UN MANUSCRIS SECRET APARTINAND LUI EINSTEIN EXPLICA CE CREDEA SAVANTUL DESPRE FORMAREA UNIVERSULUI: MUNCA RECENT DESCOPERITĂ A SAVANTULUI, SCRISĂ ÎN 1931, AMINTEŞTE DE O TEORIE DEZVOLTATĂ DE ASTROFIZICIANUL BRITANIC FRED HOYLE ÎN URMĂ CU 20 DE ANI. EINSTEIN A ABANDONAT DESTUL DE REPEDE IDEEA, DAR MANUSCRISUL DOVEDEŞTE EZITAREA SA CONTINUĂ DE A ACCEPTA CĂ UNIVERSUL A FOST CREAT ÎN TIMPUL UNEI SINGURE EXPLOZII.
Dovezile teoriei Big Bang au apărut pentru prima oară în anii '20, când astronomul american Edwin Hubble şi alţi oameni din domeniu au descoperit că galaxii depărtate se mişcă la o distanţă şi mai mare şi că spaţiul în sine se extinde. Acestea păreau să implice faptul că, în trecut, conţinutul Universului observabil fusese până atunci "o ciorbă primitivă" foarte densă şi fierbinte.
Dar spre sfârşitul anilor '40, Hoyle a argumentat că spaţiul s-ar putea extinde în mod constant şi dintotdeauna, acest lucru fiind posibil prin adăugarea continuă de materie nouă, cu particule elementare apărând spontan din spaţiu. Apoi particulele ar fuziona, formând galaxii şi stele, iar acestea ar apărea la momentul perfect pentru a ocupa locul liber creat de expansiunea spaţiului. Universul lui Hoyle a fost mereu infinit, aşadar dimensiunea lui nu se schimba pe măsură ce se extindea. Se afla într-o "stare constantă".
Dar spre sfârşitul anilor '40, Hoyle a argumentat că spaţiul s-ar putea extinde în mod constant şi dintotdeauna, acest lucru fiind posibil prin adăugarea continuă de materie nouă, cu particule elementare apărând spontan din spaţiu. Apoi particulele ar fuziona, formând galaxii şi stele, iar acestea ar apărea la momentul perfect pentru a ocupa locul liber creat de expansiunea spaţiului. Universul lui Hoyle a fost mereu infinit, aşadar dimensiunea lui nu se schimba pe măsură ce se extindea. Se afla într-o "stare constantă".
Manuscrisul descoperit recent arată că Einstein descria în principiu aproximativ aceeaşi idee, dar mult mai devreme. "Pentru ca densitatea să fie constantă, noi particule de materie trebuie să se formeze în mod continuu", a scris el. Se presupune că documentul a fost creat în timpul unei călătorii în California în 1931.Deşi modelul lui Hoyle a fost eventual desfiinţat de observaţii astronomice, a fost cel puţin consistent din punct de vedere matematic, cizelând ecuaţiile teoriei generale a relativităţii a lui Einstein şi furnizând un mecanism posibil pentru generarea spontană de materie. Manuscrisul nepublicat al lui Einstein sugerează că, în primă fază, a crezut că un astfel de mecanism ar putea rezulta din teoria originală, fără modificări. Dar apoi şi-a dat seama că făcuse o greşeală de calcul, sugerează O’Raifeartaigh şi echipa sa. Când a corectat-o, tăind un număr cu un stilou de culoare diferită, a decis probabil că ideea nu avea să funcţioneze şi a lăsat-o deoparte.
Manuscrisul a fost probabil "o ciornă neşlefuită începută cu entuziasm asupra unei idei bune şi abandonată curând pe măsură ce autorul îşi dădea seama că se păcălea singur", spune cosmologul James Peebles de la Universitatea Princeton, New Jersey. Nu pare să existe nicio dovadă că Einstein ar mai fi menţionat aceste calcule vreodată.
Însă faptul că Einstein a experimentat cu un concept despre starea constantă demonstrează rezistenţa sa continuă în faţa ideii de Big Bang, pe care la început a considerat-o "abominabilă", deşi alţi teoreticieni au prezentat-o ca pe o consecinţă naturală a teoriei sale generale a relativităţii. Alţi cercetători de top, cum ar fi astronomul Arthur Eddington, priveau de asemenea cu suspiciune teoria Big Bang, pentru că sugera un moment mistic de creaţie.
Când astronomii au găsit probe pentru expansiunea cosmică, Einstein a trebuit să îşi abandoneze neîncrederea în ideea unui Univers static, iar Universul în stare constantă era al doilea cel mai bun lucru posibil, sunt de părere O’Raifeartaigh şi colaboratorii săi.
"Ceea ce arată manuscrisul este că, deşi până atunci acceptase ideea de extindere a spaţiului, Einstein nu era mulţumit de conceptul de univers care se schimbă în timp", spune Helge Kragh, istoric în ştiinţă la Universitatea Aarhus din Danemarca. Astept Comentariile si sugestiile dumneavoastra la acest articol.Cu Respect Birta Daniel. O alta poveste interesanta. Alexandru cel Mare a construit un imperiu legendar înainte de moartea sa, la vârsta de 32 de ani, în anul 323 î.e.n, iar decesul său a fost provocat de o băutură produsă dintr-o plantă otrăvitoare, potrivit unui cercetător neozeelandez.Unii istorici au susţinut că Alexandru cel Mare a murit din cauze naturale, în timp ce alţii au sprijinit ipoteza potrivit căreia regele a fost asasinat la un banchet.
Leo Schep, medic specializat în toxicologie la National Poisons Centre, crede că "vinovatul" pentru moartea regelui Alexandru cel Mare ar putea fi o băutură otrăvită ce provine dintr-o plantă ce pare "inofensivă", potrivit unui studiu apărut în New Zeeland Herald.
Leo Schep, care a cercetat dovezi toxicologice timp de un deceniu pentru acest studiu, a declarat că unele dintre teoriile privind otrăvirea - precum cele cu arsenic şi stricnină - nu sunt plauzibile.
Satul de maici al Manastirii "Pasarea". La capatul unei alei lungi, peste drum de zidul cimitirului bisericii, se afla o casuta alba, curata, c-un mic acoperis de sticla deasupra usii de intrare. Daca se-ntampla sa treaca prin dreptul ei, oricare din cele aproape doua sute de calugarite ale asezarii manastiresti se-nchina pana la pamant, batand sfioasa cateva cruci si privind fugar, cu ingrijorare, spre ferestrele vesnic inchise. Acolo, inauntrul acelei casute taranesti, se afla povatuitorul lor, "sufletul manastirii", al intregii obsti femeiesti de la Pasarea: marele duhovnic Macarie Ionita, cel socotit unul din cei mai aprigi postitori si rugatori ai intregii ortodoxii. Parintele e acum bolnav. De ani de zile n-a mai iesit din casuta sa decat la sarbatorile cele mari. Poate ca-l vor vedea de Craciun. In fiecare zi, maicilor le e teama ca nu cumva sa se duca la Domnul, lasandu-le singure, orfane, fara nici un reazem parintesc. Mai teama le e de asta, decat de propria moarte.
Un hol cu mobile si usi albe, intre doua odai. In prima stau eu si astept, cu inima stransa. "Oare va veni? Oare o sa-mi vorbeasca, macar cateva cuvinte?..." Privesc in jur si ma cutremur, gandindu-ma ca prin chilia asta impovarata de icoane au trecut milioane de oameni, ca cei mai de seama intelectuali ai Bucurestiului au sezut inlacrimati pe acest scaun, intru spovedanie, ca de multa vreme, nici unui reporter de ziar nu i-a fost ingaduit sa patrunda aici. In cele din urma, de dincolo, se aude un freamat. Incremenesc in picioare, cu palmele inclestate. Nu visez! Parintele Macarie paseste incet, prin holul cel alb, catre mine... O maica tanara, frumoasa, pe nume Serafima, il tine grijulie de brat, dar aproape fara sa-i atinga vesmintele unduitoare. Marele duhovnic e imbracat ca-n zilele de Praznic imparatesc. Cu mantia cea lunga, fara pata, cu camilafca si voalul straveziu de matase peste pletele de argint. Se opreste in fata mea, privindu-ma incruntat, pe sub sprancene. Ochii sai cei negri, despre care aveam sa aflu ca sunt aproape orbi, ma sfredelesc, parca pana in maruntaiele sufletului: "Ce doresti, dragul nostru?!". Mi se pune un nod in gat, pur si simplu nu reusesc sa raspund. Maica Serafima ii sopteste ceva la ureche. Urmeaza cateva clipe de tacere, de tacere chinuitoare. Si, in cele din urma, s-a petrecut minunea: parintele Macarie se aseaza. Pe celalalt scaun, in fata mesei cu un ceas, o icoana ferecata in aur si o carte sfanta. Apoi deschide larg bratele, intr-o dulce binevoire: "Va rog, intrebati-ma!...".
Leo Schep, medic specializat în toxicologie la National Poisons Centre, crede că "vinovatul" pentru moartea regelui Alexandru cel Mare ar putea fi o băutură otrăvită ce provine dintr-o plantă ce pare "inofensivă", potrivit unui studiu apărut în New Zeeland Herald.
Leo Schep, care a cercetat dovezi toxicologice timp de un deceniu pentru acest studiu, a declarat că unele dintre teoriile privind otrăvirea - precum cele cu arsenic şi stricnină - nu sunt plauzibile.
"Moartea ar fi fost mult mai rapidă", a afirmat acesta.
Studiul său, la care a lucrat cu Pat Wheatley, un renumit expert de la Universitatea Otago, şi care a fost publicat în revista medicală Clinical Toxicology, a arătat că cel mai plauzibil "vinovat" pentru moartea regelui ar fi planta steregoaie (Veratrum album), cunoscută şi sub denumirea spânz-alb.
Planta de culoare albă, care poate fi supusă procesului de fermentaţie şi devine astfel o substanţă toxică, era foarte cunoscută de către greci, fiind folosită în tratamentele cu ierburi medicinale pentru efectul ei de inducere a vărsăturilor.
Alexandru cel Mare s-a chinuit timp de 12 zile înainte de a muri, în această perioadă regele neputând să meargă şi să vorbească.
Alte posibile otrăvuri sugerate de istorici de-a lungul anilor - cucuta, pelinul, măselariţă şi şofranul tomnatic - l-ar fi ucis pe acesta într-o perioada mult mai scurtă.
Leo Schep a început să studieze misterul în 2003 când a fost abordat de o companie care lucra pentru un documentar BBC.
Potrivit teoriei formulate de medicul Leo Schep, regele macedonean a băut un vin care provenea din steregoaie fermentată.
Acea băutură ar fi avut un gust foarte amar, dar ar fi fost îndulcită cu o anumită substanţă, iar Alexandru cel Mare era, cel mai probabil, foarte beat la acel banchet.
Cu toate teorile dezvoltate de istorici, dar şi de oamenii de ştiinţă, misterul morţii regelui Alexandru cel Mare nu a fost elucidat nici până în prezent, unii spunând că acesta a murit din cauza malariei, alţii, pentru că a fost otrăvit. De asemenea, unii istorici spun că ar fi murit din cauza unei febre tifoide luate de la bunul său prieten Hefaiston, alţii spun că s-ar fi îmbolnăvit de gripă aviară. Printre posibilele cauze ale decesului vehiculate de-a lungul timpului se numără meningită, o boală venerică (Alexandru cel Mare era bisexual), o maladie hepatică provocată de excesul de alcool, oboseală, pancreatită, etc.
Alexandru cel Mare (20 iulie 356 î.e.n. - 10 iunie 323 î.e.n.), cunoscut şi ca Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei şi Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.e.n. - 323 î.e.n.), a fost unul dintre primii mari strategi şi lideri militari din istorie. În timpul domniei sale a făcut numeroase cuceriri, macedonenii ajungând să stăpânească Orientul Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, care se întindea de la marginea Chinei până în Egipt şi Europa. De asemenea, Alexandru cel Mare a contribuit foarte mult la răspândirea culturii elene în întreaga lume. "Nascandu-se, Hristos innoieste timpul. El se naste in fiecare an, odata cu fiecare sarbatoare a Craciunului" Studiul său, la care a lucrat cu Pat Wheatley, un renumit expert de la Universitatea Otago, şi care a fost publicat în revista medicală Clinical Toxicology, a arătat că cel mai plauzibil "vinovat" pentru moartea regelui ar fi planta steregoaie (Veratrum album), cunoscută şi sub denumirea spânz-alb.
Planta de culoare albă, care poate fi supusă procesului de fermentaţie şi devine astfel o substanţă toxică, era foarte cunoscută de către greci, fiind folosită în tratamentele cu ierburi medicinale pentru efectul ei de inducere a vărsăturilor.
Alexandru cel Mare s-a chinuit timp de 12 zile înainte de a muri, în această perioadă regele neputând să meargă şi să vorbească.
Alte posibile otrăvuri sugerate de istorici de-a lungul anilor - cucuta, pelinul, măselariţă şi şofranul tomnatic - l-ar fi ucis pe acesta într-o perioada mult mai scurtă.
Leo Schep a început să studieze misterul în 2003 când a fost abordat de o companie care lucra pentru un documentar BBC.
Potrivit teoriei formulate de medicul Leo Schep, regele macedonean a băut un vin care provenea din steregoaie fermentată.
Acea băutură ar fi avut un gust foarte amar, dar ar fi fost îndulcită cu o anumită substanţă, iar Alexandru cel Mare era, cel mai probabil, foarte beat la acel banchet.
Cu toate teorile dezvoltate de istorici, dar şi de oamenii de ştiinţă, misterul morţii regelui Alexandru cel Mare nu a fost elucidat nici până în prezent, unii spunând că acesta a murit din cauza malariei, alţii, pentru că a fost otrăvit. De asemenea, unii istorici spun că ar fi murit din cauza unei febre tifoide luate de la bunul său prieten Hefaiston, alţii spun că s-ar fi îmbolnăvit de gripă aviară. Printre posibilele cauze ale decesului vehiculate de-a lungul timpului se numără meningită, o boală venerică (Alexandru cel Mare era bisexual), o maladie hepatică provocată de excesul de alcool, oboseală, pancreatită, etc.
Satul de maici al Manastirii "Pasarea". La capatul unei alei lungi, peste drum de zidul cimitirului bisericii, se afla o casuta alba, curata, c-un mic acoperis de sticla deasupra usii de intrare. Daca se-ntampla sa treaca prin dreptul ei, oricare din cele aproape doua sute de calugarite ale asezarii manastiresti se-nchina pana la pamant, batand sfioasa cateva cruci si privind fugar, cu ingrijorare, spre ferestrele vesnic inchise. Acolo, inauntrul acelei casute taranesti, se afla povatuitorul lor, "sufletul manastirii", al intregii obsti femeiesti de la Pasarea: marele duhovnic Macarie Ionita, cel socotit unul din cei mai aprigi postitori si rugatori ai intregii ortodoxii. Parintele e acum bolnav. De ani de zile n-a mai iesit din casuta sa decat la sarbatorile cele mari. Poate ca-l vor vedea de Craciun. In fiecare zi, maicilor le e teama ca nu cumva sa se duca la Domnul, lasandu-le singure, orfane, fara nici un reazem parintesc. Mai teama le e de asta, decat de propria moarte.
Un hol cu mobile si usi albe, intre doua odai. In prima stau eu si astept, cu inima stransa. "Oare va veni? Oare o sa-mi vorbeasca, macar cateva cuvinte?..." Privesc in jur si ma cutremur, gandindu-ma ca prin chilia asta impovarata de icoane au trecut milioane de oameni, ca cei mai de seama intelectuali ai Bucurestiului au sezut inlacrimati pe acest scaun, intru spovedanie, ca de multa vreme, nici unui reporter de ziar nu i-a fost ingaduit sa patrunda aici. In cele din urma, de dincolo, se aude un freamat. Incremenesc in picioare, cu palmele inclestate. Nu visez! Parintele Macarie paseste incet, prin holul cel alb, catre mine... O maica tanara, frumoasa, pe nume Serafima, il tine grijulie de brat, dar aproape fara sa-i atinga vesmintele unduitoare. Marele duhovnic e imbracat ca-n zilele de Praznic imparatesc. Cu mantia cea lunga, fara pata, cu camilafca si voalul straveziu de matase peste pletele de argint. Se opreste in fata mea, privindu-ma incruntat, pe sub sprancene. Ochii sai cei negri, despre care aveam sa aflu ca sunt aproape orbi, ma sfredelesc, parca pana in maruntaiele sufletului: "Ce doresti, dragul nostru?!". Mi se pune un nod in gat, pur si simplu nu reusesc sa raspund. Maica Serafima ii sopteste ceva la ureche. Urmeaza cateva clipe de tacere, de tacere chinuitoare. Si, in cele din urma, s-a petrecut minunea: parintele Macarie se aseaza. Pe celalalt scaun, in fata mesei cu un ceas, o icoana ferecata in aur si o carte sfanta. Apoi deschide larg bratele, intr-o dulce binevoire: "Va rog, intrebati-ma!...".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu