Salut prieteni. Cele ale unor femei care si-au vazut inselate si ranite sentimentele pe care le-au daruit cu generozitate acelora pe care si i-au ales tovarasi de viata. Pareau banale. Au ajuns dureros de frecvente!
Parca nu mai stim sa apreciem ce ne-a dat viata, cautam mereu himere.
Altele, ale unor parinti raniti de indepartarea copiilor lor.
Gasindu-si drumul in viata, au uitat treptat de cei carora le datoreaza si viata
si reusitele lor si care, cu ochii
secati de lacrimi, privesc spre pamantul spre care se indeapta, intrebandu-se unde si cu ce au gresit.
Isi daruiesc putinul pe care-l au, isi traiesc cu demnitate suferintele si-si ascund suspinele din inimile ranite.
Oricat de bine ar trai copiii lor, nu vor nimic de la ei. Vor doar sa stie daca sunt sanatosi si multumiti. Ce putin le-ar trebui sa fie fericiti!
Oameni buni, in lumea aceasta nebuna, riscam sa ne pierdem radacinile. Cand nu vor mai fi, ne vom da seama ca nu mai avem de unde ne trage seva.
Calcati-le pragul, spuneti-le o vorba buna, mangaiati-le fetele brazdate de riduri adanci, facute gandindu-se la voi. Bucurati-va sa-i mai aveti si bucurati-i si pe ei.
Ganditi-va la fiii si fiicele voastre care s-ar putea comporta dupa modelul vostru, cand veti fi batrani.
Spuneti un „sarunt mana“ si un „va iubim“ astazi, maine s-ar putea sa nu mai aveti cui. Va durea, dar
Viata ca o cafea buna... Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate.
Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis :
"- Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale pe masa.
E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.
Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust.
Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru.
Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti.
Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile.
Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA.
Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata.
Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua.
Savurati cafeaua, nu cestile!
Cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiriciti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa. " Poveste adevarata si trista. Pentru cei care au iubit macar o data in viata.. si au suferit inzecit pentru bucatica de bucurie gustata.. pentru cei care au “mancat” pelin pentru o gurita de “ambrosie”.. pune un blues in surdina si citeste povestea asta.. o sa iti placa.
Durerea de stomac cu care s-a trezit nu se datora oboselii sau a mancarii, ci mai degraba din cauza evenimentelor ce aveau sa se intample in ziua aceea. Astazi trebuia sa incheie o relatie ce dura de mai bine de 2 ani de zile.. si chiar considera ca a ramas tarziu. Trebuia sa se termine. Isi tot repeta in minte “nu vreau sa o neindreptatesc nici pe ea.. nu sunt eu unic in lumea asta.. nu sunt nici prea frumos nici prea destept, dar am facut tot ce imi statea in puteri ca totul sa fie bine.. sa nu se termine”. Simtea ca durerea de stomac se accentueaza. Simtea ca se sufoca.. s-a imbracat repede si a iesit. Nu a lasat-o niciodata sa astepte pana acum si nu putea sa o faca nici de data asta. Era o zi ploioasa de aprilie.. in cateva minute a ajuns la locul intalnirii, ca de obicei ajunsese primul. Dupa cateva minute o vede apropiindu-se pe iubita lui.. se hotarasc sa mearga la un cafenea..
- Mi-e frig. zise fata.. de fapt acesta a fost singurul cuvant rostit pana ce au ajuns la cafenea.
- Vrei sa-mi zici ceva? zise fata uitandu-se in ochii lui..
- Da, ii raspunse el.
Fata devenise curioasa..
- Pai, zi-mi o data ce mai stai!? spuse ea iritata.
Tanarul ofta si o intreba:
- Pana unde crezi ca va merge asta..? sau mai bine zis crezi ca suntem o pereche potrivita?
- De ce simti nevoia sa ma intrebi asta? zise ea.
- Draga mea, iti amintesti ca te-am sunat acum cateva zile? cred ca era in jur de 11 noaptea.
- Imi amintesc, zise ea.
Si tanarul.. fara sa mai astepte ca ea sa raspunda continua:
- In noaptea aia ma gandeam la tine, ca de obicei.. iti scrisesem o poezie si am vrut sa ti-o spun la telefon, cand te-am sunat nici nu m-ai lasat sa ti-o spun. Mi-ai spus ca: “Ce! nu am alta treaba decat sa te sun la ora aia?”. In momentul acela m-am simtit ca un boxeur care primeste catziva pumni in cap si cade jos.. dar doar am tacut.. mi-am cerut scuze si am inchis telefonul. Si am mai avut multe certuri asemanatoare cu asta.. si mai tii minte cand m-am inbolnavit si Cristina mi-a zis ca sunt foarte norocos ca tu o sa ai grija de mine. Si tu i-ai zis “nu am alta treaba? dar ce eu sunt infirmiera? el nu are mama?”. Fata zise:
- Da.. dar ce legatura au astea, de ce m-i le spui acum? stii ca asa sunt eu.. nu-mi place romantismul.. si in plus am eu fata de infirmiera?
El ii raspunse razand:
- Nu draga mea.. nu ai fata de infirmiera.. si cu inima pe care o porti chiar de ai vrea nu ai putea fii infirmiera; si continua:
- Pana acum de cate ori m-ai sunat de dimineatza sau noaptea tarziu ca sa imi spui cuvinte de dragoste? De cate ori mi-ai trimis un mesaj pe telefon? poate ca nu iti place romantismul.. dar nu-ti place nici sa-i faci fericiti pe oamenii care te iubesc!? Pe cand eu mai presus de tine imi place sa-i fac fericiti pe cei din jurul meu. De cand suntem impreuna mereu am avut un mesaj de dragoste pentru tine stii.. noi doi suntem ca albul si negrul.
Fata intelesese deja.
- Adica vrei sa fiu poeta..?!?
Tanarul zambi gandindu-se ce hotatare buna a luat despartindu-se de ea.
- Nu draga mea.. nu vreau sa fii poeta. Chiar daca ai vrea nu ai putea.. dar noi trebuie sa ne despartim.. cred ca ar fi mai bine pentru amandoi!
Tanara a inlemnit..
- Dar eu te iubesc si credeam ca ma iubesti si tu..
Tanarul ofta:
- Nu draga mea.. tu doar credeai ca ma iubesti.. daca ma iubeai acum nu discutam lucrurile acestea..
Fetei ii dadusera lacrimile.. tanarul scoase o batista si i-o intinse fetei..
- Bine.. asa sa fie! sper ca nu ma lasi pentru alta..
- Cum poti sa crezi asta? pana acum nu a existat alta fata pentru mine si nici nu va exista alta o perioada lunga de timp..
Si cei doi tineri, care s-au asezat la masa fiind iubiti, acuma stateau ca 2 straini..
Dupa cateva momente de liniste tanara zise:
- Cred ca ar fi mai bine sa plecam..
Tanarul spuse ca el vrea sa mai ramana un pic singur.. si se mai imbratisara o data inainte de a se desparti pentru totdeauna.. Cand fata s-a departat tanarul incepu sa tremure, desi ploaia se oprise de mult. Incepu sa se roage incet:
- Doamne.. da-mi putere..
Si-a amintit de prieteni.. de ce ii spusesera ei, ca nu se potrivesc, ca au caractere diferite.. dar a facut alegerea buna. Orele au trecut si locul soarelui si al ploii l-au luat stelele. Nu-i zise nimic mamei lui care l-a intampinat la usa si se duse direct in camera lui. Clipele treceau greu si el inca se mai gandea la momentul despartirii dar a 2-a zi trebuia sa se scoale devreme sa plece la munca.. si a atipit.
Se trezi la ora 7 si tocmai cand sa iasa din casa se uita la telefonul mobil si vazu ca are 10 apelui nepreluate si un mesaj nou. Nu auzise telefonul pentru ca era foarte obosit. Se uita la mesaj.. si vazu ca venise de la “Sufletzel” (astfel o alinta pe fosta lui iubita): “Am invatat sa iubesc tot ce era al meu.. dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam.. numai fara tine nu pot sa traiesc. Iti jur dragul meu.. doar pe tine te-am iubit si voi muri iubindu-te pe tine. Adio dragostea mea!”.
Tanarul s-a mirat.. era pentru prima data cand ea ii trimitea un mesaj.. s-a uitat la ce ora a fost trimis mesajul si a vazut ca fusese trimis la ora 05.00. Incepu sa rada in hohote.. nu se astepta la asa ceva.. fusese luat prin surprindere.. forma repede numarul ei dar i-a raspuns o voce straina.
- Buna ziua, as putea sa vorbesc cu Cristina?
Persoana care a raspuns izbucni in plans.
- Eu sunt mama ei.. fetita mea s-a sinucis aseara! A tot sunat pe cineva toata noaptea.. cand am vazut dimineatza ca lumina din camera ei este inca aprinsa am intrat dar fetita mea se spanzurase!!
Tanarul simti ca totul in jurul lui se prabuseste si nu ii venea sa creada ca fosta lui iubita nu mai era in viata.
Dupa cateva luni..
Doi medici vorbesc intre ei. Unul intreaba de starea de sanatate a unuia dintre bolnavi:
- Baiatul ala.. l-au adus acum 3 luni. O fata s-a sinucis din cauza lui.. din ziua aia nu-si lasa din mana telefonul mobil si tot trimite mesaje. Acum cateva zile am fost curios si i-am luat noaptea telefonul din mana sa ma uit la numar dar numarul ala e anulat de 3 luni. Am gasit ultimul mesaj care ii venise: “Am invatat sa iubesc tot ce era al meu.. dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam.. numai fara tine nu pot sa traiesc. Iti jur dragul meu.. doar pe tine te-am iubit si voi muri iubindu-te pe tine. Adio dragostea mea!” .Ghid de utilizare a internetului. Filmuletul asta imi aduce aminte de o faza. Eram in generala si am fost la cineva acasa care detinea un calculator. Desigur nu era conectat la internet si avea cateva jocuri gen Mario si Prehistorik. Pe vremea aia calculatorul nu era ceva la care sa stai toata ziua, erai destul de limitat fara conexiune la internet. Ce mai apucai sa iei pe CD de la alte persoane care detineau un calculator (erau destui de putini la numar), desenai in Paint, tineai un jurnal sau te jucai. Cum era internetul in 1990 la americani, la noi era asa prin 1997-1999, cel putin eu atunci l-am descoperit De vorba cu un bun prieten. Plangand l-a sunat pe el.. vroia sa il intalneasca neaparat si sa isi spuna oful. Decizia pe care tocmai o luase ii perturba gandirea si simtea ca se sufoca sub presiunea sentimentelor puternice ce le nutrea pentru fostul ei prieten.
A gasit’o la aceasi masa din coltul cafenelei “lor”.. unde se intalneau des si isi povesteau intamplarile.
- Buna scumpo, ce s-a intamplat? i se adresa el asezandu-se langa ea si pupandu-o prieteneste pe obraz.
- Offf, nici nu stiu de unde sa incep, ofta ea in timp ce se juca cu lingurita in ceasca de cafea.
- De unde crezi ca trebuie ca sa prind firul actiunii, o incuraja el.
- Mergeam azi agale pe bd. 1 Mai si ma uitam la frunzele uscate ce acopereau trotuarul. Urma sa ma intalnesc cu Mihai, nu ne mai vazusem de vreo saptamana. Din departare l-am zarit pe o banca.. privea trecatorii. Era asa cum il stiam: nici prea urat dar nici prea frumos.. doar perfect. Sunt constienta ca ceilalti nu il vad asa, dar nu imi pasa. Stii ca intodeauna mi-a fost teama de cum ma priveau ceilalti cand stateam langa el, o simpla fata langa el. Ti-am mai zis ca de multe ori simt ca el e prea bun pentru mine desi prietenii si chiar si tu imi spuneti ca el nu este suficient de bun pentru mine si pentru sentimentele mele fata de el.
Se opri din povestit si sorbi o gura de cafea, i se umezisera ochii.
- De ce te-ai oprit? continua te rog, o indemna el.
- Prea tarziu mi-am dat seama ca intr-adevar el nu simtea nimic, sau cel putin nu asa intens ca mine. M-am simtit in pielea persoanelor pe care nu de mult le compatimeam pentru ghinionul avut in relatii. Atunci cand iubesti esti orb si faci sacrificii si compromisuri ca totul sa mearga bine. Asta am facut si eu si acum stau si ma gandesc cate dintre actiunile mele au fost apreciate intr-adevar de el. M-am gandit bine si am crezut ca decizia mea avea sa il ajute. Am trecut prin destule alaturi de el si nu cred ca suntem destul de puternici ca sa strabatem un drum presarat cu obstacole ce iti zdruncina increderea de sine si cheful de viata. M-am apropiat de el repetandu-mi de sute de ori aceasi fraza in minte ca nu cumva ochii lui sa ma descurajeze. L-am pupat pe buze si m-am asezat langa el care ma astepta cu bratele deschise pentru o imbratisarea ce ii potolea dorul fata de mine, cred eu. Am incercat sa fiu cat mai directa si i-am spus ca il iubesc mult dar nu mai putem continua relatia.
- Si el cum a reactionat? o intreba el.
- S-a uitat mirat la mine crezand ca este vreo glumea de-a mea. I-am spus ca nu glumesc si ca imi doresc sa il mai revad din cand in cand. L-am luat in brate si apoi m-am ridicat si am plecat. Spre ceva mai bun, sau cel putin asa imi tot repetam in minte.
- Nu stiu ce sa zic, genul asta de despartiri l-am mai vazut dar nu pot sa inteleg cum o persoana care iubeste ajunge la un moment dat cand se retrage.
- Nu este vorba de asta, ii spuse ea.
- Dar despre ce este vorba? lamureste-ma, o ruga el.
- Iubirea mea e daunatoare prin simplul fapt ca exista. Nu fac nimic gresit, nu zic nimic gresit, dar am impresia ca pe el il raneste.. il copleseste.
- Eu cred ca ai o impresie gresita. Ai discutat cu el despre asta? i se adresa el pe un ton usor nervos.
- Nu am discutat cu el, posibil sa am o impresie gresita dar decizia a fost luata deja.
- Sa stii ca sentimentele nu le gasesti in fiecare relatie ca sa iti permiti astfel de decizii.
- Sunt constienta de asta dar am analizat si am intors situatia pe toate partile. Decizia luata ne va face bine la amandoi, ai sa vezi.
Oftand se lasa pe umarul lui. Privea in gol si ai putea zice ca sclipirea ochilor ei s-a stins.
Scris cu ajutorului lui Yoyo.
