oamenii, dar mai mari si mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum si o rasa foarte agresiva si temperamentala, lipsita de moralitate, dupa standarde umane, si avand metode brutale.
Un caz documentat:
Victor Martinez, coordonatorul e-mail-urilor informative, este un fost angajat federal preocupat de spatiu, aparare si probleme de natura curenta. Destinatarii stirilor sale prin e-mail numara o larga varietate de indivizi, la randul lor interesati de chestiuni stiintifice emergente si de varf, precum si de alte chestiuni mai degraba elitiste.
In e-mail-ul informativ din 24 aprilie 2010, Martinez si-a citat unul dintre pretinsele sale contacte, un actual sau fost oficial DIA, in legatura cu informatii proaspete pe marginea interactiunilor cu extraterestri, care ar putea fi de interes public. Se pare ca legatura din DIA a furnizat informatii despre monitorizarea si interventia oficialilor SUA in cazul unei fiinte extraterestre pozand in om undeva pe teritoriul american. Acelasi contact a atras atentia si asupra unei sensibile operatiuni sub numele de cod "Operatiunea TANGO-SIERRA", derulata in 1980 si care a constat in implicarea serviciilor militare americane in capturarea unui extraterestru care traia printre oameni.In acei ani, mai multi americani au pretins ca ar fi fost rapiti de extraterestri cu aspect uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor si i-ar fi examinat in diferite chipuri, fara a-i "lua" de pe Pamant. Toti acesti indivizi au fost supusi testului cu poligraful, pe care l-au si trecut. Una dintre fiintele extraterestre a fost identificata in persoana unui barbat care locuia in apropiere de Landover, Maryland. Entitatea presupus non-umana a fost atent supravegheata, fotografiata si intr-un final capturata in apropierea unui supermarket. S-a stabilit rapid ca masculul nu avea puteri sau abilitati speciale.
Suspectul a fost interogat de mai multe echipe, pe parcursul mai multor saptamani, fiind, in total, chestionat si analizat vreme de patru luni. Se spune ca, in tot acest timp, extraterestrul si-ar fi marturisit rasa, planeta de provenienta si motivul vizitei sale pe Pamant. Practic, a cooperat si a oferit detalii despre viata pe planeta sa de bastina. Ar fi fost eliberat la ordinul direct al presedintelui Carter, la finele anului 1980, parasind Pamantul si plecand acasa. "Neomul" provenea din sistemul stelar Delta Pavonis, situat la 20 de ani-lumina distanta de Pamant, de pe a patra planeta de la soarele respectiv, planeta avand dimensiunea aproximativ egala cu cea a Pamantului. Rasa astfel descoperita a fost denumita Septeloida. Calatoria spre Terra a specimenului, conform propriilor declaratii, ar fi durat 18 luni pamantene, extraterestrul intrebuintand un foarte complex sistem de propulsie si un mod de a calatori prin distorsionarea continuumului spatio-temporal.
In momentul in care a fost eliberat, personajul non-uman a disparut pur si simplu. Inainte de aceasta a marturisit, intr-o engleza impecabila, ca extraterestrii din Delta Pavonis vizitau Pamantul deja de 100 de ani omenesti. Puteau imprumuta forma si aspectul umane, traind cu usurinta printre noi. In persoana terestra subiectul non-uman se ocupa cu pastrarea in evidenta a populatiei pentru Departamentul de Comert din Washington. A reusit astfel sa isi manufactureze propriile documente de identitate, preluand numele si datele de identificare ale unui pamantean decedat.
Mai mult, conform sursei tutor acestor informatii, septeloizii, in ciuda faptului ca aici, pe Pamant, poseda trasaturi si anatomie umane, nu sunt fiinte asmenea noua. Aspectul lor real ar fi unul de creaturi hidoase in ochii nostri, de natura sa inspaimaine orice om normal. Dar mai presus de orice, nu au puteri speciale, nu au arme asupra lor si nici intentii de a face rau. Singura lor misiune ar fi aceea de a studia fiintele pamantene si a obtine informatii despre structura trupului, anatomiei si interactiunii sociale umane.
Extraterestri cu aspect uman infiltrati printre noi?
Intrebare
pe un forum de discutii cu tematica paranormala: “Cati extraterestri
traiesc, in acest moment, pe Pamant, deghizati in oameni?” Raspuns:
“Toti, in afara de tine, suntem extraterestri; esti singurul om ramas,
dar nu te teme, vom veni si dupa tine, curand”. Dincolo de aceasta
gluma, mai multe sondaje, extrem de serioase, releva un fapt uimitor:
unul din cinci pamanteni crede ca extraterestri traiesc printre noi,
deghizati in oamenii
O sondare a opiniei publice, efectuata de Reuters cu ajutorul a 23.000 de subiecti adulti din 22 de tari, a conchis ca India este, in constiinta locala, un epicentru de activitate extraterestra, iar 45% dintre oamenii de aici sunt convinsi ca o invazie extraterestra este deja in derulare. Nici chinezii nu sunt departe, 42% dintre acestia aderand la idei similare, urmati de cei 29% dintre japonezi care isi suspecteaza concetatenii ca ar putea avea origini extraterestre. In Australia, 23% dintre cei chestionati cred ca extraterestrii exista pe Pamant, in timp ce belgienii, germanii si suedezii sunt mai sceptici si doar in proportie de 8% acrediteaza o asemenea teorie. Desigur, multi dintre cei care au dezmintit posibilitatea ca fiinte straine sa traiasca printre noi ar putea fi ei insisi extraterestri care doresc sa ramana nedescoperiti.
Lasand gluma deoparte, cel mai important lucru pe care ni-l spun toate aceste cifre este acela ca teoria infiltrarii unor fiinte din alte lumi in randurile noastre nu are doar trei adepti nebuni, rataciti in colturi izolate de lume ci, dimpotriva, zeci de milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului dau curs unei asemenea posibilitati.
O teorie a conspiratiei plauzibila?
La o prima vedere, ideea unor "spioni extraterestri" strecurati printre noi pare, dincolo de a fi copilareasca si paranoica, rezultatul direct al unor povesti si filme stiintifico-fantastice, de tipul "Oameni in Negru", prin care tocmai un asemenea scenariu le este servit consumatorilor. Dar, la o aplecare mai atenta asupra subiectului, pastrand desigur rezervele de bun simt ale gandirii critice, se naste timid intrebarea "si totusi, de ce nu?"
Este suficient sa ne gandim in felul urmator, pentru a lasa sa ne patrunda "in sistem" un crampei de indoiala: oare noi, oamenii - aventurieri, oportunisti, curiosi si iscoditori, cum ne stim -, am evita sa ne strecuram in sanul unei civilizatii inferioare, nou descoperita, ca membri ai ei, pentru a o studia si chiar manipula din interior, in masura in care abilitatile noastre fizice si psihice sau tehnologia de care dispunem ne-ar permite acest lucru? Oare ce anume, dincolo de discutabile bariere morale sau anumite riscuri, ne-ar opri sa intreprindem o asemenea actiune?
Desigur, chiar si pentru cei care cred sincer in extraterestri, paralela poate parea fortata si ideea in sine mai degraba apanajul unei minti foarte entuziaste. Cat despre cei bigoti, care resping oricum din start existenta unor fiinte extraterestre, nici nu mai poate fi vorba ca ar acorda ceva mai mult decat statutul de blasfemie unor ganduri de acest fel. Si totusi, chiar in proportie minima, o posibilitate ca unii dintre noi, poate chiar liderii nostri, sa fie extraterestri, nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, si poate nici macar constient, exista. Tot asa cum exista, in acelasi procentaj, eventualitatea ca tot ceea ce frizeaza fantezia si despre care nu s-a demonstrat ca nu ar putea sub nicio forma exista, pana la urma... sa existe. Pur si simplu, pentru ca ne trece prin gand, sunt sanse sa se intample.
Toata povestea este, la urma urmei, conditionata strict de existenta sau inexistenta extraterestrilor. Daca Ei exista intr-adevar, daca zboara prin spatiu cu viteza luminii, daca sunt extrem de avansati tehnologic si daca ne-au descoperit, mai mult chiar, daca ne si seamana fizic, atunci, ironic, sansele ca extraterestri sa fi coborat intre oameni sunt mai mari chiar decat sa nu o fi facut. Deci si in aceasta situatie, cumva, discutia se rezuma tot la problema existentei extraterestrilor si nu la posibilitatea ca ei sa recurga la asemenea tactici de... spionaj.
Totul suna nebunesc, dar nici nu este condamnabil ca se nasc asemenea teorii, atunci cand pe cer apar necontenit, de zeci de ani, fenomene si obiecte zburatoare inexplicabile, iar sute de filme, carti, emisiuni si discutii vazute, citite, urmarite si purtate de-a lungul timpului alimenteaza constant teoriile despre extraterestri si ne orienteaza in directia OZN-urilor. Pe urma, mai sunt si celebrele cazuri de rapiri extraterestre, probabil niciodata dovedite mai presus de orice banuiala, dar totusi numeroase si asumate de oameni vizibil marcati de ceva. Nu putem spune ca asemenea declaratii au adus vreodata cuiva faima internationala sau vreun beneficiu; dimpotriva, acesti oameni au fost mereu priviti ca ciudati si au dezvoltat serioase probleme in a duce o viata normala. Deci, cu greu se poate vorbi despre nascociri teatrale, cel mult poate fi invocata alienarea, nici ea foarte plauzibila, fiind adeseori vorba despre oameni intelectuali, culti, sanatosi mental.
Dusmani, sau prieteni?
Cultura populara ne-a "programat" sa vizualizam in mod standard fiintele extraterestre: vedem aceste creaturi in nuante cenusii sau verzui, cu capete mari, alungite, atasate unor corpuri semi-atrofiate, cu ochi mari si negri. Totusi, mai multi cercetatori, din diferite motive, au ajuns sa creada ca exista multiple, chiar o multitudine, de specii sau rase extraterestre. Cateva dintre ele sunt unanim acceptate de adeptii ideii.
Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu, prezentat mai sus si cunoscut uneori sub denumirea de Zeta Reticulan. Acest tip de extraterestru este principalul suspect din spatele fenomenului rapirilor. Banuiti ca ar avea sentimente putine spre deloc, Cenusii sunt priviti ca cercetatori reci si cruzi, care deruleaza experimente pe oameni, fiind lipsisi de orice fel de compasiune. Par sa lucreze ca o singura unitate coeziva, cu o oarecare constiinta colectiva, controlata de un Cenusiu Sef. Singura grija pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred ca ar fi genetic avariata.
O alta specie de extraterestri, care face, mai ales in ultima vreme, subiectul principal al multor teorii conspirationiste, este cea a reptilienilor. Aceasta rasa se numara printre putinele de a caror existenta aproape toti entuziastii fenomenului sunt convinsi, dar ale caror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin si care le este misiunea? Multe subcategorii de extraterestrii sunt incadrate ca fiind de provenienta reptiliana. Unii dintre cei mai titrati sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, si-ar fi format colonii acolo, dar proclama Pamantul ca fiind planeta lor de bastina. Unii chiar cred ca Terra le-ar apartine originar, in timp ce altii sunt de parere ca reptilienii au inseminat aceasta planeta si vad in noi proprietatea lor biologica. Indiferent de situatie, ii percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasa veche, daca nu chiar primordiala, fiind cruzi si abili. Escaladand subiectul, miturile spun ca reptilienii isi pot schimba forma, simuland aspectul uman. De aici, mai e un pas pana la inchegarea unor comunitati intregi adepte ale teoriei ca acesti extraterestri ne conduc in secret lumea, chiar de sub ochii nostri.
Aceste fiinte s-ar fi deghizat in oameni si ar trai printre noi ca lideri, regi, presedinti, patroni de concerne media si oameni de afaceri; s-au pozitionat in toate punctele de putere si detin controlul popoarelor, creandu-si un mediu propice inainte de a putea sa isi arate adevarata fata si de a se proclama, in mod oficial, stapanii Terrei. Mai mult chiar, exista o teorie conform careia reptilienii nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Unii cred ca acestia sunt "extraterestri" doar pentru ca nu sunt umani, insa impart planeta cu noi in sferele ei subterane, ascunsi de ochii omenesti. In aceasta optica, reptilienii ar fi fost fortati sa se retraga in galerii subpamantene, iar guvernele noastre stiu despre existenta lor si se ingrijesc astfel de fragilul echilibru in care traim. Tot fiinte reptiliene mai sunt si Nagas, conform legendelor hinduse, care le asociaza cu "Lumea Serpilor", un sistem cavernos cu mai multe niveluri, de sub coastele sud-vestice himalayene: lacasul Naga.
Avem stramosi extraterestri?
O alta specie extraterestra celebra in randul ufologilor este cea a Pleiadienilor, nume dat unui grup de extraterestri nordici, sau "fiinte spirituale multidimensionale" din clusterul stelar al Perseidelor, aflat in constelatia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumina de Pamant. Planeta lor originara este Erra, localizata intr-o dimensiune alternativa situata cu o fractiune de secunda inaintea celei in care traim. Acesti extraterestri ar fi extrem de asemanatori cu oamenii. Elvetianul Billy Meier, cel care i-a scornit, sustine ca Ei l-ar fi contactat telepatic, prin anii '40, pentru ca in 1970 barbatul sa vina cu fotografii ale navelor pleiadienilor si cu schite ilustrandu-i chiar pe acestia. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei ca sunt profund spirituali si apropiati de natura, fiinte pasnice care doresc sa previna autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii si cai alternative de existenta.
Si Anunnaki reprezinta o rasa importanta de extraterestri, provenind de pe o planeta controversata din Sistemul Solar, Nibiru. In miturile sumeriene, acest corp astral ar fi casa unei avansate specii extraterestre de tip uman, numita Anunnaki, fata de care si Biblia ar avea unele referinte ascunse. Aceasta rasa ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani in urma, in cautare de minerale, mai ales aur, pe care le-au gasit si exploatat in Africa. Se crede ca Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca sa le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea de Homo erectus. Inscriptiile antice indica faptul ca civilizatia umana sumeriana din Mesopotamia a fost plamadita sub atenta indrumare a acestor "zei", notiunea de regalitate fiind inaugurata tocmai ca mediere intre specia umana si Anunnaki. Acestia sunt descrisi ca semanand cu oamenii, dar mai mari si mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum si o rasa foarte agresiva si temperamentala, lipsita de moralitate, dupa standarde umane, si avand metode brutale.
Un caz documentat
Victor Martinez, coordonatorul e-mail-urilor informative, este un fost angajat federal preocupat de spatiu, aparare si probleme de natura curenta. Destinatarii stirilor sale prin e-mail numara o larga varietate de indivizi, de chestiuni stiintifice emergente si de varf, precum si de alte chestiuni mai degraba elitiste.
In e-mail-ul informativ din 24 aprilie 2010, Martinez si-a citat unul dintre pretinsele sale contacte, un actual sau fost oficial DIA, in legatura cu informatii proaspete pe marginea interactiunilor cu extraterestri, care ar putea fi de interes public. Acelasi contact a atras atentia si asupra unei sensibile operatiuni sub numele de cod "Operatiunea TANGO-SIERRA", derulata in 1980 si care a constat in implicarea serviciilor militare americane in capturarea unui extraterestru care traia printre oameni.
In acei ani, mai multi americani au pretins ca ar fi fost rapiti de extraterestri cu aspect uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor si i-ar fi examinat in diferite chipuri, fara a-i "lua" de pe Pamant. Toti acesti indivizi au fost supusi testului cu poligraful, pe care l-au si trecut. Una dintre fiintele extraterestre a fost identificata in persoana unui barbat care locuia in apropiere de Landover, Maryland. Entitatea presupus non-umana a fost atent supravegheata, fotografiata si intr-un final capturata in apropierea unui supermarket. S-a stabilit rapid ca masculul nu avea puteri sau abilitati speciale.
Suspectul a fost interogat de mai multe echipe, pe parcursul mai multor saptamani, fiind, in total, chestionat si analizat vreme de patru luni. Se spune ca, in tot acest timp, extraterestrul si-ar fi marturisit rasa, planeta de provenienta si motivul vizitei sale pe Pamant. Practic, a cooperat si a oferit detalii despre viata pe planeta sa de bastina. Ar fi fost eliberat la ordinul direct al presedintelui Carter, la finele anului 1980, parasind Pamantul si plecand acasa. "Neomul" provenea din sistemul stelar Delta Pavonis, situat la 20 de ani-lumina distanta de Pamant, de pe a patra planeta de la soarele respectiv, planeta avand dimensiunea aproximativ egala cu cea a Pamantului. Rasa astfel descoperita a fost denumita Septeloida. Calatoria spre Terra a specimenului, conform propriilor declaratii, ar fi durat 18 luni pamantene, extraterestrul intrebuintand un foarte complex sistem de propulsie si un mod de a calatori prin distorsionarea continuumului spatio-temporal.
In momentul in care a fost eliberat, personajul non-uman a disparut pur si simplu. Inainte de aceasta a marturisit, intr-o engleza impecabila, ca extraterestrii din Delta Pavonis vizitau Pamantul deja de 100 de ani omenesti. Puteau imprumuta forma si aspectul umane, traind cu usurinta printre noi. In persoana terestra subiectul non-uman se ocupa cu pastrarea in evidenta a populatiei pentru Departamentul de Comert din Washington. A reusit astfel sa isi manufactureze propriile documente de identitate, preluand numele si datele de identificare ale unui pamantean decedat.
Mai mult, conform sursei tutor acestor informatii, septeloizii, in ciuda faptului ca aici, pe Pamant, poseda trasaturi si anatomie umane, nu sunt fiinte asmenea noua. Aspectul lor real ar fi unul de creaturi hidoase in ochii nostri, de natura sa inspaimaine orice om normal. Dar mai presus de orice, nu au puteri speciale, nu au arme asupra lor si nici intentii de a face rau. Singura lor misiune ar fi aceea de a studia fiintele pamantene si a obtine informatii despre structura trupului, anatomiei si interactiunii sociale umane.
Contactul lui Martinez nu a furnizat informatii privitoare si la alte fiinte de acest fel pe Pamant, dar a afirmat cu certitudine ca operatiuni de acelasi fel au mai existat, vizand situatii asemanatoare. Iar unitatea de elita 7620 Air Intelligence Wing, a carei existenta a fost secretizata multi ani, este considerata autoritatea suprama in investigarea acestui gen de cazuri. Intre speciile de extraterestri cu care se speculeaza ca omenirea ar mai fi avut de a face de aproape, in epoca moderna, se numara si rasele Eben, specie pasnica si cooperanta, si Trantaloid, specie ostila si primejdioasa.
Daca ultima relatare se intampla sa le para cunoscuta unora dintre cititori, si nu pentru ca ar fi aflat-o anterior sub aceeasi forma, cel mai plauzibil motiv este asemanarea aproape izbitoare cu filmul artistic american "K-PAX", a carui intriga se bazeaza pe situatia unui pacient al unui spital pentru boli mentale care pretinde ca ar veni de pe o alta planeta si ofera detalii impresionante despre lumea lui. De asemenea, la fel ca in cele prezentate mai sus, si in film, personajul principal dispare in final ca prin minune din camera de spital. Cercetand pe Wikipedia cateva detalii despre cartea si filmul "K-PAX", se mentioneaza in scurta descriere ca, desi este o poveste fictionala, ea este prezentata ca si cum s-ar baza pe fapte reale. Putin probabil ca asemenarea dintre cele doua povesti sa fie pur coincidentiala.
Desigur, mometan, publicul nu dispune de, poate, nici macar o singura dovada incontestabila ca extraterestri ar trai printre noi. Si pana cand se va dovedi acest lucru, daca se va dovedi si daca este real, asemenea teorii vor ramane doar apanajul unei fantezii exacerbate, fantezie impartasita, totusi, de multi colocuitori ai planetei.
O sondare a opiniei publice, efectuata de Reuters cu ajutorul a 23.000 de subiecti adulti din 22 de tari, a conchis ca India este, in constiinta locala, un epicentru de activitate extraterestra, iar 45% dintre oamenii de aici sunt convinsi ca o invazie extraterestra este deja in derulare. Nici chinezii nu sunt departe, 42% dintre acestia aderand la idei similare, urmati de cei 29% dintre japonezi care isi suspecteaza concetatenii ca ar putea avea origini extraterestre. In Australia, 23% dintre cei chestionati cred ca extraterestrii exista pe Pamant, in timp ce belgienii, germanii si suedezii sunt mai sceptici si doar in proportie de 8% acrediteaza o asemenea teorie. Desigur, multi dintre cei care au dezmintit posibilitatea ca fiinte straine sa traiasca printre noi ar putea fi ei insisi extraterestri care doresc sa ramana nedescoperiti.
Lasand gluma deoparte, cel mai important lucru pe care ni-l spun toate aceste cifre este acela ca teoria infiltrarii unor fiinte din alte lumi in randurile noastre nu are doar trei adepti nebuni, rataciti in colturi izolate de lume ci, dimpotriva, zeci de milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului dau curs unei asemenea posibilitati.
O teorie a conspiratiei plauzibila?
La o prima vedere, ideea unor "spioni extraterestri" strecurati printre noi pare, dincolo de a fi copilareasca si paranoica, rezultatul direct al unor povesti si filme stiintifico-fantastice, de tipul "Oameni in Negru", prin care tocmai un asemenea scenariu le este servit consumatorilor. Dar, la o aplecare mai atenta asupra subiectului, pastrand desigur rezervele de bun simt ale gandirii critice, se naste timid intrebarea "si totusi, de ce nu?"
Este suficient sa ne gandim in felul urmator, pentru a lasa sa ne patrunda "in sistem" un crampei de indoiala: oare noi, oamenii - aventurieri, oportunisti, curiosi si iscoditori, cum ne stim -, am evita sa ne strecuram in sanul unei civilizatii inferioare, nou descoperita, ca membri ai ei, pentru a o studia si chiar manipula din interior, in masura in care abilitatile noastre fizice si psihice sau tehnologia de care dispunem ne-ar permite acest lucru? Oare ce anume, dincolo de discutabile bariere morale sau anumite riscuri, ne-ar opri sa intreprindem o asemenea actiune?
Desigur, chiar si pentru cei care cred sincer in extraterestri, paralela poate parea fortata si ideea in sine mai degraba apanajul unei minti foarte entuziaste. Cat despre cei bigoti, care resping oricum din start existenta unor fiinte extraterestre, nici nu mai poate fi vorba ca ar acorda ceva mai mult decat statutul de blasfemie unor ganduri de acest fel. Si totusi, chiar in proportie minima, o posibilitate ca unii dintre noi, poate chiar liderii nostri, sa fie extraterestri, nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, si poate nici macar constient, exista. Tot asa cum exista, in acelasi procentaj, eventualitatea ca tot ceea ce frizeaza fantezia si despre care nu s-a demonstrat ca nu ar putea sub nicio forma exista, pana la urma... sa existe. Pur si simplu, pentru ca ne trece prin gand, sunt sanse sa se intample.
Toata povestea este, la urma urmei, conditionata strict de existenta sau inexistenta extraterestrilor. Daca Ei exista intr-adevar, daca zboara prin spatiu cu viteza luminii, daca sunt extrem de avansati tehnologic si daca ne-au descoperit, mai mult chiar, daca ne si seamana fizic, atunci, ironic, sansele ca extraterestri sa fi coborat intre oameni sunt mai mari chiar decat sa nu o fi facut. Deci si in aceasta situatie, cumva, discutia se rezuma tot la problema existentei extraterestrilor si nu la posibilitatea ca ei sa recurga la asemenea tactici de... spionaj.
Totul suna nebunesc, dar nici nu este condamnabil ca se nasc asemenea teorii, atunci cand pe cer apar necontenit, de zeci de ani, fenomene si obiecte zburatoare inexplicabile, iar sute de filme, carti, emisiuni si discutii vazute, citite, urmarite si purtate de-a lungul timpului alimenteaza constant teoriile despre extraterestri si ne orienteaza in directia OZN-urilor. Pe urma, mai sunt si celebrele cazuri de rapiri extraterestre, probabil niciodata dovedite mai presus de orice banuiala, dar totusi numeroase si asumate de oameni vizibil marcati de ceva. Nu putem spune ca asemenea declaratii au adus vreodata cuiva faima internationala sau vreun beneficiu; dimpotriva, acesti oameni au fost mereu priviti ca ciudati si au dezvoltat serioase probleme in a duce o viata normala. Deci, cu greu se poate vorbi despre nascociri teatrale, cel mult poate fi invocata alienarea, nici ea foarte plauzibila, fiind adeseori vorba despre oameni intelectuali, culti, sanatosi mental.
Dusmani, sau prieteni?
Cultura populara ne-a "programat" sa vizualizam in mod standard fiintele extraterestre: vedem aceste creaturi in nuante cenusii sau verzui, cu capete mari, alungite, atasate unor corpuri semi-atrofiate, cu ochi mari si negri. Totusi, mai multi cercetatori, din diferite motive, au ajuns sa creada ca exista multiple, chiar o multitudine, de specii sau rase extraterestre. Cateva dintre ele sunt unanim acceptate de adeptii ideii.
Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu, prezentat mai sus si cunoscut uneori sub denumirea de Zeta Reticulan. Acest tip de extraterestru este principalul suspect din spatele fenomenului rapirilor. Banuiti ca ar avea sentimente putine spre deloc, Cenusii sunt priviti ca cercetatori reci si cruzi, care deruleaza experimente pe oameni, fiind lipsisi de orice fel de compasiune. Par sa lucreze ca o singura unitate coeziva, cu o oarecare constiinta colectiva, controlata de un Cenusiu Sef. Singura grija pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred ca ar fi genetic avariata.
O alta specie de extraterestri, care face, mai ales in ultima vreme, subiectul principal al multor teorii conspirationiste, este cea a reptilienilor. Aceasta rasa se numara printre putinele de a caror existenta aproape toti entuziastii fenomenului sunt convinsi, dar ale caror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin si care le este misiunea? Multe subcategorii de extraterestrii sunt incadrate ca fiind de provenienta reptiliana. Unii dintre cei mai titrati sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, si-ar fi format colonii acolo, dar proclama Pamantul ca fiind planeta lor de bastina. Unii chiar cred ca Terra le-ar apartine originar, in timp ce altii sunt de parere ca reptilienii au inseminat aceasta planeta si vad in noi proprietatea lor biologica. Indiferent de situatie, ii percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasa veche, daca nu chiar primordiala, fiind cruzi si abili. Escaladand subiectul, miturile spun ca reptilienii isi pot schimba forma, simuland aspectul uman. De aici, mai e un pas pana la inchegarea unor comunitati intregi adepte ale teoriei ca acesti extraterestri ne conduc in secret lumea, chiar de sub ochii nostri.
Aceste fiinte s-ar fi deghizat in oameni si ar trai printre noi ca lideri, regi, presedinti, patroni de concerne media si oameni de afaceri; s-au pozitionat in toate punctele de putere si detin controlul popoarelor, creandu-si un mediu propice inainte de a putea sa isi arate adevarata fata si de a se proclama, in mod oficial, stapanii Terrei. Mai mult chiar, exista o teorie conform careia reptilienii nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Unii cred ca acestia sunt "extraterestri" doar pentru ca nu sunt umani, insa impart planeta cu noi in sferele ei subterane, ascunsi de ochii omenesti. In aceasta optica, reptilienii ar fi fost fortati sa se retraga in galerii subpamantene, iar guvernele noastre stiu despre existenta lor si se ingrijesc astfel de fragilul echilibru in care traim. Tot fiinte reptiliene mai sunt si Nagas, conform legendelor hinduse, care le asociaza cu "Lumea Serpilor", un sistem cavernos cu mai multe niveluri, de sub coastele sud-vestice himalayene: lacasul Naga.
Avem stramosi extraterestri?
O alta specie extraterestra celebra in randul ufologilor este cea a Pleiadienilor, nume dat unui grup de extraterestri nordici, sau "fiinte spirituale multidimensionale" din clusterul stelar al Perseidelor, aflat in constelatia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumina de Pamant. Planeta lor originara este Erra, localizata intr-o dimensiune alternativa situata cu o fractiune de secunda inaintea celei in care traim. Acesti extraterestri ar fi extrem de asemanatori cu oamenii. Elvetianul Billy Meier, cel care i-a scornit, sustine ca Ei l-ar fi contactat telepatic, prin anii '40, pentru ca in 1970 barbatul sa vina cu fotografii ale navelor pleiadienilor si cu schite ilustrandu-i chiar pe acestia. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei ca sunt profund spirituali si apropiati de natura, fiinte pasnice care doresc sa previna autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii si cai alternative de existenta.
Si Anunnaki reprezinta o rasa importanta de extraterestri, provenind de pe o planeta controversata din Sistemul Solar, Nibiru. In miturile sumeriene, acest corp astral ar fi casa unei avansate specii extraterestre de tip uman, numita Anunnaki, fata de care si Biblia ar avea unele referinte ascunse. Aceasta rasa ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani in urma, in cautare de minerale, mai ales aur, pe care le-au gasit si exploatat in Africa. Se crede ca Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca sa le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea de Homo erectus. Inscriptiile antice indica faptul ca civilizatia umana sumeriana din Mesopotamia a fost plamadita sub atenta indrumare a acestor "zei", notiunea de regalitate fiind inaugurata tocmai ca mediere intre specia umana si Anunnaki. Acestia sunt descrisi ca semanand cu oamenii, dar mai mari si mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum si o rasa foarte agresiva si temperamentala, lipsita de moralitate, dupa standarde umane, si avand metode brutale.
Un caz documentat
Victor Martinez, coordonatorul e-mail-urilor informative, este un fost angajat federal preocupat de spatiu, aparare si probleme de natura curenta. Destinatarii stirilor sale prin e-mail numara o larga varietate de indivizi, de chestiuni stiintifice emergente si de varf, precum si de alte chestiuni mai degraba elitiste.
In e-mail-ul informativ din 24 aprilie 2010, Martinez si-a citat unul dintre pretinsele sale contacte, un actual sau fost oficial DIA, in legatura cu informatii proaspete pe marginea interactiunilor cu extraterestri, care ar putea fi de interes public. Acelasi contact a atras atentia si asupra unei sensibile operatiuni sub numele de cod "Operatiunea TANGO-SIERRA", derulata in 1980 si care a constat in implicarea serviciilor militare americane in capturarea unui extraterestru care traia printre oameni.
In acei ani, mai multi americani au pretins ca ar fi fost rapiti de extraterestri cu aspect uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor si i-ar fi examinat in diferite chipuri, fara a-i "lua" de pe Pamant. Toti acesti indivizi au fost supusi testului cu poligraful, pe care l-au si trecut. Una dintre fiintele extraterestre a fost identificata in persoana unui barbat care locuia in apropiere de Landover, Maryland. Entitatea presupus non-umana a fost atent supravegheata, fotografiata si intr-un final capturata in apropierea unui supermarket. S-a stabilit rapid ca masculul nu avea puteri sau abilitati speciale.
Suspectul a fost interogat de mai multe echipe, pe parcursul mai multor saptamani, fiind, in total, chestionat si analizat vreme de patru luni. Se spune ca, in tot acest timp, extraterestrul si-ar fi marturisit rasa, planeta de provenienta si motivul vizitei sale pe Pamant. Practic, a cooperat si a oferit detalii despre viata pe planeta sa de bastina. Ar fi fost eliberat la ordinul direct al presedintelui Carter, la finele anului 1980, parasind Pamantul si plecand acasa. "Neomul" provenea din sistemul stelar Delta Pavonis, situat la 20 de ani-lumina distanta de Pamant, de pe a patra planeta de la soarele respectiv, planeta avand dimensiunea aproximativ egala cu cea a Pamantului. Rasa astfel descoperita a fost denumita Septeloida. Calatoria spre Terra a specimenului, conform propriilor declaratii, ar fi durat 18 luni pamantene, extraterestrul intrebuintand un foarte complex sistem de propulsie si un mod de a calatori prin distorsionarea continuumului spatio-temporal.
In momentul in care a fost eliberat, personajul non-uman a disparut pur si simplu. Inainte de aceasta a marturisit, intr-o engleza impecabila, ca extraterestrii din Delta Pavonis vizitau Pamantul deja de 100 de ani omenesti. Puteau imprumuta forma si aspectul umane, traind cu usurinta printre noi. In persoana terestra subiectul non-uman se ocupa cu pastrarea in evidenta a populatiei pentru Departamentul de Comert din Washington. A reusit astfel sa isi manufactureze propriile documente de identitate, preluand numele si datele de identificare ale unui pamantean decedat.
Mai mult, conform sursei tutor acestor informatii, septeloizii, in ciuda faptului ca aici, pe Pamant, poseda trasaturi si anatomie umane, nu sunt fiinte asmenea noua. Aspectul lor real ar fi unul de creaturi hidoase in ochii nostri, de natura sa inspaimaine orice om normal. Dar mai presus de orice, nu au puteri speciale, nu au arme asupra lor si nici intentii de a face rau. Singura lor misiune ar fi aceea de a studia fiintele pamantene si a obtine informatii despre structura trupului, anatomiei si interactiunii sociale umane.
Contactul lui Martinez nu a furnizat informatii privitoare si la alte fiinte de acest fel pe Pamant, dar a afirmat cu certitudine ca operatiuni de acelasi fel au mai existat, vizand situatii asemanatoare. Iar unitatea de elita 7620 Air Intelligence Wing, a carei existenta a fost secretizata multi ani, este considerata autoritatea suprama in investigarea acestui gen de cazuri. Intre speciile de extraterestri cu care se speculeaza ca omenirea ar mai fi avut de a face de aproape, in epoca moderna, se numara si rasele Eben, specie pasnica si cooperanta, si Trantaloid, specie ostila si primejdioasa.
Daca ultima relatare se intampla sa le para cunoscuta unora dintre cititori, si nu pentru ca ar fi aflat-o anterior sub aceeasi forma, cel mai plauzibil motiv este asemanarea aproape izbitoare cu filmul artistic american "K-PAX", a carui intriga se bazeaza pe situatia unui pacient al unui spital pentru boli mentale care pretinde ca ar veni de pe o alta planeta si ofera detalii impresionante despre lumea lui. De asemenea, la fel ca in cele prezentate mai sus, si in film, personajul principal dispare in final ca prin minune din camera de spital. Cercetand pe Wikipedia cateva detalii despre cartea si filmul "K-PAX", se mentioneaza in scurta descriere ca, desi este o poveste fictionala, ea este prezentata ca si cum s-ar baza pe fapte reale. Putin probabil ca asemenarea dintre cele doua povesti sa fie pur coincidentiala.
Desigur, mometan, publicul nu dispune de, poate, nici macar o singura dovada incontestabila ca extraterestri ar trai printre noi. Si pana cand se va dovedi acest lucru, daca se va dovedi si daca este real, asemenea teorii vor ramane doar apanajul unei fantezii exacerbate, fantezie impartasita, totusi, de multi colocuitori ai planetei.
Influenta OZN asupra progresului stiintific
Pentru stiinta, imensele zone glaciale ale Antarcticii au prezentat un
interes relativ minor, pana in anul 1948, atunci cand balenierele care
se intorceau de acolo au semnalat pe cerul Polului Sud numeroase
aparitii de obiecte ciudate, discoidale. La sfarsitul anului 1949,
Marina statului Chile il trimitea in Antarctica pe capitanul de fregata
Auguste V Orrego, cu o parte a flotei chiliene. El a adus din aceasta
expeditie sute de metri de film, pe care se vedeau obiecte de acelasi
fel, facand inconjurul navelor de sub comanda sa, mai ales atunci cand
se aflau la baza Arthur Prat. Aceste filme au fost remise guvernului
chilean la 23 februarie 1950, cand capitanul Orrego a revelat totodata
ziaristilor continutul lor. Din acea zi, filmele n-au mai fost niciodata
proiectate in public.De cand s-a semnalat activitatea OZN la cei doi Poli, din perioada 1947 -
1949, toate tarile mari au inceput sa ia parte la "programele de
cercetari stiintifice", intr-una sau in ambele regiuni polare ale
Globului. Filmele capitanului de fregata Orrego au declansat un "exod
spre frig". URSS, Suedia, Norvegia, Canada, SUA, Argentina, Chile,
Australia, Franta si Marea Britanie, toate s-au lansat in cercetari pe
teritoriul Antarcticii. In numai trei ani, intre 1948 si 1951,
mai multi oameni, bani si materiale decat in cele doua secole
precedente, s-au trimis in Antarctica. Sa fi fost acest exod o
coincidenta?Cercetarile canadiene, desfasurate in cadrul "Proiectului Magnet", au
dezvaluit legatura dintre perturbatiile electromagnetice si aparitia
obiectelor zburatoare neidentificate. Tot canadienii au construit niste
detectoare in masura sa avertizeze pe cei insarcinati sa faca cercetari,
atunci cand vreun OZN intra in campul de actiune al aparatului. Wilbert
Smith, coordonator al proiectului, s-a straduit, impreuna cu echipa sa
de cercetatori, sa construiasca un aparat in forma de disc, capabil sa
transforme campul magnetic in energie, suficienta pentru a-i
permite sa se inalte. Pana la urma au abandonat initiativa, deoarece
depasea cunostintele stiintifice ale vremii.Reconcilierea cu gravitatia
Cercetarea gravitatiei a fost multa vreme calul de bataie al vizionarilor si al excentricilor. In anul 1926, doctorul inginer Charles F. Bush le semnalase colegilor sai descoperirea unor proprietati ciudate ale unei roci cunoscuta sub denumirea de bazaltul de Lintz. Mai intai, el a gasit ca aceasta degaja mai multa caldura decat uraniul si ca, in cadere libera, miscarea nu se accelera potrivit legilor cunoscute ale gravitatiei. Nu sfida aceasta forta, dar nici nu i se conforma. De altfel, dr. Bush a exemplificat numeroase alte materiale care, in cadera libera, se comporta altfel decat ar fi previzibil. Omul de stiinta a deschis o cale noua, valoroasa ca perspectiva, insa careia nimeni nu i-a dat atentie in epoca. Lucrarile sale au fost trecute la arhiva si date uitarii pentru 30 de ani.
In 1957, cinci mari companii americane erau axate pe linia unor cercetari antigravitationale finantate de guvern. La acea data, exista deja la Wright Field, Dayton, statul Ohio, o instalatie de multe milioane de dolari, construita si inzestrata pentru cercetarea si studierea fortelor antigravitationale si contragravitationale. In anul 1953, Indiana Steel Products Company - intreprindere de fabricare a otelului, din statul Indiana - acceptase trei contracte pentru explorarea unor chestiuni in domeniul magnetismului: posibilitatea unor noi aliaje magnetice, proprietatile magnetismului, teoria fenomenelor magnetice, precum si cercetarea aplicata, fabricarea si punerea in practica a rezultatelor. Un articol scris la acea data pe marginea acestui subiect si aparut in revista "Electrical Manufacturing" mentiona ca "urmeaza sa fie alcatuit un comitet consultativ care sa coordoneze aceste cercetari cu cele deja existente, in acelasi domeniu".Se confirma ca acest proiect special in domeniul gravitational-electromangnetic era doar o parte a unui program mult mai vast. La inceputul anului 1958, "Inland Steel", "Sperry Rand", "General Electric", Lear Instruments", "Hughes Aircraft" si "United States Steel" participau si ele la acest efort general de explorare a secretelor gravitatiei. In numarul din ianuarie 1966 al revistei "True" se afirma ca existau, pe atunci, 46 proiecte de cercetari asupra gravitatiei, subventionate de armata. Toate aceste preocupari cu privire la gravitatie, consumatoare de bani si timp, au fost declansate dupa aparitia OZN-urilor si dupa ce zborul lor silentios si sfidand gravitatia a dus la banuiala ca ele nu desfid legile gravitatiei, ci, de fapt, le folosesc.
Ucigatorul ecuator
Pelerinajul stiintific spre Antarctica, urmare a dovezilor fotografice ale activitatii intense a OZN-urilor in zona, a trezit banuiala ca ar putea sa existe un motiv anume care sa justifice o activitate intensa la Poli, dar redusa in jurul ecuatorului. S-a presupus ca aceasta zona ar putea prezenta o particularitate neconvenabila OZN-urilor si s-a procedat la calcule si cercetari.
Astfel, la 2 martie 1958, doi sateliti "Explorer" au confirmat existenta unei centuri de radiatii intense care inconjoara Pamantul, in dreptul ecuatorului, la o altitudine de aproximativ 1.000 de kilometri. In prezent, aceasta zona este cunoscuta sub numele de centura Van Allen, in cinstea unuia dintre cei care i-au prevazut existenta. Nu exista nimic asemanator acestei centuri deasupra vreuneia dintre regiunile polare si natura sa adevarata a fost o mare surpriza, chiar pentru cei care au anticipat-o. Radiatiile de aici sunt de mii de ori mai intense decat s-a crezut. Ele constituie un brau mortal de radiatii, prin care omul nu poate strabate si pe care OZN-urile par sa il evite.Renumitul astronom dr. Clyde a recunoscut, in 1952, ca a condus un program guvernamental, avand ca obiectiv reperarea si studierea a doi "sateliti" ciudati, detectati in repetate randuri. Aceasta se intampla cu cinci ani inainte ca primul satelit artificial sa fi fost lansat pe orbita de sovietici. In numeroase imprejurari, unele petrecute in ultimii ani ai secolului XIX, ofiteri si oameni din echipajul multor vase au relatat ca au vazut nave in forma de disc plonjand in mare si iesind la suprafata. Un astfel de incident s-a petrecut in 1955, cand echipajul unui petrolier al companiei "Golf Oil" a semnalat autoritatilor ca un obiect circular imens, biconvex, lasand in urma o dara de fum, a coborat in picaj, in plina zi, in golful Mexic, la numai cateva sute de metri de vasul lor. In Marea Mediterana, la numai cativa kilometri de sudul Italiei, un vas de coasta care transporta pasageri, a semnalat ca a vazut in 1953 un obiect in forma de disc inaltandu-se din apa.
Evolutie asistata
Odata cu trecerea anilor si in timp ce un numar tot mai mare de asemenea spectacole ciudate era semnalat, s-au petrecut cateva evenimente notabile. Pentru prima data omul a inceput sa experimenteze un vas subacvatic, in forma de disc. Inventatorul sau, nimeni altul decat Jacques Cousteau, celebrul explorator. El i-a dat denumirea de "Farfurie scafandru". De asemenea, exploziile din anul 1945 ale primelor bombe atomice fabricate de om au fost urmate, in 1946, de aparitia unui mare numar de OZN pe longitudinea Japoniei. Lansarile de rachete V-2, in 1948, din poligonul de la White Sands, au fost si ele urmate de vizite ale OZN-urilor.
Intre 1949, anul in care obiectele in forma de disc urmareau rachetele noasre, si sfarsitul anului 1957, cand s-a lansat primul satelit artificial, rapoartele cu privire la OZN-uri au semnalat ca acestea insoteau vasele noastre, avioanele, trenurile si automobilele, si ca efectuau o supraveghere sistematica a importantelor instalatii militare, a centrelor industriale si a nodurilor de comunicatie din intreaga lume. Oamenii de stiinta sovietici care au lansat pe orbita satelitul Sputnik-2, avand cainele Laika la bord, doreau sa afle cum functioneaza inima animalului, tensiunea arteriala si alte functii organice in conditiile namaiintalnite ale imponderabilitatii la nivel orbital. Oamenii de stiinta din multe parti ale lumii au urmarit conteinerul cum au putut mai bine, printre ei si dr. Luis Corrales, din Caracas, Venezuela.La 16 zile dupa ce Laika fusese plasata pe orbita, dr. Corrales a fotografiat trecerea lui Sputnik-2, la 18 decembrie, in timp ce se insera, expunand indelungat filmul fotografic. El a obtinut mai mult decat dara luminoasa a aparatului cosmic sovietic, alaturi de el se intrezarea si o a doua urma, care arata ca acest conteiner fusese insotit de ceva aflat sub o comanda "inteligenta". Specialistii care au analizat imaginea au decis ca nu putea fi vorba despre o dubla expunere, intrucat stelele, ar fi inregistrat, de asemenea, imagini duble pe film, ceea ce nu se intamplase. Ea nu putea fi nici o reflexie interioara, intrucat traiectoria darei nr.2 nu este aceeasi cu cea lasat de Sputnik. Fotografiile aratau clar traiectoria lunga, in linie dreapta a Sputnikului care a transportat cainele. O alta dara este clar vizibila alaturi de cea a satelitului, reprezentand aproximativ a saptea parte din traiectoria lui Sputnik.
Cheia descifrarii naturii adevarate a acestui al doilea obiect o constituie schimbarea sa de directie si anume, el s-a indepartat de Sputnik si apoi s-a apropiat, ca sa-l insoteasca din nou. Ceva sau cineva observa primul satelit artificial creat de om, care purta la bord o fiinta, chiar daca animalul cel mai probabil nu mai era in viata. Patrunderea omului in cosmos abia incepuse si deja cineva sau ceva o supraveghea cu atentie.
Cercetarea gravitatiei a fost multa vreme calul de bataie al vizionarilor si al excentricilor. In anul 1926, doctorul inginer Charles F. Bush le semnalase colegilor sai descoperirea unor proprietati ciudate ale unei roci cunoscuta sub denumirea de bazaltul de Lintz. Mai intai, el a gasit ca aceasta degaja mai multa caldura decat uraniul si ca, in cadere libera, miscarea nu se accelera potrivit legilor cunoscute ale gravitatiei. Nu sfida aceasta forta, dar nici nu i se conforma. De altfel, dr. Bush a exemplificat numeroase alte materiale care, in cadera libera, se comporta altfel decat ar fi previzibil. Omul de stiinta a deschis o cale noua, valoroasa ca perspectiva, insa careia nimeni nu i-a dat atentie in epoca. Lucrarile sale au fost trecute la arhiva si date uitarii pentru 30 de ani.
In 1957, cinci mari companii americane erau axate pe linia unor cercetari antigravitationale finantate de guvern. La acea data, exista deja la Wright Field, Dayton, statul Ohio, o instalatie de multe milioane de dolari, construita si inzestrata pentru cercetarea si studierea fortelor antigravitationale si contragravitationale. In anul 1953, Indiana Steel Products Company - intreprindere de fabricare a otelului, din statul Indiana - acceptase trei contracte pentru explorarea unor chestiuni in domeniul magnetismului: posibilitatea unor noi aliaje magnetice, proprietatile magnetismului, teoria fenomenelor magnetice, precum si cercetarea aplicata, fabricarea si punerea in practica a rezultatelor. Un articol scris la acea data pe marginea acestui subiect si aparut in revista "Electrical Manufacturing" mentiona ca "urmeaza sa fie alcatuit un comitet consultativ care sa coordoneze aceste cercetari cu cele deja existente, in acelasi domeniu".Se confirma ca acest proiect special in domeniul gravitational-electromangnetic era doar o parte a unui program mult mai vast. La inceputul anului 1958, "Inland Steel", "Sperry Rand", "General Electric", Lear Instruments", "Hughes Aircraft" si "United States Steel" participau si ele la acest efort general de explorare a secretelor gravitatiei. In numarul din ianuarie 1966 al revistei "True" se afirma ca existau, pe atunci, 46 proiecte de cercetari asupra gravitatiei, subventionate de armata. Toate aceste preocupari cu privire la gravitatie, consumatoare de bani si timp, au fost declansate dupa aparitia OZN-urilor si dupa ce zborul lor silentios si sfidand gravitatia a dus la banuiala ca ele nu desfid legile gravitatiei, ci, de fapt, le folosesc.
Ucigatorul ecuator
Pelerinajul stiintific spre Antarctica, urmare a dovezilor fotografice ale activitatii intense a OZN-urilor in zona, a trezit banuiala ca ar putea sa existe un motiv anume care sa justifice o activitate intensa la Poli, dar redusa in jurul ecuatorului. S-a presupus ca aceasta zona ar putea prezenta o particularitate neconvenabila OZN-urilor si s-a procedat la calcule si cercetari.
Astfel, la 2 martie 1958, doi sateliti "Explorer" au confirmat existenta unei centuri de radiatii intense care inconjoara Pamantul, in dreptul ecuatorului, la o altitudine de aproximativ 1.000 de kilometri. In prezent, aceasta zona este cunoscuta sub numele de centura Van Allen, in cinstea unuia dintre cei care i-au prevazut existenta. Nu exista nimic asemanator acestei centuri deasupra vreuneia dintre regiunile polare si natura sa adevarata a fost o mare surpriza, chiar pentru cei care au anticipat-o. Radiatiile de aici sunt de mii de ori mai intense decat s-a crezut. Ele constituie un brau mortal de radiatii, prin care omul nu poate strabate si pe care OZN-urile par sa il evite.Renumitul astronom dr. Clyde a recunoscut, in 1952, ca a condus un program guvernamental, avand ca obiectiv reperarea si studierea a doi "sateliti" ciudati, detectati in repetate randuri. Aceasta se intampla cu cinci ani inainte ca primul satelit artificial sa fi fost lansat pe orbita de sovietici. In numeroase imprejurari, unele petrecute in ultimii ani ai secolului XIX, ofiteri si oameni din echipajul multor vase au relatat ca au vazut nave in forma de disc plonjand in mare si iesind la suprafata. Un astfel de incident s-a petrecut in 1955, cand echipajul unui petrolier al companiei "Golf Oil" a semnalat autoritatilor ca un obiect circular imens, biconvex, lasand in urma o dara de fum, a coborat in picaj, in plina zi, in golful Mexic, la numai cateva sute de metri de vasul lor. In Marea Mediterana, la numai cativa kilometri de sudul Italiei, un vas de coasta care transporta pasageri, a semnalat ca a vazut in 1953 un obiect in forma de disc inaltandu-se din apa.
Evolutie asistata
Odata cu trecerea anilor si in timp ce un numar tot mai mare de asemenea spectacole ciudate era semnalat, s-au petrecut cateva evenimente notabile. Pentru prima data omul a inceput sa experimenteze un vas subacvatic, in forma de disc. Inventatorul sau, nimeni altul decat Jacques Cousteau, celebrul explorator. El i-a dat denumirea de "Farfurie scafandru". De asemenea, exploziile din anul 1945 ale primelor bombe atomice fabricate de om au fost urmate, in 1946, de aparitia unui mare numar de OZN pe longitudinea Japoniei. Lansarile de rachete V-2, in 1948, din poligonul de la White Sands, au fost si ele urmate de vizite ale OZN-urilor.
Intre 1949, anul in care obiectele in forma de disc urmareau rachetele noasre, si sfarsitul anului 1957, cand s-a lansat primul satelit artificial, rapoartele cu privire la OZN-uri au semnalat ca acestea insoteau vasele noastre, avioanele, trenurile si automobilele, si ca efectuau o supraveghere sistematica a importantelor instalatii militare, a centrelor industriale si a nodurilor de comunicatie din intreaga lume. Oamenii de stiinta sovietici care au lansat pe orbita satelitul Sputnik-2, avand cainele Laika la bord, doreau sa afle cum functioneaza inima animalului, tensiunea arteriala si alte functii organice in conditiile namaiintalnite ale imponderabilitatii la nivel orbital. Oamenii de stiinta din multe parti ale lumii au urmarit conteinerul cum au putut mai bine, printre ei si dr. Luis Corrales, din Caracas, Venezuela.La 16 zile dupa ce Laika fusese plasata pe orbita, dr. Corrales a fotografiat trecerea lui Sputnik-2, la 18 decembrie, in timp ce se insera, expunand indelungat filmul fotografic. El a obtinut mai mult decat dara luminoasa a aparatului cosmic sovietic, alaturi de el se intrezarea si o a doua urma, care arata ca acest conteiner fusese insotit de ceva aflat sub o comanda "inteligenta". Specialistii care au analizat imaginea au decis ca nu putea fi vorba despre o dubla expunere, intrucat stelele, ar fi inregistrat, de asemenea, imagini duble pe film, ceea ce nu se intamplase. Ea nu putea fi nici o reflexie interioara, intrucat traiectoria darei nr.2 nu este aceeasi cu cea lasat de Sputnik. Fotografiile aratau clar traiectoria lunga, in linie dreapta a Sputnikului care a transportat cainele. O alta dara este clar vizibila alaturi de cea a satelitului, reprezentand aproximativ a saptea parte din traiectoria lui Sputnik.
Cheia descifrarii naturii adevarate a acestui al doilea obiect o constituie schimbarea sa de directie si anume, el s-a indepartat de Sputnik si apoi s-a apropiat, ca sa-l insoteasca din nou. Ceva sau cineva observa primul satelit artificial creat de om, care purta la bord o fiinta, chiar daca animalul cel mai probabil nu mai era in viata. Patrunderea omului in cosmos abia incepuse si deja cineva sau ceva o supraveghea cu atentie.
