Așezare geografică Aflat în sud-vestul României, Județul Caraș-Severin are o suprafață de 8.520 km2, care reprezintă 3,6% din suprafața totală a țării. Județul Caraș-Severin este al 3-lea județ ca și mărime din România. Județul se învecineaza cu Județul Timiș, Județul Hunedoara, Județul Gorj, Județul Mehedinți iar în sud vest se învecinează cu Serbia. Organizarea administrativă a județului se compune din: 8 orașe, 69 comune și 287 sate. Municipiul Reșița, reședința județului Caraș-Severin, este amplasat în sud-vestul României, în partea de nord-vest a județului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava, într-o zonă geografică de un pitoresc deosebit și cu obiective turistice atrăgătoare. Reșița este cel mai vechi centru siderurgic al României și una din cele mai importante cetăți industriale din sud-estul Europei.
Banda Albastra \ Resita - Lacul Gura Golambului
Descrierea traseului
Resita - Valea Mare - Pestera Sodol - Valea Sodol - Saua Cioaca Mare - Valea Romanovat - Poiana Sumbrac - Poiana Comarnic - Pestera Comarnic - Valea Comarnic - Tunelul de pe Valea Comarnic - Cheile Carasului - Podul de fier de la Mediureca - Cheile Buhuiului - Lacul Marghitas - Anina - Pestera Buhui - Saua Cuptoare - Lacul Buhui - La Clocitoare - Dealul Trei Movile - Dealul Zabal - Lacul Gura Golambului
Obiective turistice
Pestera Gaura Turcului, Valea Sodolului Sec, Pestera Comarnic, Cheile Carasului, Podul de la Mediureca, Cheile Buhuiului, Lacul Marghitas, Pestera Buhui, Lacul Buhui, Lacul Gura Golumbului, Cheile Minisului,
Observatii, recomandari
- timp aproximativ de parcurs : 10 h
- distamta aproximativa de parcurs : 35 km
- este principalul traseu turistic din parc, dispunand de o gama foarte variata si larga de obiective turistice mentionate la descriere
- starea marcajului - relativ buna
- pe traseu se intalnesc un cablu de trecere a vadului si trei poduri
- localitati apropiate : Resita - Cuptoare, Anina
- vizitarea Pesterii Sodol se recomanda numai daca dispuneti de echipament minim necesar, sursa dubla de lumina si casca
- Singurul sit arheologic de pestera, care se poate vizita, se afla la Pestera Sodol
- vizitarea Avenului Cioaca Mare se recomanda pentru vizitare doar speologilor cu experienta si echipament specific de verticala, TSA
- Pesterii Comarnic, o bijuterie a carstului banatean, ofera peisaje de neuitat spre deplina sadisfactie a turistilor. Vizitarea este deschisa tuturor categoriilor de varsta si se poate efectua numai in compania ghidului conform programului altfel costitue infractiune, va recomandam sa aveti sursa proprie de lumina
- pentru traversarea tunelului de pe Valea Comarnic este necesara o lanterna, are o lungime de peste 100 m in linie dreapta, fiind situat pe vechea cale ferata de mocanita Resita - Anina, dezafectata in prezent
- atentie la traversarea Podului de fier de la Mediureca, nu se recomanda traversarea pe timp de iarna sau in conditii de inghet, deoarece in prezent podul este reprezentat doar prin scheletul metalic si se poate aluneca foarte usor, podul se afla la confluenta raurilor Caras si Buhui, podul aflanduse pe vechea cale ferata de mocanita Resita - Anina
- atentie la trecerea vadului prin albia Raului Buhui - nu se recomanda pe timp de iarna, marcajul, traseul turistic traverseaza de pe un versant pe celalalt aproximativ la jumatatea cheilor
- vizitarea Pesterii Buhui, cu unul dintre cele mai lungi rauri subterane din tara, se recomanda numai speologilor cu experinta si necesita costum de neopren, sursa dubla de lumina si casca
- Lacul Gura Golambului se afla pe Cheile Minisului de unde traseul se continua in Parcul National Cheile Nerei - Beusnita
Puncte de cazare \ campare pe traseu
- cazare - Resita, Anina
- campare - Cantonul Comarnic, Cantonul Buhui, Lacul Gura Golambului
UCM Resita.
Istoria UCM Resita:
UCM Reşiţa - evoluţia şi dezvoltarea istorică
Fondarea uzinelor din Reşiţa
Complexul industrial Reşiţa este situat în partea de sud-vest a României într-o pitorească zonă depresionară a Banatului Montan, la vest de munţii Semenicului. A fost fondat în 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa.Se cuvine să subliniem că, prin momentul inaugurării lor (3 iulie 1771), uzinele din Reşiţa devansează fondarea unor fabrici de renume precum Krupp Germania (1811), Vitkovice (1829), Donavitz (1836), MAN (1834), Sulzer (1834) Burmeister Wain (1843), Skoda (1851).
Dacă începutul a fost consacrat sectorului metalurgic, treptat s-a constituit şi s-a dezvoltat sectorul construcţiei de maşini ajungând ca în ultimul sfert al secolului XIX, acest sector să devină preponderent. Cele două sectoare au coexistat vreme îndelungată completându-se reciproc în cadrul aceleiaşi unităţi complet integrate.
UCM Reşiţa, continuatoarea activităţii sectorului de construcţii de maşini din complexul industrial Reşiţa, aşa cum este cunoscută astăzi, este rezultatul a mulţi ani ani de experienţă în construcţia de maşini, în transporturi, energie, industrie metalurgică şi chimică. Uzina a acumulat în timp, o cultură aparte şi a ajuns la o reputaţie deosebită bazată pe tradiţie, competenţă, calitate.
Perioade şi etape ale evoluţiei
În decursul evoluţiei în timp, se pot distinge mai multe perioade în funcţie de apartenenţa proprietăţii:I. Perioada Erariului (1771-1854), perioadă în care uzinele au aparţinut fiscului austriac care îşi exercita conducerea şi controlul prin intermediul Direcţiei miniere bănăţene cu sediul la Oraviţa. Profilul de activitate la nivelul anului 1815 se compune din: piese din fontă turnate direct de la furnale, bare forjate din fier, cercuri pentru roţi căruţe, scule, cuie, unelte de uz agricol şi gospodăresc.
II. Perioada St.E.G. (1855-1920). Uzinele din Reşiţa
au aparţinut consorţiului internaţional St.E.G. "K.u.K
Oberprivillegierte Staatseisenbahn Gesellschaft", societate privilegiată
imperială şi regală a căilor ferate de stat, care aveau în proprietate
în afara uzinelor din Reşiţa şi alte domenii şi proprietăţi miniere,
metalurgice şi feroviare în Banat şi Boemia, o fabrică de locomotive la
Viena şi concesiunea unei reţele de căi ferate de cca 5.000 km (în
construcţie şi exploatare). St.E.G. era un consorţiu internaţional cu
capital francez şi austriac finanţat de trei bănci: Société général du
crédit mobilier de Paris, Georg Sina (Viena) şi Arnstein & Eskeles
(Viena). Domeniile cuprindeau 130.083 Ha. (din care 42.578 Ha. teren
agricol şi 87.505 Ha. păduri).III. Perioada UDR (1920-1948). Ca urmare a terminării primului război mondial şi a formării Statului Naţional Unitar Român, în baza Decretului Regal Român nr.2455/8 iunie 1920, patrimoniul St.E.G. de pe teritoriul României este constituit în societatea "Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa". În cadrul acesteia s-a constituit "Direcţia atelierelor" amplasată pe malul stâng al râului Bârzava, direcţie care cuprindea sectorul de construcţii de maşini (actualul UCM Reşiţa, platforma industrială veche), unde de fapt au fost edificate şi primele ateliere din perioada St.E.G., între anii 1886-1891. Domeniile cuprindeau o suprafaţă de 95.863 Ha., din care 88.248 Ha. păduri şi mai cuprindeau: mine (de fier, cărbune, cupru), podgorii, drumuri, cariere de calcar. În această perioadă uzinele aveau următoarea structură:
- furnale
- cocserie
- oţelării
- laminoare
- turnătorii
- forjă
- fabrică de poduri şi construcţii metalice
- fabrică de roţi montate
- fabrică veche de maşini
- fabrică de utilaj petrolier
- fabrică de armament
- fabrică de maşini electrice
- fabrică de locomotive cu capacitate de 100 locomotive/an
Profilul de fabricaţie cuprindea în principal: locomotive cu abur
(inclusiv reparaţii), roţi montate (Inclusiv osii şi stele), bandaje,
poduri metalice şi schimbătoare de cale ferată şi echipament feroviar,
construcţii metalice pentru clădiri şi hale industriale, poduri rulante,
maşini electrice (motoare, generatoare), transformatoare, aparataj
electric, utilaj petrolier (tije de pompare, mufe de legătură, prăjini
grele de foraj, unităţi de pompare, cârlige şi mese Rotary, geamblacuri
şi reductoare de viteză), armament (tunuri, afete, tunuri antitanc şi
antiaeriene de 75 mm licenţă Vickers, tunuri pentru baterii de coastă,
mine submarine, aruncătoare de tip Brandt 60 şi 120 mm) şi altele.
Societatea era cea mai mare din economia României în ceea ce priveşte
cifra de afaceri, capitalul social şi numărul de angajaţi. Numărul total
al angajaţilor în această perioadă a ajuns la 22.892 în anul 1948.IV. Naţionalizarea Uzinelor de Fier şi Domeniilor Reşiţa. Perioada postnaţionalizare. Naţionalizarea U.D.R. s-a realizat prin Legea nr. 119/11 iunie 1948 publicată în Monitorul Oficial nr. 133 bis/1948. Perioada postnaţionalizare (după 1948) se poate subdivide la rândul ei în mai multe etape:
Etapa U.D.R.I.N. (1948-1949), în care uzinele s-au numit Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa - întreprindere naţionalizată.
Ca urmare a schimbării regimului politic din România, la 11 iulie 1948 s-a adoptat Decretul Lege nr. 119/1948, prin care un număr de 351 societăţi din diverse domenii erau preluate de către stat, iar Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa se găseau în capul listei. A urmat o perioadă de aproape un an, până în august 1949, când ele au fost integrate unor structuri de stat nou create.
Etapa SOVROM (1949-1954). Ca urmare a clauzelor
acordului de armistiţiu cu U.R.S.S., în România s-au constituit
societăţile mixte de tip SOVROM care au durat până la 30 septembrie
1954. Documentele ce stau la baza existenţei acestei etape sunt acordul
de colaborare sovieto-român din 8 mai 1945, şi Decretul 334/10 august
1949. În cadrul acestei etape până la sfârşitul anului 1949 a avut loc
dezagregarea efectivă a societăţii UDR, uzinele din Reşiţa devenind de
acum componente ale nou înfiinţatelor societăţi mixte SOVROMMETAL
(ramura metalurgică) şi SOVROMUTILAJPETROLIFER (ramura de construcţii de
maşini). S-a pus astfel capăt, pentru prima dată după aproape 180 de
ani, unicităţii şi indivizibilităţii unui patrimoniu integrat iar
consecinţele acestei rupturi brutale continuă să se facă resimţite şi în
prezent.Etapa "Combinatul Metalurgic Reşiţa", (1954-1962), în care SOVROMMETAL şi SOVROMUTILAJPETROLIFER au fost reunite într-o singură entitate administrativă cu denumirea Combinatul Metalurgic Reşiţa din cadrul Ministerului Industriei Grele (ulterior Ministerul Metalurgiei şi Construcţiilor de Maşini), conform Hotărârii Consiliului de Miniştri 864/10 iulie 1954.
Etapa Uzinei Constructoare de Maşini Reşiţa (după 1 aprilie 1962), în care societatea a fost în subordinea mai multor ministere sau centrale industriale, purtând după Decretul 162/1973 o altă denumire: Întreprinderea de Construcţii de Maşini Reşiţa.
De menţionat că între octombrie 1969 şi martie 1973, întreprinderea a
constituit nucleul de polarizare al Grupului de Uzine Reşiţa înfiinţat
în 1969. În cadrul acestuia mai intrau: Uzinele de Construcţii Metalice
Bocşa, Uzinele de Construcţii de Maşini Caransebeş, Uzinele Mecanice
Timişoara şi Institutul de Cercetare şi Proiectare Echipamente
Hidroenergetice Reşiţa. Etapa Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa S.A. (după februarie 1991). Ca urmare a elaborării şi aplicării prevederilor legilor 15/1990 şi 31/1990, prin Hotărârea de Guvern nr. 1296/1990, completată ulterior cu Hotărârea de Guvern nr. 334/1991, ICM Reşiţa s-a reorganizat şi transformat în Societate Comercială pe Acţiuni - persoană juridică română, înscrisă la Oficiul Registrului Comerţului Caraş-Severin, la nr. J.11/4 din 12 februarie 1991. În condiţiile aplicării Legii privatizării (nr. 58/1991) la 10 iunie 1993, proprietatea a fost transferată în proporţie de 70% către Fondul Proprietăţii de Stat şi în proporţie de 30% către Fondul Proprietăţii Private I Banat-Crişana.
Cu privire la perioada postnaţionalizare se constată că după naţionalizarea din 1948 în istoria uzinelor din Reşiţa a urmat un moment de cotitură. Pe de o parte uzinele continuau să rămână cea mai importantă unitate a industriei grele româneşti, dar a început să se manifeste şi o marginalizare a lor, fenomen care s-a manifestat aproape continuu în următoarele patru decenii. Astfel, uzinelor din Reşiţa le-au fost luate la diferite momente şi sub diferite motive o serie de produse pe care le asimilaseră şi realizaseră în condiţii foarte bune, cum sunt:
- construcţii metalice şi poduri între 1953 şi 1958
- roţi montate în 1959
- utilaj petrolifer în 1954-1955
- transformatoare, aparataj electric şi motoare electrice de mărime mijlocie în 1957
- poduri rulante şi macarale (după 1973)
- schimbătoare de cale ferată (1955)
- utilaj termoenergetic (turbine cu abur, turbo generatoare şi echipamente asociate) (1977)
- boghiuri pentru locomotive (1981)
Istoria celor patru decenii (1948-1989) ale economiei planificate, este extrem de densă din punct de vedere al faptelor. Putem afirma că nu a existat program important al dezvoltării economiei naţionale din România, printre care amintim programul de dezvoltare a bazei energetice (cu maşini şi utilaje termoenergetice sau hidro energetice), programul nuclear, programul de dezvoltare a transporturilor feroviare, a flotei maritime, a industriei metalurgice, miniere sau chimice, la realizarea căruia UCM Reşiţa să nu fi fost implicată într-un anumit grad prin asimilarea sau producerea de maşini, echipamente, utilaje. De asemenea marca UCM Reşiţa a fost exportată în aproape 40 de ţări, inclusiv în unele ţări cu o veche tradiţie industrială.
V. Perioada postprivatizare. Prin vânzarea de către APAPS (Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului) la 23 decembrie 2003, a întregului pachet de acţiuni deţinute de stat (60,7908%) consorţiului format din societatea elveţiană INET A.G. şi Asociaţia Salariaţilor UCM Reşiţa, uzinele au trecut în perioada postprivatizare.
Cifre din istoria producţiei uzinei
Uzinele din Reşiţa au reuşit să menţină o activitate industrială neîntreruptă timp de peste 233 ani prin adaptarea continuă, automată a tipului şi sortimentului de produse fabricate la cerinţele pieţei. De-a lungul istoriei sale a fabricat o varietate foarte mare de produse, unele dintre ele, premiere de prestigiu la nivel naţional sau situate in avangarda progresului tehnic european. Este semnificativă prezentarea volumului producţiei pentru cîteva din produsele reprezentative:- 1.461 de locomotive cu abur, din care:
- 311 cu ecartament îngust de 948 mm şi 760 mm
- 924 cu ecartament normal de 1.435 mm
- 224 cu ecartament special de 1524 mm pentru URSS
- 2 cu ecartament special de 1.000 mm pentru Vietnam
- peste 180 poduri metalice feroviare şi rutiere mari
- peste 6.000 bucăţi compresoare de aer industrial
- peste 1,5 milioane kW motoare electrice
- peste 1 milion kW utilaj termo energetic (turbine cu abur/generatoare)
- 4.008 perechi boghiuri pentru locomotive magistrale
- peste 9,5 milioane CP motoare Diesel pentru locomotive, grupuri Diesel
- generatoare, propulsie fluvială
- peste 1,3 milion CP motoare Diesel pentru propulsie nave maritime
- peste 200 bucăţi servomotoare hidraulice mari
- peste 9,5 milioane CP motoare Diesel pentru locomotive, grupuri Diesel generatoare, propulsie fluvială
- peste 6,2 milioane kW hidroagregate (turbine hidraulice/generatoare electrice).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu