Institutul de Arheologie din Mexic a recunoscut ieri existenţa celui de-al doilea artefact maiaş pe care este înscripţionat un text ce face referire la data de 21 decembrie 2012. Oficialii mexicani resping, însă, orice teorie care sugerează că maiaşii ar fi prezis că această dată va aduce sfârşitul lumii.
Până acum, majoritatea experţilor cunoşteau o singură inscripţie maiaşă ce făcea referire la această dată, o tabletă de piatră din situl arheologic Tortuguero. Ieri, însă, Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic a dat publicităţii un comunicat în care se precizează că o altă inscripţie, găsită în situl arheologic Comalcalco, face referire la controversata dată.
Arturo Mendez, purtătorul de cuvânt al instituţiei mexicane, a afirmat că fragmentul de cărămidă ce conţine respectiva inscripţie a fost descoperit acum câţiva ani, fiind studiat intens de specialiştii institutului. Acum, inscripţia este păstrată într-o colecţie privată a institutului, la care publicul nu are acces.
"Cărămida de la Comalcalco", cum este supranumit artefactul, datează de acum 1.300 de ani. Anumite pasaje sunt dificil de citit, însă ultimele simboluri au fost interpretate de cercetători. Astfel, inscripţia se încheie cu fraza "Va coborî din cer". Experţii spun că este cel mai probabil vorba despre Bolon Yokte, un misterios zeu maiaş asociat atât cu războiul, cât şi cu creaţia.
Arheologii spun că poziţia în care a fost găsită cărămida, cu inscripţia spre interiorul zidului, sugerează că maiaşii nu au intenţionat ca mesajul înscris pe ea să fie citit.
Cercetătorii institutului resping teoriile conform cărora data inscripţionată reprezintă momentul de start al apocalipsei. "Gândirea mesianică occidentală a răstălmăcit cosmogonia civilizaţiilor străvechi, precum civilizaţia Maya", anunţă comunicatul Institutului.
Experţii institutului afirmă că maiaşii considerau că timpul parcurge o serie de cicluri care încep şi se termină cu regularitate, fără a crede că finalul unui ciclu are consecinţe apocaliptice.
Deoarece zvonurile care sugerează că maiaşii ar fi prezis un eveniment apocaliptic în 2012 continuă să circule pe Internet, institutul va organiza săptămâna viitoare o întrunire a celor mai importanţi 60 de experţi în cultura Maya, pentru a "limpezi incertitudinile care există referitor la calendarul maiaş". Evenimentul va avea loc la Palenque, un important sit arheologic din Mexic.Civilizaţia maya clasicã (~250-900 p.Hr.) este un subiect pe cât de popular, pe atât de neînţeles de cãtre publicul larg. Popularitatea îi asigurã perpetuarea cercetãrilor arheologice, dar în acelaşi timp permite învestirea acestei civilizaţii fascinante cu o sumedenie de temeri şi prejudecãţi europene. În ciuda eforturilor recente de a corecta preconcepţiile despre mayaşi, aura romanţatã de mister ce îi înconjoarã pare a creşte.
Aceasta se datoreazã probabil şi faptului cã lumea omului modern s-a fundamentat mai mult pe culturile din Mesopotamia, Grecia, Roma, Egipt sau China, care au oferit bazele instituţionale, artistice, politice, sociale; în vreme ce mayaşii au rãmas o bunã bucatã de vreme într-un con de umbrã totalã. Civilizaţia maya a avut un slab ecou asupra vieţii contemporane în general, iar când a fost redescoperitã s-a preferat infuzarea ei în mit, lãsându-se la o parte detaliile istorice în favoarea sondãrii profeţiilor şi complicatelor calendare.
Lumea veche nu a avut contact cu mayaşii pânã în 1502, dar o redescoperire treptatã are loc abia începând cu secolul al XIX-lea. Poate cã mayaşii nu au contribuit foarte mult la moştenirea omului modern, dar cu sigurantã cã au inflenţat considerabil imaginaţia culturalã colectivã. Sunt o prezenţã remarcabilã în cartea lui Jared Diamond, “Collapse”, sau în sângerosul film al lui Mel Gibson, “Apocalypto”, opere în care golurile arheologice şi documentare se acoperã cu tot soiul de misticisme şi ideologii mai mult sau mai puţin dubioase. În fond, poate cã nu trecutul aşa cum a fost este important în gândirea şi devenirea noastrã, ci mai degrabã lacunele şi ambiguitãţile istoriei, care ne permit sã ne exersãm logica imaginarului. În ceea ce-I priveşte pe greci, romani sau chinezi, civilizaţiile lor sunt multe prea bine documentate pentru a permite prea multã imaginaţie. În schimb cu mayaşii putem sã jonglãm.
Un mit recurent este cel al pacifismului mayaş, cum cã, dincolo de ritualurile sacrificiale destul de brutale, poporul aprecia în mod deosebit pacea. Mitul pacifismului mayaş era ce-i drept un refugiu intelectual atractiv în timpul, sã zicem, rãzboiului din Vietnam, când se sapã de pildã impozanta fortificaţie de la Becan. Rãdãcinile mitului se întind însã prin anii 1880. Mayaşii erau consideraţi un popor deosebit, cu preocupãri creative şi intelectuale, care s-a sustras ciclurilor conflictuale atât de comune în restul lumii. Aceastã viziune extrem de bucolicã şi idealizantã a culminat în anii ’40-50, în perioada postbelicã.
Maya devenise o concretizare a miticei Shangri-La portretizate de James Hilton, cimentând imaginarul colectiv, iar arheologii nu s-au strãduit foarte tare sã-l suprime. Datoritã lipsei firii belicoase, mayaşii erau unicat în lumea anticã, în afara evoluţiei culturale mainstream. Aceastã reputaţie a adus şi foloase imediate, crescând fondurile de cercetare.
Mitul a luat naştere în ciuda dovezilor destul de consistente în favoarea preferintei mayaşilor pentru violenţã şi rãzboi, şi cu siguranţã cã atunci când i-au întâlnit pe spanioli în secolul al XVI-lea pacea nu a fost o opţiune, conform propriilor tradiţii istoriografice. Din anumite motive, arheologii nu au insistat asupra desfiinţãrii mitului, ba mai mult, au perpetuat un vid informaţional care a condus la ceea ce Schickel numea “reinventarea miticã”. Scrierea maya nu a fost descifratã mai devreme de 1960 şi abia de atunci ideea civlizaţiei paşnice şi misticismul care o învãluia au început a fi combãtute, odatã ce a iesit la ivealã faptul cã vendetele dinastice, distrugerile totale de oraşe şi înrobirea unor populaţii întregi erau practici recurente.
Mitul s-a întors la 180 de grade, transformându-i pe mayaşii iubitori de pace în adepţi ai militarismului de tip aztec sau assirian. Şi perspectiva aceasta este dusã uneori la extrem, în momente când lumea contemporanã este ameninţatã de forme sinistre de violenţã. Cel mai probabil, mayaşul de rând se implica rareori în rãzboi şi asista la un numãr redus de sacrificii. Oricum, cert este cã civilizaţia nu mai poate fi oferitã ca exemplu de echilibru politic şi viziunea asupra ei ar trebui un pic restructuratã.
Sunt multe probleme care necesitã lãmurire şi care sunt de mult timp în atenţia cercurilor ştiinţifice: care a fost contextul cultural mai larg al apariţiei civilizaţiei maya? Ce factori climatici au favorizat dezvoltarea? Ce ştim despre populaţie, organizare socialã, control politic? Cu ce se fãcea comerţ? Cum se explicã colapsul? Cum i-au perceput spaniolii? Uşor nu se poate rãspunde acestor întrebãri. Norman Yoffee a atras atenţia recent cã modelele evoluţioniste folosite de cãtre antropologi nu sunt tocmai aplicabile, pentru cã forteazã complexele societãţi antice sã intre în categoria de “state” sau “civilizaţii”. Arheologii tind sã eticheteze culturile studiate cu atribute de genul “unitare” sau “grandioase”. Dacã aztecii sau chinezii au avut oraşe şi clase sociale, trebuie sã fi avut şi mayaşii, deşi dovezile sunt adesea controversate sau nonexistente.
Când ajung spaniolii în Mezoamerica, gãsesc structuri complexe dominate de regi şi nobili. Fermierii le plãtesc taxe. Familiile puternice ocupã centre politice şi religioase. Templele, palatele, şcolile, monumentele etc. umplu spaţiul cultural. Preoţii deţin cunoaşterea secretã. Negustorii fac comerţ cu sclavi, obsidian, pene, ciocolatã, aur, piei sau jad. În principiu, aceste elemente de bazã se coagulaserã pânã în 1600. la sosirea conquistadorilor trãiau în jur de 600.000 de descendenţi ai mayaşilor din epoca clasicã, rãspândiţi în mici organizaţii prin nordul peninsulei Yucatan. Fiecare era guvernatã de cãtre un şef local numit batab, care avea în subordine câteva sute de subiecţi. Câteodatã aceştia stabileau alianţe sau se rãzboiau, rezultând regate mai mari. Regii aveau titlul de halach uinic şi se înveşmântau uneori dupã moda din epoca clasicã (ajaw). O clasã a nobilimii ereditare (almehenob) domina structurile administrative. Multe dintre aceste trãsãturi erau se pare vechi, dar este greu de determinat mãsura în care erau valabile pentru epoca clasicã. Mayaşii evului mediu erau de exemplu foarte beligeranţi, dar cât de rãzboinici erau strãmoşii lor? În general se aplicã analogia etnoistoricã, de multe ori selectivã şi înşelãtoare.
Presupunerile istorice directe sunt într-o anumitã mãsurã valabile, dar nu trebuie sã pierdem din vedere cã vechii mayaşi din nordul peninsulei Yucatan aveau şi matrici culturale distince. Potrivit propriilor istorii, au fost influenţaţi destul de mult de incursiunile mexicane. Liderii secolului al XVI-lea se foloseau de titlul ajaw, dar nu erau regi în sensul clasic. Multe elemente ale epocii clasice au fost respinse: stilul inscripţiilor regale, ceramica policromã foarte elaboratã, calendarul cu duratã lungã. Populaţia din evul mediu era mai scãzutã decât în antichitate, iar instituţiile trebuie sã fi fost şi ele puţin diferite.
Este tentant sã ne imaginãm cã vechii mayaşi aveau nobilime ereditarã sau cã posedau sclavi, ca urmaşii lor, cu toate acestea proiecţiile retrospective pot fi foarte eronate. Este ca şi cum am încerca sã înţelegem grecii din epoca bronzului prin prisma informaţiilor despre Athena din epoca lui Pericle. Pânã când nu se va da la ivealã un rezervor arheologic şi epigrafic mai bogat, rãmânem undeva între istorie şi mit. Bătrânii mayaşi spun ceva cu totul diferit de ceea ce am auzit până acum privind data Apocalipsei. Chiar dacă acesta nu va veni în controversata zi din decembrie, vechii prezicători ne avertizează că trebuie să ţinem sub control războaiele şi poluarea, altfel ne vom distruge singuri lumea.
De exemplu, Wakatel Utiw, lider al Consiliului Naţional al Bătrânilor Mayaşi, Xinca şi Garifuna (Xinca şi Garifuna sunt triburi non-mayaşe din america centrală), protectorul calendarului mayaş şi liderul spiritual mayaş al generaţiei 13, spune că sfârşitul calendarului mayaş nu are nicio legătură cu sfârşitul lumii. Totodată, acesta explică faptul că 21 decembrie 2012 ar putea să nu fie nici măcar sfârşitul acestui ciclu al calendarului mayaş: "Contrar părerilor populare, bătrânii mayaşi nu sunt de acord cu ideea că 21 decembrie 2012 este sfârşitul calendarului lor. Un nou "Soare" reprezintă începutul unui nou ciclu lung al calendarului Numărare Lungă, care durează aproximativ 5200 de ani, despre care aceştia spun că s-ar putea să nu se întâmple decât peste mulţi ani de acum încolo."
Preotul mayaş Carlos Barrios, care a studiat intensiv calendarele mayaşe, explică: "Alţii scriu despre această profeţie în numele mayaşilor. Spun că lumea se va sfârşi în decembrie 2012. Bătrânii mayaşi sunt foarte supăraţi din această cauză. Lumea nu se va sfârşi. Lumea se va transforma." Leonzo Barreno, un nativ din Guatemala, care a fost antrenat de bătrânii mayaşi să citească calendarele antice, spune că "acest concept de apocalipsă este o interpretare falsă" a calendarului Numărare Lungă şi că bătrânii mayaşi l-au învăţat că 21 decembrie 2012 marchează pur şi simplu începutul unui nou calendar: "Pentru mayaşi, 21 decembrie 2012 este un eveniment fericit, nu unul apocaliptic. Ceea ce vine după această dată este sfârşitul unui calendar şi începutul altuia nou."
Ricardo Cajas, preşedinte al Colectivului de Organizaţii Native din Guatemala, spune că data nu reprezintă sfârşitul umanităţii sau împlinirea unei profeţii catastrofale, ci faptul că acest nou ciclu "presupune modificări în ceea ce priveşte conştiinţa umană".
Pedro Celestino Yac Noj, un înţelept mayaş care trăieşte în Cuba, spune că "ziua de 21 este ziua în care trebuie să oferi mulţumiri şi recunoştinţă, iar ziua de 22 este data în care se întâmpină noul ciclu, o nouă eră", potrivit
De exemplu, Wakatel Utiw, lider al Consiliului Naţional al Bătrânilor Mayaşi, Xinca şi Garifuna (Xinca şi Garifuna sunt triburi non-mayaşe din america centrală), protectorul calendarului mayaş şi liderul spiritual mayaş al generaţiei 13, spune că sfârşitul calendarului mayaş nu are nicio legătură cu sfârşitul lumii. Totodată, acesta explică faptul că 21 decembrie 2012 ar putea să nu fie nici măcar sfârşitul acestui ciclu al calendarului mayaş: "Contrar părerilor populare, bătrânii mayaşi nu sunt de acord cu ideea că 21 decembrie 2012 este sfârşitul calendarului lor. Un nou "Soare" reprezintă începutul unui nou ciclu lung al calendarului Numărare Lungă, care durează aproximativ 5200 de ani, despre care aceştia spun că s-ar putea să nu se întâmple decât peste mulţi ani de acum încolo."
Preotul mayaş Carlos Barrios, care a studiat intensiv calendarele mayaşe, explică: "Alţii scriu despre această profeţie în numele mayaşilor. Spun că lumea se va sfârşi în decembrie 2012. Bătrânii mayaşi sunt foarte supăraţi din această cauză. Lumea nu se va sfârşi. Lumea se va transforma." Leonzo Barreno, un nativ din Guatemala, care a fost antrenat de bătrânii mayaşi să citească calendarele antice, spune că "acest concept de apocalipsă este o interpretare falsă" a calendarului Numărare Lungă şi că bătrânii mayaşi l-au învăţat că 21 decembrie 2012 marchează pur şi simplu începutul unui nou calendar: "Pentru mayaşi, 21 decembrie 2012 este un eveniment fericit, nu unul apocaliptic. Ceea ce vine după această dată este sfârşitul unui calendar şi începutul altuia nou."
Ricardo Cajas, preşedinte al Colectivului de Organizaţii Native din Guatemala, spune că data nu reprezintă sfârşitul umanităţii sau împlinirea unei profeţii catastrofale, ci faptul că acest nou ciclu "presupune modificări în ceea ce priveşte conştiinţa umană".
Pedro Celestino Yac Noj, un înţelept mayaş care trăieşte în Cuba, spune că "ziua de 21 este ziua în care trebuie să oferi mulţumiri şi recunoştinţă, iar ziua de 22 este data în care se întâmpină noul ciclu, o nouă eră", potrivit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu